Preda: Dacă Nicuşor Dan ar candida acum, ar câştiga la pas şi în faţa lui Ciolacu, şi a lui Geoană

Cristian Preda (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
16.09.2024

Fostul europarlamentar Cristian Preda a opinat, luni, pe pagina sa de socializare, că dacă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, ar intra în cursa pentru Cotroceni, ar câştiga în faţa lui Marcel Ciolacu şi a lui Mircea Geoană.

"Ca şi Dacian Cioloş în 2016, Nicuşor Dan face campanie atât pentru USR, cât şi pentru PNL. Dacă acum opt ani, premierul în funcţie era pe afişele ambelor partide, primarul Capitalei a fost vineri la lansarea Elenei Lasconi, iar duminică - la cea a lui Nicolae Ciucă. La fel ca şi Cioloş atunci, nici Nicuşor Dan nu candidează acum. Deşi ar câştiga la pas şi în faţa lui Ciolacu, şi în faţa lui Geoană", a declarat Cristian Preda.

Fostul politician a subliniat că, în 2016, refuzul lui Cioloş a dat ocazia PSD să obţină cel mai bun scor pe care l-a avut vreodată la legislative.

"Sper ca frica de acum al lui Nicuşor Dan să nu trimită PSD şi la Cotroceni, şi la Palatul Victoriei. Fiindcă atunci nici lui nu-i va fi prea bine...", a adăugat Cristian Preda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor