Ponta vrea să păstreze STS-ul la PSD

În plină criză politica şi război al portofoliilor în Guvern, Premierul Victor Ponta a avut luni, la Parlament, o întâlnire cu membrii Grupului minorităţilor naţionale. Prealabil întâlnirii, Ponta a declarat că întâlnirea nu are nicio legătură cu problema din USL.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
17.02.2014

În plină criză politică şi război al portofoliilor în Guvern, premierul Victor Ponta a avut luni, la Parlament, o întâlnire cu membrii Grupului minorităţilor naţionale. Prealabil întâlnirii, Ponta a declarat că întâlnirea nu are nicio legătură cu problema din USL.

La finele întrevederii, premierul şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor, Varujan Pambuccian, au declarat că discuţiile au vizat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), instituţie pe care, imediat după accidentul aviatic din Apuseni, Ponta şi-a propus să o transfere la Guvern, mai exact în subordinea MAI.

Această idee nu mai pare însă fezabilă, în condiţiile în care după demisia Ministrului liberal de interne, Radu Stroe, acuzat că ar fi fost prea apropiat de premier, portofoliul ar urma sa fie preluat, dacă nu se rupe USL-ul, de Klaus Iohannis, omul de încredere a lui Crin Antonescu.

După întâlnirea cu minorităţile, la care a luat parte şi ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, Ponta a declarat că liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian i-a trimis, în numele grupului, un proiect pentru Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) chiar mai bun ca cel al Guvernului.

Conform proiectului Pambuccian, serviciul 112 ar uma să fie coordonat de Raed Arafat, transferat la MAI, iar STS de Parlament.

Reamintim că STS este instituţia ce deţine controlul asupra transmiterii datelor legate de prezenţă în ziua alegerilor şi a rezultatelor finale din fiecare secţie de votare, prin procesele verbale scanate şi trimise prin internet. De asemenea, Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, participant la întalnirea în care s-a discutat viitorul STS, este judecat pentru fraudarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Băsescu, în 2012.

MAI, minister ce ar urma să fie preluat de Klaus Iohannis, şi STS sunt considerate două instituţii vitale pentru asigurarea unui proces electoral corect.

PNL şi alianţa nou formată PSD-PC-PUNR vor participa pe liste separate la alegerile europarlamentare iar Crin Antonescu a declarat că nu mai crede că PSD-ul îl va susţine în lupta pentru Cotroceni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor