Protestatar #rezist, amendat de 6 ori şi luat cu duba. O lecţie de civism şi demnitate
alte articole
"Hoţiloooor! Hoţiloooor!", a strigat acum 2 zile, cât l-au ţinut plămânii, Cristian-Mihai Dide în faţa sediului Ministerului de Interne, unde Carmen Dan prezenta bilanţul instituţiei pe 2016. În urma scandărilor adresate nu exclusiv ministrului de Interne ci şi lui Dragnea, Grindeanu, Tăriceanu, veniţi la bilanţ, Dide, unul dintre stâlpii protestelor #rezist din Piaţa Victoriei, a fost somat de jandarmi să urce în dubă şi dus la Secţia 1 de Poliţie.
Odată dus la poliţie pe motiv că trebuie identificat - deşi omul le prezentase jandarmilor actul de identitate - Dide a fost amendat şi, ce e mai important, a fost ţinut departe de MAI, ca strigătele sale să nu mai strice imaginea ministerului, instituţie ce se pretinde garant, nu-i aşa, al respectării legii şi ordinii. (Filmarea de la MAI aici )
În plus faţă de plimbarea gratuită cu duba, Dide s-a ales şi cu o amendă de 200 de lei pentru tulburarea liniştii publice. De o plimbare similară şi de amendă în acelaşi cuantum a avut parte şi Mircea Varga, alt protestatar de bază în Piaţa Victoriei, care venise înaintea lui Dide la MAI, tot pentru a scanda "Hoţiloooor!"
Cazul lui Dide pare aparent banal într-o ţară unde jandarmii au fost trimişi să intre în forţă peste bătrânii de la Pungeşti, unde jurnalişti au fost duşi cu mâinile la spate la dubă doar pentru participare la un protest, sau intervievaţi au fost smulşi din faţa camerei de filmat. Vorba aia, ce au făcut jandarmii? Au luat din stradă doi cetăţeni care strigau, chipurile deranjând trecătorii. Nu i-au bătut, nu i-au legat, au mers "doar un pic" la intimidare... care să fie problema?
Dincolo de răspunsul care este evident, şi anume că prea ne-am obişnuit după decenii de comunism să acceptăm abuzul, şi revenind la cazul Dide, ce i s-a întâmplat acestuia nu este deloc banal. Unu, că intimidarea din partea celor plătiţi să ne apere nu este ceva de acceptat, doi, pentru că ridicarea acestuia pune din nou sub semnul întrebării statul de drept. Căci păţania lui Dide şi a lui Varga vine în contextul în care cetăţenii ce au ridicat drone deasupra protestatarilor din Victoriei au fost luaţi şi ei la Poliţie, la fel şi proprietarul apartamentului de unde s-au proiectat mesaje luminoase în Piaţă. Mai nou, afaceristul care a găzduit gratis protestatarii#rezist din provincie în hostelul lui din Bucureşti s-a trezit fără afacerea din Vama Veche.
Coincidenţe toate acestea? Poate, dar pare greu de crezut. Să zicem însă că nimic nu este exclus. Dar faptul că Dide a fost amendat de şase ori (patru amenzi fiind date de Poliţia Rutieră) cu siguranţă nu e o coincidenţă şi asta spune multe despre modul în care funcţionăm: pe de o parte se vorbeşte despre stat de drept, pe de altă parte cei care ies în Stradă din dorinţa de a-l apăra se trezesc amendaţi, hărţuiţi, intimidaţi. Între timp, investigarea modului în care a fost adoptată OUG 13 noaptea, pe furiş, după distrugeri de avize etc. a fost considerată un abuz...
Şi fiindcă amendarea lui Dide ni se pare atât de emblematică pentru starea actuală a statului de drept (?!) iar unii oameni se tot întreabă ce mai caută în Piaţă protestatarii #rezist, am fost să-l întrebăm pe Cristian Dide personal cum de s-a ales cu amenda (cu 6 amenzi, de fapt) şi ce-l face să tot vină la proteste, sacrificând timp şi colecţionând amenzi.
Despre Dide
Cu riscul să-i dezamăgim pe cei ce cred că protestatarii sunt fie plătiţi fie obligaţi de multinaţionale să vină la proteste, Dide nu lucrează la vreo corporaţie care să-l forţeze să facă lucruri şi nu e nici un pierde- vară care aşteaptă să-i vireze Soros ceva bănuţi în cont. În vârstă de 31 de ani, căsătorit, Dide are o firmă care merge binişor, fiind chiar unul dintre liderii de piaţă pe domeniul său. În 2014, firma lui Dide a avut o cifră de afaceri de 2.4 milioane de Ron iar în 2015 de 2.6 milioane. Firma a făcut şi profit pe care i l-a impozitat statul român, are angajaţi pentru care a plătit taxe.
