Povestea vorbei: Cuiul lui Pepelea

Pepelea este un îndrăgit personaj popular, sărac, dar vesel şi isteţ. S-ar putea ca numele să aibă legătură cu a (se) păpăli „a (se) strivi; a (se) terciui”, ce ar lămuri oarecum snoava cu cuiul din celebra expresie românească. Totodată, nu este exclus ca acelaşi nume să provină din trac. BABULE „Inspiraţie; Tâlc; De Poveste” (cf. latin. fabula „povestire alegorică scurtă; fabulă”; rom. Babariul – cetate legendară unde se afla Şcoala Solomonarilor).

Într-un basm, după care s-a inspirat şi Vasile Alecsandri pentru piesa de teatru „Sânziana şi Pepelea”, eroul, după mai multe peripeţii, izbuteşte să se însoare cu o domniţă frumoasă foc, în pofida bogaţilor săi rivali.

Cât priveşte celebrul său cui, se spune că Pepelea, de prea multă sărăcie, s-a hotărât să-şi vândă arătoasa casă pe care o moştenise de la părinţi. Zis şi făcut. S-a învoit cu un bogătan din sat, care pusese demult ochii pe casă, să i-o dea, dar cu condiţia să-şi păstreze dreptul asupra unui cui din perete, pe care, zicea Pepelea, îl bătuse acolo un strămoş de-al lui.

Crezând că a dat de un chilipir, bogătanul s-a învoit şi au întărit târgul cu un hrisov. Numai că, încă din prima zi, Pepelea intra în casă de câteva ori, ba să-şi pună căciula în cui, ba să şi-o ia, ba să agaţe o traistă, apoi venea să şi-o ia, şi tot aşa, că i se acrise cumpărătorului.

Într-o zi, flăcăul şi-a pus în cui o desagă plină cu felurite merinde – ceapă, brânză, slănină, usturoi, nişte murături etc. – şi... n-a mai venit. A trecut mai mult de o săptămână şi cei ai casei au simţit o duhoare de-ţi muta nările din loc, aşa că... s-au mutat şi ei într-alt sat, ca să nu-i mai râdă cei care ştiau ce se întâmplase. Şi-uite-aşa a rămas Pepelea şi cu casa şi cu banii luaţi pe ea!