SUA face primul transplant de inimă de porc modificat genetic la om

(Captură Foto)

Un bărbat din SUA bolnav de inimă a primit o inimă de porc modificat genetic într-o intervenţie chirurgicală inedită de acest fel. La trei zile după operaţia de transplant, pacientul se simte bine, au informat luni medicii săi, potrivit unei ştiri Reuters.

Operaţia, efectuată de o echipă de la Universitatea de Medicină din Maryland, este printre primele care demonstrează fezabilitatea unui transplant de inimă de la porc la om - aşa numitele xenotransplanturi - un domeniu făcut posibil de noi instrumente de editare a genelor, dar şi de evoluţii în industria imunosupresoarelor.

Citiți și Jocul "Squid Game" al Chinei: Organe recoltate cu forţa de la mii de persoane săptămânal, în cadrul unui sistem de omor la comandă, ajung pe piaţa de transplant

„A fost o intervenţie chirurgicală revoluţionară şi ne aduce cu un pas mai aproape de rezolvarea crizei deficitului de organe. Pur şi simplu nu există suficiente inimi umane disponibile pentru a face faţă listei lungi de potenţiali destinatari”, a declarat într-un comunicat dr. Bartley Griffith, care a transplantat chirurgical inima de porc unui pacient.

„Procedăm cu prudenţă, dar suntem, de asemenea, optimişti că această operaţie, care este prima de acest fel din lume va oferi o nouă opţiune importantă pentru pacienţi în viitor”, a adăugat Griffith.

Citiți și Patru inimi primite în zece zile. Industria jafului de organe al Chinei comuniste merge înainte

Pentru a desfăşura intervenţia chirurgicală experimentală, universitatea a obţinut o autorizaţie de urgenţă de la U.S. Food and Drug Administration în ajunul Anului Nou.

„FDA a folosit datele şi datele noastre despre porcul experimental pentru a autoriza transplantul la un pacient cu boală cardiacă în stadiu terminal, care nu avea alte opţiuni de tratament”, a spus dr. Muhammad Mohiuddin, care conduce programul de xenotransplant al Universităţii - transplantul de organe animale la oameni.

Porcii au fost multă vreme o sursă tentantă de potenţiale transplanturi, deoarece organele lor sunt asemănătoare cu cele ale oamenilor. Alte organe de la porci care sunt cercetate pentru transplant la oameni sunt: rinichii, ficatul şi plămânii.

Citiți și The Guardian: China recoltează într-adevăr organe cu forţa de la deţinuţi, hotărăşte un tribunal londonez

Eforturile anterioare de transplant de la porc la om au eşuat din cauza diferenţelor genetice care au cauzat respingerea organelor sau viruşii care prezentau un risc de infecţie.

Oamenii de ştiinţă au abordat această problemă prin eliminarea genelor potenţial dăunătoare.

Citiți și "Mortul era viu" - chirurg chinez evocă istorii de groază din industria extragerii forţate de organe a Chinei [film documentar]

În inima implantată în Bennett, trei gene legate anterior cu respingerea organelor au fost „eliminate” din porcul donator, iar şase gene umane legate de acceptarea imună au fost introduse în genomul porcului.

Xenotransplanturile au fost supuse unui moratoriu în SUA, din cauza controverselor etice şi juridice. Majoritatea oamenilor de ştiinţă americani care studiază procedurile sunt atraşi de programe din China, unde tehnologia este permisă.

Procedeul este controversat având în vedere şi faptul că numeroşi pacienţi care au primit organe de la donatori umani au acuzat schimbări ale comportamentului şi preferinţelor - culinare şi chiar culturale.

Citiți și Dr. Jacob Lavee, preşedintele Societăţii de Transplant israeliene: "chirurgii chinezi ucid oameni pentru organe" (video)