S-a rupt prietenia dintre Ciucă şi Ciolacu sau e cacialma? Apropiat al generalului: S-a ajuns la o relaţie foarte rece

Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
26.09.2024

S-a rupt prietenia dintre Nicolae Ciucă şi premierul PSD Marcel Ciolacu? "E o relaţie foarte rece", a confirmat Virgil Guran, un apropiat al preşedintelui PNL, în emisiunea "Bună, România", realizată de jurnaliştii Răzvan Zamfir şi Radu Buzăianu.

Practic, potrivit liderului PNL, cei doi "discută acum doar tehnic când sunt probleme, adică acum se colaborează formal".

De unde a plecat supărarea? Virgil Guran pretinde că nu e vorba de "trădarea" social-democraţilor, care ar fi promis că susţin legea prin care şeful statului Klaus Iohannis ar fi devenit senator PNL fără să fie nevoie să-şi dea demisia de la Cotroceni, după care s-au sucit şi au început atacurile sub centură împotriva liberalilor.

În discuţie a intervenit şi un reprezentant PSD aflat în platou.

Vă invităm să urmăriţi schimbul de replici:

Radu Buzăianu: Domnule Guran, e complicată situaţia asta în care ne aflăm, pentru că nu a fost votat acel amendament. Asta e situaţia în care ne aflăm, mă puteţi corecta dacă cumva greşesc. Pare că de la acel amendament lucrurile au ajuns în stadiul acesta în care şi guvernarea este într-o situaţie instabilă, s-a destabilizat. Dar pare că s-a constatat şi că nici nu absorbim fonduri europene. Pare un dezastru dintr-o dată.

Virgil Guran (PNL): Nu a plecat de la situaţia asta. E plecată demult neînţelegerea între noi în coaliţie. Sincer vorbind, din momentul în care a ajuns Ciolacu prim-ministru, nu a mai colaborat aşa cum colabora Nicolae Ciucă cu aliaţii, în sensul de a discuta orice problemă, de a ajunge la o concluzie, de a găsi soluţii. Lucrurile s-au tot accentuat în sensul ăsta, chiar şi în teritoriu. Ştiţi foarte bine că am avut tot felul de controverse, de discuţii, iar acum, apropiindu-ne de alegeri, acum când, de fapt, suntem concurenţi, clar, în aceste alegeri, s-a acutizat această neînţelegere şi de asta s-a ajuns la acest lucru.

Răzvan Zamfir: Dar e adevărat că nu mai vorbesc nici măcar la telefon? Adică, totuşi, după atâţia ani în care s-a vorbit doar de stabilitate, acum nu îşi mai adresează nici măcar „bună ziua”, „la revedere”? Nimic?

Virgil Guran: Îl cunosc foarte bine pe Nicolae Ciucă. Sunt convins că în momentul în care sunt probleme de guvernare, probleme care trebuie să fie rezolvate, discută fără probleme, are aceeaşi diplomaţie, acelaşi calm pe care le are de obicei. Deci nu se pune problema de a nu discuta, nu colabora. Hai să vă spun ceva. Într-o coaliţie există şi anumite apropieri, afinităţi şi se discută. Mai discuţi: „Bă, cum mai facem asta? Uite că aici nu e în regulă.” Acum se discută doar tehnic când sunt probleme. Adică acum se colaborează formal.

Răzvan Zamfir: Deci s-a rupt prietenia, cum ar veni.

Radu Buzăianu: Dar ştiţi care-i problema, domnule Guran?... Problema este că până acum nu ne spuneaţi că e vorba de o prietenie, ci de o situaţie în care aţi fost nevoiţi să intraţi. Adică acum spuneţi: „Domnule, era şi o prietenie.” E o încurcătură aici mică, dacă puteţi să o clarificaţi. În sensul că aşa părea că trebuie să fi lucrat şi până acum. Domnule, strict... despre ţară, că noi nu suntem la fel. Noi nu suntem acelaşi lucru. Noi suntem acum nevoiţi de o situaţie, de o conjunctură.

Virgil Guran: Păi, e ca la serviciu. Şi dumneavoastră, şi eu când am lucrat, am avut colegi cu care aveam o relaţie doar: „Hai, domnule, suntem colegi aici şi trebuie să convieţuim şi să rezolvăm să iasă producţia sau ceva.” Sau suntem şi prieteni şi ne înţelegem şi avem un respect unul faţă de celălalt.

Faptul că în momentul de faţă Ciolacu nu se comportă aşa cum se comporta Ciucă înainte cu el când era prim-ministru şi discuta orice problemă, faptul că nu se comunică, nu se discută, a accentuat această problemă şi s-a ajuns la, ştiu eu, o relaţie foarte rece. Deci, oricum, vă spun sincer, este falsă ideea asta generată. Într-adevăr, sună bine aşa pentru opoziţie să spună că noi ne-am certat pentru că n-au votat o lege sau ceva.

Răzvan Zamfir: Dar de fapt, care a fost motivul pentru care s-au retras ambasadele şi nu se mai vorbeşte ca pe vremuri?

Virgil Guran: Faptul că nu se discută ceva şi nu se rezolvă. Uite, vă dau un exemplu şi chiar mă frământă acest lucru, şi sunt iniţiatorul acestei legi, unul dintre cei patru iniţiatori, pentru pensiile militare, unde există discrepanţe. Un colonel care a ieşit acum 20 de ani la pensie are pensie mai mică decât un caporal care iese acum. Şi am depus astea. Şi cred că este absolut logic să se rezolve această problemă. S-a spus: „Da, da”, şi după aia au întors-o. Nu o bagă în comisii. Adică sunt lucruri...

Răzvan Zamfir: Domnule Rasaliu, de ce faceţi dumneavoastră la PSD schemele astea? ...

Marian Rasaliu (PSD): Nu sunteţi membru în Comisia de Apărare ca să ştiţi exact cât s-a lucrat pe această legătură.

Virgil Guran: Nu sunt membru în Comisia de Apărare, sunt membru în Comisia de Muncă, unde se discută acest lucru...

Marian Rasaliu: Deci chestiunea legată de pensiile militare că ajungem de la Klaus Iohannis şi legea cu dedicaţie pentru o singură persoană la pensiile militare. Legea privind pensiile militare a trecut de Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor. Se află în momentul de faţă la Comisia de Buget, unde va ieşi cu un vot pozitiv şi de acolo va intra în plenul Senatului, unde va trece.

Radu Buzăianu: Deci, ca o concluzie, nu e o şicană, ci e un parcurs normal al acestei rezolvări.

Marian Rasaliu: Exact. Este un parcurs instituţional. Legea se află la Comisia de Buget, unde se va identifica sursa de finanţare, care, bineînţeles, este bugetul consolidat de stat şi aşa mai departe. Deci, domnule Guran, legea va ieşi de la Comisia de Buget, se va duce în plen şi va fi votată, iar la această lege au lucrat toate forţele politice şi nu mai daţi vina pe PSD.

Virgil Guran: Ca să vă demonstrez că sunt totuşi pe dinăuntru, nu pe dinafară. O dată. Chiar mă pricep, cu toate că n-am pensie militară. Am fost vreo 12 ani în Armata Română. Sunt ofiţer în rezervă. Doi, la Comisia de Muncă, eu am depus amendamentele la Comisia de Muncă şi sunt membru al Comisiei de Muncă... În prima fază, la Comisia de Muncă s-a amânat. Acum că v-aţi revizuit atitudinea şi vreţi să votaţi legea, foarte bine. În acelaşi timp, să-mi spuneţi că suntem iniţiatori, pentru că suntem patru liberali care am iniţiat această lege, am semnat-o şi am depus-o.

Marian Rasaliu: Suntem iniţiatorii acestei legi împreună cu colegii liberali. Deci nu am contrazis lucrul acesta.

Răzvan Zamfir: Când intră în vigoare legea asta? Când va fi votată?

Virgil Guran: Dacă suntem oameni serioşi, intră până în alegeri ca să se rezolve. Pentru că dacă nu se rezolvă până în alegeri, vă spun sincer că s-a mai întâmplat asta, nu se mai rezolvă. Deci trebuie rezolvată, pentru că au dreptate militarii.

Răzvan Zamfir: Şi chiar aşa era? Adică ieşea un caporal cu pensie mai mare decât un ofiţer superior?

Virgil Guran: Acum da. Deci sunt oameni care au vârsta de 80 de ani, au ieşit acum 25 de ani şi au pensiile mai mici decât un subofiţer sau un gradat care iese acum la pensie, dar care are vechime şi el, e adevărat.

Răzvan Zamfir: Deci se calculează mai mult vechimea decât calificarea şi decât munca. Păi, nu-i normal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor