Politolog, despre ieşirea lui Geoană la adresa lui Băsescu: E o frustrare care se poate trata la psiholog

Cristian Pîrvulescu (Captură Digi24)
Andrei Pricopie
16.09.2024

Politologul Cristian Pîrvulescu a criticat în termeni duri, într-o emisiune Digi24, ieşirea prezidenţiabilului Mircea Geoană la adresa fostului său rival politic Traian Băsescu.

Jurnalist: Este inabilitate sau răutate ce a spus Mircea Geoană despre Traian Băsescu privind "starea de degradare biologică"? Adică a intenţionat o manevră care a luat-o într-o altă direcţie?

Cristian Pîrvulescu: Este o frustrare care se poate trata la psiholog, dar dincolo de asta este o mare nepoliteţe, iar un diplomat, mai ales la nivelul pe care l-a avut domnul Geoană, nu poate să facă astfel de lucruri. Este nepoliticos să te referi la sănătatea cuiva, iar diferenţa, cum a spus şi preşedintele Traian Băsescu, nu este de 30 de ani, este de 6 ani, de la 66 la 72. Problemele de sănătate pot exista la oricine, asta este, problemele de sănătate nu te scot însă în mod automat din joc.

Întrebarea era: veţi folosi şi competenţa preşedintelui Băsescu? Putea să spună simplu: nu, relaţiile dintre noi nu ne pun într-o asemenea situaţie. Şi cu asta se termina dacă există şi formule mult mai diplomatice.

Nu s-a întâmplat lucrul ăsta şi atunci facem psihanaliză în această emisiune şi în mod automat discutăm despre vizita la Moscova din 2009, despre care nu ni s-a explicat niciodată foarte clar de ce s-a întâmplat. Iniţial a fost negată, apoi a fost afirmată, pare să fi fost organizată de cineva care astăzi este foarte pro-rus - Cosmin Guşă - şi apoi celebra vizită inutilă la bazinul de înot al domnului Sorin Ovidiu Vîntu. Cele două împreună l-au făcut să piardă alegerile, nu electoratul din diaspora.

Nu cred că trebuie să spunem că diaspora l-a făcut preşedinte pe Traian Băsescu, pentru că oricum jumătate din români, plus-minus, l-au votat. Au fost 80.000 de voturi, dar nu toate 80.000 de voturi au venit din diaspora, puteau să vină de oriunde.

Jurnalist: În ţară, diferenţa a fost în favoarea lui Băsescu. ... ce spune Băsescu: îl bat a treia oară.

Cristian Pîrvulescu: Dacă se implică în campania electorală şi începe un dialog la care domnul Geoană va trebui să răspundă pentru că, mă rog, l-a provocat, va fi foarte dificil. Ştiţi de ce? Traian Băsescu nu mai are nimic de pierdut, neavând nimic de pierdut poate să spună foarte multe lucruri. E o eroare, greşeală din cele de neprofesionist în politică, ori domnul Geoană ne asigură că domnia sa are o experienţă extraordinară şi că nu este un naiv.

Declaraţia lui Geoană privind "degradarea biologică" a lui Băsescu

"Dacă va fi vreodată o şansă să-i folosim în plan internaţional, nu am să ezit să o fac. Nu neapărat în politică. Dacă este o anumită expertiză pe care o poţi folosi, eu nu mai am patimă politică pe acest lucru.

Mai puţin pe Traian Băsescu, pentru că este într-o zonă de degradare biologică destul de importantă, în sensul în care nu cred că-şi mai doreşte viaţă publică, a spus că nu mai doreşte.

Biologic în sensul că e într-o perioadă a vieţii în care vrea să facă altceva şi e bine să facă altceva pentru că nu cred că a lăsat cea mai bună amintire", afirma Mircea Geoană la Pro TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor