"Instituţiile statului sunt puse să lucreze pentru Iohannis" - Orban, revoltat după ce PNL şi PSD vor să-l ajute pe Iohannis să candideze la Senat fără a-şi da demisia

Ludovic Orban (Facebook/ludovicorban.ro)
Loredana Diacu
18.09.2024

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a criticat dur faptul că liberalii intenţionează să modifice – cu concursul PSD – legislaţia pentru ca Iohannis să poată candida la Senat fără să fie membru de partid, cu alte cuvinte fără să îşi dea demisia din funcţia de şef de stat.

Comentând faptul că un demers similar în Parlament a avut loc pentru Ion Iliescu, Orban a ţinut să puncteze, într-un interviu pentru Epoch Times, că Iohannis a numit mai mulţi premieri PSD decât Iliescu, aşa că nu e de mirare că beneficiază şi el de aceeaşi modificare a legii ca şi primul preşedinte (cu simpatii bolşevice) al ţării.

"Este penibil. Instituţiile statului sunt puse să lucreze pentru ca să-i facă hatârul lui Iohannis. În ce ne priveşte, noi vom vota împotriva acestei modificări. Preşedintele României, conform Constituţiei, conform legii, nu poate să fie membru de partid.

Acest lucru trebuie să fie clar şi se aplică pe toată durata mandatului de preşedinte. Dacă vrea să candideze, să-şi dea demisia. De altfel, comunicatul preşedinţiei arată oarecum intenţia, căci dacă nu avea intenţia să candideze, ar fi dat un comunicat că nu intenţionează să candideze la Senat. Or, el a dat un comunicat că vrea să îşi ducă mandatul până la bun sfârşit."

Orban, el însuşi candidat la preşedinţia ţării, a mai opinat că Iohannis va fi un bolovan de piciorul PNL, iar candidatura acestuia va scădea şi mai mult scorul partidului.

"Eu nu pot să înţeleg cum ar putea PNL să îl susţină pe Iohannis, pentru că va fi un bolovan atârnat de piciorul PNL şi va scădea şi mai mult scorul, în condiţiile în care Iohannis, în ultimii 4 ani de mandat, a ajuns inamicul public al românilor."

Întrebat cum vede sprijinul PSD-ului pentru acest proiect, Orban a răspuns: "Ciolacu este premierul lui Iohannis. Iohannis este cel care l-a pus premier. Şi, Ciolacu, normal că ascultă de Iohannis.

De fapt, prin tot ce face, Iohannis vrea să-l avantajeze pe Ciolacu, inclusiv prin impunerea lui Ciucă ca şi candidat al PNL, menţinerea PNL în stare de vasalitate faţă de Ciolacu, menţinerea lui Ciolacu ca premier. Şi el este înscris în cursa prezidenţială şi este un competitor al preşedintelui PNL, care este şi el înscris în cursa prezidenţială.

Iohannis face jocurile PSD-ului şi lui Ciolacu. De altfel, în ultimii patru ani de zile, Iohannis s-a comportat precum calul troian al PSD, cu PNL."

Parlamentării Forţa Dreptei vor vota contra acestei legi cu dedicaţie, care practic vrea să modifice statutul constituţional al preşedintelui.

Reamintim că parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercuri, la Parlament, o propunere legislativă prin care preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţă la alegerile parlamentare.

Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor