Răzvan Burleanu - La EURO 2020, la Bucureşti, vom avea cel puţin 25% din capacitatea stadionului ocupată

"Scenariul EURO 2020 fără spectatori la Bucureşti nu stă în picioare. Acum două săptămâni a avut loc un comitet interministerial în care avem deja un consens la nivel guvernamental, în sensul în care la EURO 2020 la Bucureşti vom avea cel puţin 25% din capacitatea stadionului ocupată." - Răzvan Burleanu.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. (Getty Images)
Marius Drăgoi
19.03.2021

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a mărturisit în cadrul conferinţei de presă susţinută la finalul Comitetului Executiv al FRF, că la partidele de la Bucureşti din cadrul EURO 2020, programate să se desfăşoare pe Arena Naţională, vor asista cel puţin 25 % spectatori.

"Scenariul EURO 2020 fără spectatori la Bucureşti nu stă în picioare. Acum două săptămâni a avut loc un comitet interministerial în care avem deja un consens la nivel guvernamental, în sensul în care la EURO 2020 la Bucureşti vom avea cel puţin 25% din capacitatea stadionului ocupată. În cazul în care direcţia pandemiei este una pe care nu ne-o dorim, luăm în calcul şi un screening înaintea intrării pe stadion, adică o testare rapidă pentru spectatori", a declarat Burleanu.

"Noi suntem pregătiţi să organizăm în orice moment un meci test în competiţiile interne prin care să demonstrăm autorităţilor guvernamentale că prezenţa spectatorilor pe un stadion din România, până la un anumit procent, nu reprezintă niciun risc pentru sănătatea şi siguranţa acestora", a explicat oficialul FRF.

EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), München (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scotia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor