Şeful Serviciului de informaţii militare al Ucrainei: Nu are rost să purtăm discuţii de pace

Kirilo Budanov (Anadolu Agency via Getty Images)
Redacţia
24.06.2024

Kirilo Budanov, şeful Serviciului de informaţii al apărării din Ucraina, a afirmat că discuţiile de pace nu îşi au rostul, întrucât singura opţiune o reprezintă revendicarea teritoriilor ocupate, relatează The Kyiv Independent.

"Nu avem altă opţiune decât să recuperăm ceea ce a fost ocupat. Altfel, starea de război va continua la nesfârşit", a declarat Budanov, într-un interviu acordat publicaţiei Philadelphia Inquirer.

Afirmaţiile acestuia vin în contextul în care Elveţia a găzduit la începutul acestei luni un summit pentru pace, în cadrul căruia Ucraina a încercat să obţină sprijin pentru "formula sa de pace", propunere care include restabilirea graniţelor naţionale. Rusia nu a fost invitată la evenimentul din Elveţia.

În timpul interviului, şeful serviciilor de informaţii militare şi-a exprimat, de asemenea, convingerea că preşedintele rus Vladimir Putin nu va folosi arme nucleare tactice pe câmpul de luptă.

"Ce folos ar avea? Nu avem concentrări mari de trupe pentru care astfel de arme nucleare ar fi adecvate", a declarat Budanov, adăugând că străpungerea liniilor de apărare ucrainene ar putea fi făcută cu arme convenţionale, evitându-se astfel riscuri politice mari.

Budanov a vorbit, de asemenea, despre necesitatea de a folosi arme cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rusesc, lucru pe care Ucraina l-a făcut din ce în ce mai des în ultimele luni. În plus, Budanov a spus că el crede că rachetele ATACMS cu rază lungă de acţiune ar putea fi folosite pentru a distruge podul Kerci.

Podul face legătura între Rusia continentală şi peninsula Crimeea, anexată de Rusia şi a fost mult timp o rută de aprovizionare crucială pentru armata rusă din Ucraina.

Construcţia podului, cu o lungime de 19 kilometri, a început după anexarea ilegală a Crimeei în 2014 şi a fost finalizată în 2018.

Podul a fost grav avariat în urma loviturilor ucrainene din octombrie 2022 şi iulie 2023. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Marinei Militare ucrainene, Dmitro Pletenciuk, a declarat la începutul acestei luni că distrugerea sa nu va mai fi la fel de eficientă din punct de vedere militar, deoarece Rusia nu se mai bazează atât de mult pe el în scopuri militare.

În cadrul interviului, oficialul ucrainean a discutat şi despre posibila victorie a lui Donald Trump la viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA.

Budanov spune că e calm în acest aspect, pentru că deşi "alegerile voastre sunt foarte imprevizibile", sistemul american este puternic pentru că "nu permite unui singur individ să ia decizii în mod unilateral".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor