Snoop: Filmări, mărturii şi emailuri oficiale arată cum statul şi industria jocurilor de noroc încalcă legislaţia
* * *
E o seară ploioasă de aprilie în care trotuarele Bucureştiului par oglinzi gata să se spargă la fiecare pas. Cosmin (nume fictiv) intră hotărât pe uşa unei săli Superbet din zona Universităţii. Merge întâi să schimbe o bancnotă de 100 de lei în 10 hârtii de 10. Îşi „mărunţeşte” banii ca să joace cea mai mică sumă. Merge la sloturi, introduce bancnotele, apasă butonul şi întoarce privirea. Nu vrea să vadă dacă a câştigat sau nu, dar tentaţia e mare, aşa că apoi întoarce din nou capul spre aparat. Fructele nu s-au aliniat într-un rând de trei. A pierdut. Sunt trei săptămâni de când nu mai joacă, dar senzaţia îi e familiară, ca gustul ciocolatei pentru cineva care a ţinut regim de slăbit fără zahăr. La ieşire, opreşte telefonul pe care l-a pus în buzunar ca să filmeze şi îmi arată mâinile. Au început să-i tremure.
Cosmin este un tânăr din Bucureşti, care încearcă de peste doi ani să lase în urmă dependenţa de jocurile de noroc. Îl însoţesc pentru un experiment realizat la iniţiativa lui, în două săli în care, potrivit legii, nu ar trebui lăsat să intre: Superbet şi Maxbet. Ambele companii i-au confirmat că i-au înregistrat cererea de excludere voluntară de la jocurile de noroc.
La Superbet, Cosmin joacă fără a fi identificat sau oprit de vreun angajat, după cum se poate vedea în filmarea de mai jos. Intrăm apoi şi într-o sală Maxbet fără a fi identificaţi şi fără ca prezenţa lui, un jucător autoexclus, să alerteze pe cineva. Ieşim repede ca el să nu fie tentat să joace din nou. Pentru un dependent, simpla expunere la stimulii vizuali şi auditivi dintr-o sală de joc poate stârni o nevoie compulsivă de a juca, la care e foarte greu să reziste.
Articolul integral poate fi citit aici.
