Cum ne putem întâlni cu adevărata Fericire

Fericirea este o stare mentală de bine, caracterizată de emoţii pozitive sau plăcute, de la mulţumire la bucurie intensă. Diferite abordări biologice, psihologice, religioase şi filozofice s-au străduit să definească fericirea şi să identifice sursele sale.

Fericirea este o stare emoţională, este sentimentul de împlinire pe care îl trăim atunci când ne îndeplinim obiectivele, dorinţele şi scopurile, un moment de satisfacţie de durată, unde nu există nevoi presante sau suferinţe chinuitoare.

De 86 de ani, Universitatea Harvard (SUA) realizează cel mai lung studiu ştiinţific despre fericire din istorie. Studiul dezvoltării adulţilor a început în 1938 cu aproximativ 700 de adolescenţi. Unii dintre ei erau studenţi la Harvard, alţii locuiau în cele mai sărace cartiere din Boston. Este experienţa de zeci de ani a sute de oameni despre ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Cercetarea i-a însoţit pe tot parcursul vieţii, monitorizându-le periodic bucuriile şi dificultăţile, starea fizică, psihică şi emoţională. Şi acum include şi parteneri şi descendenţi ai participanţilor iniţiali.

Robert Waldinger, profesor de psihiatrie la Universitatea Harvard Medical School şi director al Harvard Study of Adult Development este al patrulea director al studiului şi este coautor al unei noi cărţi despre principalele lecţii ale studiului intitulată „The Good Life”. Discursul său din 2015 a fost vizionat de peste 40 de milioane de persoane.

Robert Waldinger a explicat BBC Mundo de ce calitatea relaţiilor noastre este cel mai mare aliat al fericirii şi sănătăţii noastre pe măsură ce înaintăm în vârstă. Şi-a amintit că niciodată nu este prea târziu pentru a întări acele relaţii sau pentru a construi noi conexiuni.

Ce spun experţii despre fericire

Fericirea azi oscilează între consumism şi succes. Cei elevaţi în arta Fericirii recunosc rolul jucat de relaţiile umane de calitate sau de capacitatea noastră de a trăi „momentul prezent”. Expertul în fericire Daniel Lumera afirmă: „spune-mi ce este fericirea pentru tine şi îţi voi spune cine eşti. Fiecare fiinţă umană înţelege şi experimentează fericirea în funcţie de nivelul său de conştiinţă”.

Diferite niveluri de înţelegere:

- Fericirea are de a face cu comoditatea. „În această fază se trăieşte cu convingerea că atingerea fericirii depinde de cât de capabil este să îşi satisfacă interesele personale”.

- Fericirea nu este legată de: a face, a avea, a arăta sau a dărui, ci cu conştientizarea existenţei ca fiinţă umană. Natura fericirii constă în experienţa conştiinţei pure a fiinţei.

Dr. Manuel Sans Segara afirmă că nu poţi fi niciodată fericit în viaţă având un Ego mare. Ego-ul ne oferă plăcere. Ce este plăcerea? Este un sentiment de satisfacţie, care are întotdeauna o mare încărcătura emoţională, în mare parte referitor la un obiectiv material. Din punct de vedere biochimic avem serotonină, adică fericire autentică, ceea ce este o expresie a supraconştiinţei. Plăcerea este o expresie a Ego-ului, ce nu ne va oferi niciodată adevărata fericire.

Fericirea este ceva ce nu depinde de exterior, este o expresie interioară care provine din supraconştiinţa noastră şi se manifestă prin pace, armonie, bucurie, linişte şi iubire (în sens general ).

„Învaţă să renunţi. Iată cheia spre fericire”- Buddha

Cum priveau filozofii antici greci problema fericirii sau Eudaimonia. Eudaimonia este un termen grecesc tradus în mod obişnuit prin fericire, bunăstare sau viaţă bună, prosperitate, şi este compus din cuvintele „eu” (bun) şi „daimon” (spirit). Este un concept central în etica şi filozofia greacă clasică, ca şi termenii „arete”, „virtute ” sau „excelenţă”, adesea traduşi ca „înţelepciune sau etică practică”.

În lucrările lui Aristotel, eudaimonia, desemnează cea mai mare bunăstare umană. Înfăptuirea acestui lucru ar fi obiectivul filozofiei practice, ce dă naştere unui proiect filozofic care urmăreşte să investigheze şi să experimenteze ce este şi cum poate fi realizat. Discuţia despre legătura dintre virtutea caracterului (ēthikē aretē) şi fericire (eudaimonia) este una dintre preocupările centrale ale eticii antice şi un subiect controversat.

Ca urmare, există multe varietăţi de eudaimonism. Două dintre cele mai influente forme sunt cele ale lui Aristotel şi ale stoicilor. Aristotel consideră virtutea şi practicarea ei ca fiind cea mai importantă componentă a eudaimoniei, dar totodată recunoaşte şi importanţa bunurilor externe, cum ar fi sănătatea, bogăţia şi frumuseţea. În contrast, stoicii afirmă radical că viaţa eudaimon este viaţa virtuoasă din punct de vedere moral. Virtutea morală este bună, iar viciul moral este rău, iar orice altceva, cum ar fi sănătatea, onoarea şi bogăţia, sunt doar „neutre”. Prin urmare, stoicii se angajează să susţină că lucruri precum bogăţia şi frumuseţea fizică nu contează. Virtutea morală este necesară şi suficientă pentru eudaimonia.

Este important de reţinut că „virtuţile” în etica antică nu este exclusiv moral şi include mai multe stări precum înţelepciunea, curajul şi compasiunea. A face ceva bine necesită virtute, iar fiecare activitate particulară (cum ar fi tâmplăria, cântatul la flaut etc.) are propriul său set de virtuţi. Traducerea alternativă „excelenţă” ar putea fi utilă în exprimarea sensului general al termenului. Virtuţile morale sunt pur şi simplu un subset al sensului general în care o fiinţă umană este capabilă să funcţioneze bine sau excelent.

Ca şi restul gânditorilor antici, Socrate credea că toate fiinţele doresc eudaimonia, mai mult ca orice altceva. El credea că virtutea este necesară şi suficientă pentru eudaimonie. Afirma că virtuţi ca: stăpânirea de sine, curajul, dreptatea, evlavia, înţelepciunea şi alte calităţi ale minţii şi sufletului sunt cruciale pentru ca o persoană să ducă o viaţă fericită. A avea grijă de suflet, înseamnă a avea grijă de virtutea lor, în loc să urmărească onoare sau bogăţii. Virtuţile garantează o viaţă fericită. Virtutea este cel mai important bine.

Teoria etică a lui Platon este eudaimonistă deoarece el susţine că eudaimonia depinde de virtute. În versiunea lui Platon a relaţiilor, virtutea este reprezentată ca o componentă dintre cele mai cruciale şi dominantă a eudaimoniei.

După cum vedem, totul se bazează pe virtuţi pe care ar trebui să le menţinem înăuntrul sufletului nostru, deoarece reprezintă aspiraţia de a avea o fundaţie solidă pentru a deveni o fiinţă umană cu un moral superior.

Pacea mentală se obţine când nu minţi, nu ascunzi, nu înşeli nu ai intenţii rele, nu trădezi, cu alte cuvinte să ai o inimă sinceră, de bunătate şi iubire şi să te gândeşti la ceilalţi. Aceasta este fericirea unei conştiinţe liniştite ce te poate salva de multe lucruri neplăcute în viaţă.

Întotdeauna când ai ocazia de a lăsa ceva bun în viaţă pentru ceilalţi, nu şovăi şi fă-o, este vorba de a da vieţii ceva din mulţimea lucrurilor pe care le-ai învăţat.

Legendă

În India acum foarte mulţi ani trăia un înţelept, despre care se spunea că păstra un mare secret într-un cufăr fermecat care l-a făcut „câştigător” în toate aspectele vieţii şi, din acest motiv, se considera cel mai fericit om din lume. Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani, ba chiar au încercat să-i fure cufărul, dar în zadar. Cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu îi lăsa să trăiască. Astfel au trecut anii şi înţeleptul devenea în fiecare zi mai fericit.

Într-o zi, un copil i-a spus: „Mi-aş dori şi eu să fiu nespus de fericit. Învaţă-mă ce ar trebui să fac”? Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, a spus:

„Te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii atent. În realitate, sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt mintea şi inima mea, iar marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i urmezi de-a lungul vieţii.

Primul pas este să ştii că există prezenţa lui Dumnezeu în toate lucrurile din viaţă şi, prin urmare, trebuie să-l iubeşti şi să-i mulţumeşti pentru toate lucrurile pe care le ai.

Al doilea pas este că trebuie să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi când te scoli să spui că nu există niciun obstacol pe care să nu-l poţi depăşi: acest pas se numeşte stima de sine ridicată.

Al treilea pas este că trebuie să pui în practică tot ceea ce spui că eşti, mai precis, dacă crezi că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă crezi că eşti capabil, fă ceea ce îţi propui; dacă crezi că eşti afectuos, exprimă-ţi afecţiunea; dacă crezi că nu există obstacole pe care să nu le poţi depăşi, atunci stabileşte-ţi obiective şi luptă pentru ele până le atingi. Acest pas se numeşte motivaţie.

Al patrulea pas este că nu trebuie să invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este, ei şi-au atins scopul, tu îl atingi pe al tău.

Al cincilea pas este că nu ar trebui să ai resentimente faţă de nimeni în inima ta; acel sentiment nu te va lăsa să fii fericit; lăsaţi legile lui Dumnezeu să facă dreptate, iar voi iertaţi şi uitaţi.

Al şaselea pas este să nu iei lucruri care nu îţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit Legilor Naturii, mâine ţi se va lua ceva de valoare mai mare.

Al şaptelea pas este să nu maltratezi pe nimeni; toate fiinţele din lume au dreptul de a fi respectate şi iubite”.

Dacă am putea urma aceşti paşi, atunci ne-am trezi mereu cu zâmbetul pe buze, am privi în jurul nostru şi am vedea partea bună şi frumoasă a lucrurilor. Să râdem mult şi să ne gândim cât de norocoşi suntem că avem ceea ce avem, să-i ajutăm pe alţii fără să ne gândim să primim ceva în schimb, să ne uităm la oameni şi să le apreciem calităţile.

Să găsim liniştea, mulţumirea şi bunătatea în noi înşine şi să o reflectăm asupra celor din jurul nostru, pentru că cu cât sunt mai mulţi oameni fericiţi şi mai puţină violenţă, cu atât va fi mai multă înţelegere, compasiune şi toleranţă în lume.

„Să arătăm recunoştinţă celor care ne fac fericiţi; ei sunt grădinarii plini de graţie care ne fac sufletele să înflorească” - Marcel Proust

Poţi fi un om fericit nu pentru că totul e bine, ci pentru că tu poţi vedea binele în orice. Fericirea depinde de modul în care priveşti viaţa, indiferent de situaţie!