TVA 153.464 Ron, taxe pentru angajaţi 75.000 de Ron, 2000 de Ron taxe pentru maşini, cam acestea sunt sumele cu care firma lui Dide a cotizat la buget. Banii s-au dus în Teleorman, unde-şi are firma sediul social. Pe fieful lui Dragnea, remarcă Dide, întrebând "Vă daţi seama cum sunt cheltuiţi?"
Despre motivaţia de a protesta
Instituţiile statului nu funcţionează, crede Dide, în opinia căruia mulţi dintre cei aflaţi în funcţiile înalte sunt "analfabeţi funcţional". Drept urmare, ce se propagă de sus în jos e aberant.
Astfel, în timp ce el a fost amendat de 4 ori de Poliţia Rutieră în Piaţa Victoriei - de 2 ori pentru staţionarea nepermisă a maşinii în zona aferentă protestelor, aceasta în condiţia în care a cerut aprobarea Primăriei să vină cu maşina la protest, şi de 2 ori pe motiv că ar fi depăşit linia continuă - maşinile înalt demnitarilor sau ale unor instituţii precum Avocatul Poporului ies de pe porţile Guvernului, taie trei benzi şi linie continuă şi poliţiştii nu le dau amenzi, ne-a explicat Dide.
"E frustrant să vezi maşina cu ecuson Avocatul Poporului încălcând de cel puţin 3 ori pe săptămână regulile de circulaţie", spune protestatarul, amendat de poliţişti inclusiv pentru că a traversat strada prin loc nepermis.
Dide a fost să vorbească cu cei de la Rutieră, cu poliţiştii de rând care-şi fac meseria în stradă. Nu i-a filmat, nu i-a înregistrat, nu a vrut să le facă rău... "Le e frică, mi-au spus că ei sunt prea mici să-i amendeze pe cei mari", ne spune Dide, deplângând modul în care aşa-zisul stat de drept e pentru unul mumă, pentru altul ciumă, vina pentru starea de fapt fiind nu atât a poliţistlilor cărora le e frică să-i amendeze pe demnitari sau a jandarmului care l-a intimidat ci a miniştrilor care nu-şi instruiesc oamenii corespunzător şi/sau permit sau chiar încurajează abuzuri.
Protestul, un fel de Greva fiscală
"Haideţi să o considerăm o grevă", spune Dide, întrebat ce îl motivează să vină în Piaţa Victoriei.
"Eu nu vreau să mai muncesc pentru a plăti, de exemplu, un jandarm care nu are parte de o instruire corectă, să ştie să comunice cu mine, nu vreau să mai plătesc taxe pentru a ţine în funcţie miniştri - şi îmi asum ce spun - avem miniştri analfabeţi funcţional, cum ar fi ministrul de Interne. Nu intenţionez să mai produc pentru această ţară. De aceea zi de zi vin aici. Vreau ca acele instituţii să înţeleagă că sunt nefuncţionale. În proporţie de 90% instituţiile sunt nefuncţionale. Vedeţi şi dvs toate reportajele cu spitale de psihiatrie, în condiţii improprii. Şi eu nu am de gând să plătesc salariile funcţionarilor publici care conduc instituţii nefuncţionale", declară Dide în interviul acordat Epoch Times.
Întrebat (off the record) dacă îşi va plăti impozitele şi taxele sau nu, din moment ce nu mai vrea ca impozitele sale să fie cheltuite de oameni incompetenţi, Dide admite că de unul singur va fi greu să facă asta, căci se vor pune pe el cu amenzi. Dar, spune el, dacă mai multe firme mari ar face front comun, ei bine, atunci lucrurile ar putea să se întâmple. Şi Dide se gândeşte serios să facă demersuri în aceste sens - scrisori către firme etc. - la fel cum se gândeşte şi să depună plângere contra jandarmului care l-a agresat.
Căci, aşa cum a scandat de atâtea ori Piaţa: "Refuz, refuz acest abuz!", abuzurile nu trebuie acceptate aşa cum ne-am obişnuit. Răul care macină o ţară până în măduvă de oase nu trebuie alimentat şi lăsat să se perpetueze la infinit. Iar Dide, asemeni celorlalţi protestatari #rezist, se declară ferm hotărât să lupte, să vină în Piaţă atât cât va putea şi să facă tot ce ţine de el/ei (proteste, plângeri contravenţionale, grevă fiscală etc.) pentru a schimba modul în care (nu) funcţionează această ţară.