Europarlamentar german spulberă visele coaliţiei la putere: "Nu există niciun motiv să ridicăm MCV"

Visul ridicării MCV-ului, mecanism ce îi mai ţine cât de cât în frâu pe politicienii care ar intra cu buldozerul în lupta contra corupţiei - pare a fi tot mai îndepărtat, reiese din declaraţiile europarlamentarului german Markus Ferber.
Loredana Diacu
22.02.2017

alte articole

Europarlamentarul PPE Markus Ferber. (GEORGES GOBET / AFP / GettyImages)
Loredana Diacu
22.02.2017

Oricât de mult şi-ar dori Guvernul şi politicieni precum Tăriceanu ridicarea MCV, România trebuie să rămână sub monitorizare în ce priveşte combaterea corupţiei şi independenţa sistemului juridic. De ce? Simplu, pe motiv că de la momentul aderării şi până acum autorităţile au fost generoase doar în promisiuni, nu şi în punerea în practică a măsurilor atât de necesare românilor, a afirmat europarlamentarul german Markus Ferber, membru al grupării popularilor europeni, într-un interviu acordat miercuri Agerpres.

"Nu cred că trebuie să existe un calendar privind MCV. Criteriile sunt cele care contează. Câtă vreme criteriile nu sunt îndeplinite, aşa cum am văzut săptămâna trecută, nu se întrevede un final al MCV. Pentru mine a fost clar încă de la început, încă de când am introdus acest mecanism, că el poate să se încheie doar când se ating criteriile privind un sistem juridic independent, capabil să le ofere oamenilor servicii de calitate, că pentru asta există administraţiile. Când citesc cel mai recent raport, nu văd că aceste criterii s-au îndeplinit. Nu poţi să spui că gata, 10 ani sunt de ajuns, e totul bine. Zece ani nu înseamnă nimic pentru că nu s-a întâmplat nimic. Lupta împotriva corupţiei, independenţa sistemului juridic nu sunt garantate, deci nu există niciun motiv să ridicăm MCV", a declarat Ferber, întrebat cum priveşte dezbaterea despre posibila ridicare a MCV.

Întrebat care ar fi, în opinia sa, cele mai importante motive de îngrijorare privind situaţia din România, Markus Ferber a susţinut că de la prima sa vizită în România, acum 12 ani, şi momentul acesta... nu s-a schimbat nimic.

"Principalele probleme rămân lupta împotriva corupţiei şi crearea unui sistem judiciar independent. Multe dintre promisiunile pe care le-am auzit noi, europenii, dar şi eu, personal, înainte de aderarea României la UE acum 10 ani, au fost implementate numai pentru a îndeplini cerinţele UE, după care multe demersuri s-au oprit, unii oameni au fost înlocuiţi şi efectul este că în România încă nu există o administraţie care să le livreze cetăţenilor, aşa cum trebuie, servicii de calitate şi conforme cu legea. Un alt efect este că oamenii sunt tot mai sătui de sistemul politic. Am fost cu adevărat surprins că, după guvernul Ponta şi după guvernul tehnocrat condus de Cioloş, PSD a câştigat din nou alegerile. Cred că asta înseamnă şi că electoratul nu are alternativă. Oamenii nu au încredere în alte partide, iar asta e o problemă importantă la care asistăm şi în alte ţări, cum ar fi Bulgaria. Sistemul politic slăbeşte pentru că încrederea în partide scade şi nu există alte mişcări politice care să poată umple acest gol şi să creeze un partid, un sistem politic care să fie bine primit de oameni. Acesta e principalul meu motiv de îngrijorare, pentru că România este unul dintre statele mari din UE, este un stat important şi joacă un rol constructiv la nivel european, dar când oficialii români se întorc acasă, parcă uită ce au promis la Bruxelles", a declarat germanul.

Interviul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor