"O să rămânem în continuare săraci" - Care-i costul real pe care îl vor plăti românii pentru eşecul politicienilor de a implementa PNRR? [economist]
România riscă să piardă o tranşă importantă din cererea de plată numărul 3 din PNRR către România. Este vorba despre aproximativ 1,1 miliarde de euro, plată suspendată temporar pe motiv că statul român nu a îndeplinit şase dintre jaloanele angajate. Asta se întâmplă în timp ce alte ţări mai harnice au depus deja cereri pentru tranşa a cincea din PNRR, atrage atenţia profesorul de economie Cristian Păun, într-un amplu interviu acordat Epoch Times.
Va reuşi România să atragă toţi banii din PNRR? Slabe şanse, crede Păun, mai ales că tranşa a patra vine cu o misiune aproape imposibilă pentru o clasă politică care a introdus şi menţinut ani şi ani pensiile speciale şi a îngroşat aparatul de stat cu nenumărate pile şi pilişoare - reducerea ponderii salariilor bugetarilor.
Economistul arată că efectul neatragerii fondurilor din PNRR e mai mare decât se vede. Nu e vorba numai de banii neatraşi, efectele sunt mult mai complexe.
Redăm interviul acordat de Cristian Păun:
Reporter: România riscă să piardă parte din tranşa a treia din PNRR. Ce anticipaţi că se va întâmpla? Aveam şanse să îndeplinim cele şase jaloane şi să încasăm banii?
Cristian Păun: În primul şi în primul rând, prin ratarea jaloanelor, ratăm reformele din spate. Asta înseamnă că ratăm şansa să mai modernizăm puţin acest stat, care pe zi ce trece devine tot mai anacronic şi tot mai necorelat cu ceea ce avem noi nevoie de la un stat modern. Faptul că pierdem aceşti bani şi îi înlocuim cu bani rambursabili şi cu dobândă foarte mare este de asemenea o problemă.
Adică, în loc de a face treaba aceasta, având deja stabiliţi nişte bani de la Uniunea Europeană pe care să nu-i mai dăm înapoi, noi preferăm să nu facem nimic şi să ratăm jaloanele şi să înlocuim aceste resurse cu resurse rambursabile, cum e cazul metroului de la Cluj, pe care îl vom finanţa prin bani de la bugetul statului sau alte proiecte care se vor finanţa aşa, sperând noi că, vezi Doamne, Uniunea Europeană ne va accepta să mutăm acei bani de acolo în altă parte, ceea ce nu se întâmplă, am văzut şi cu spitalele că s-a întâmplat la fel.
Prea puţin poţi să modifici astăzi PNRR-ul şi, dacă ai ratat ce ţi-ai propus, banii aceia rămân pierduţi. Pe partea cealaltă avem şi efectul asupra bugetului, pentru că aceşti bani intră la încasări bugetare.
Or în momentul în care tu nu îi încasezi, pierzi banii şi ei nu mai intră în buget, şi apare deficit bugetar suplimentar, pe care îl suplimentezi mai apoi şi cu cheltuieli suplimentare de la buget pentru aceste proiecte, pentru că nu vrei să le laşi să moară, ai început unele dintre ele şi vrei să continui să plăteşti pentru ele.
Reporter: Deci, practic, nu pierdem doar banii respectivi şi nişte investiţii, ci creşte şi deficitul bugetar ceea ce atrage nişte efecte în cascadă.
Cristian Păun: Exact, reformele, deficitul, presiunea suplimentară pe deficit şi faptul că înlocuim nişte bani nerambursabili cu bani rambursabili şi cu dobândă, care, la riscul de ţara al României - aţi văzut ce dobânzi plătim astăzi, ne îndatorăm în continuare tot mai mult, ceea ce duce la o creştere a gradului de îndatorare în continuare. Aţi văzut că estimările sunt pentru final 2026 să ajungem să depăşim acel 60% din PIB cu datoria publică, ceea ce înseamnă o problemă, pentru că este ultimul criteriu - şi poate cel mai greu de reparat - privind aderare la Euro. Şi dacă depăşim acel 60%, foarte puţin probabil să mai întoarcem acel indicator, pentru că noi nu prea ne-am plătit datorii din trecut, în cea mai mare parte le-am rostogolit.
Deci ne îndreptăm către un eşec total, sau cel puţin parţial, dar destul de răsunător în ceea ce priveşte PNRR-ul. E previzibil, pentru că dacă ne uităm la istoria ultimelor decenii privind relaţia noastră cu Uniunea Europeană şi cu fondurile europene, am zis că n-am excelat niciodată în a le absorbi rapid, în a le absorbi integral. Ba, mai mult, atunci când aveam şi reforme în spate, era şi mai puţin probabil să fim campionii acestor fonduri prin PNRR, adică să facem şi ceva în plus ca să obţinem acei bani de la Uniunea Europeană.
Reporter: Mi-aţi anticipat un pic întrebarea, existau voci chiar la început, după ce s-a trimis PNR-ul, care spuneau că, practic, PNR-ul ăsta e mai mult un exerciţiu de imagine sau utopie, pentru că România nu are capacitatea nici să atragă banii, nici să-i cheltuiască. De la dumneavostră cum s-a văzut? Aveam şansa să atragem şi să cheltuim banii ăştia din PNRR sau a fost o fantezie frumoasă de la bun început?
Cristian Păun: Iniţial am avut un ritm destul de bun pe partea de reforme, instituţiile statului au fost destul de bine conectate, a existat un control de la centru asupra tot ceea ce înseamnă reformatorii sau vectorii de reformă în instituţiile publice din România. Din păcate, am pierdut acest ritm în timp şi evident că a scăzut foarte mult şi interesul pentru aceşti bani în momentul în care ne-am confruntat cu reformele reale. Deci vina este împărţită, este şi o problemă de capacitate instituţională, cu siguranţă, dar este şi o problemă de voinţă politică în a face reformele respective.
Dacă vă uitaţi mai atent, veţi vedea că în România, cel puţin în ultima perioadă, mai degrabă am căutat motive şi argumente să nu facem reformele prin PNRR, să cerem renegocierea lui, în loc să ne vedem serioşi de treabă pe acest subiect. Or, vă daţi seama ce înseamnă la nivel de instituţii, funcţionari publici, care văd aceste acţiuni ca fiind politice, mai degrabă, sau politicianiste. Ei spun: "Dom'le, dacă tot e haos, place să mai absorbim şi noi fonduri europene. "
Drama mare este că n-am reuşit să absorbim încă nimic pe actuala programare financiară, pe fondurile, să le spunem aşa, obişnuite, suntem la patru ani aproape de la începerea acestui exerciţiu financiar nou şi noi avem zero euro absorbiţi. Deci, întârzierea este semnificativă. Ne lăudăm că am reuşit să absorbim aproape de 100% fondurile din vechea programare, adică la patru ani de când trebuia să încheiem cu absorbţia lor.
Cam asta este performanţa în momentul de faţă a întregii clase politice din România în materie de fonduri europene. Fondurile europene sunt neplăcute pentru politician, pentru că vin la pachet cu transparenţă, cu rigoare, cu control extern, cu mai multă aplecare asupra produsului final rezultat în urma acestor fonduri europene. Cu alte cuvinte, risipa, eroarea, furtul în cazul lor este destul de dificil, şi atunci, cumva, politicienii se feresc de astfel de fonduri. Da, sunt bune pentru noi, dar, din păcate, nu sunt atât de bune pentru politicienii care ar trebui să le distribuie în societate.
Reporter: Spuneaţi "cam asta este performanţa în momentul de faţă a întregii clase politice din România în materie de fonduri europene" Cum se distribuie însa această vinovăţie, cine e principalul artizan al eşecului, PSD, PNL, sau în mod egal?
Cristian Păun: În general, cei care au fost la putere în ultimii ani, preponderând, cu siguranţă. N-o să fie vinovat un partid care n-a fost la putere sau n-a fost foarte mult timp la putere ca să poată să gestioneze aceste lucruri.
Cei care în ultimii ani au deţinut puterea şi au putut să facă lucruri, să schimbe lucrurile în societatea românească, ei sunt principalii responsabili. Sigur, responsabilitatea lor este destul de diluată în societatea românească cu oameni care nu merg la vot, nu sancţionează. Adică este, cum să spun... nici nu-l interesează pe politician că-l facem noi responsabil moral de ceea ce se întâmplă.
Până la urmă, el este Dumnezeu nostru şi noi suntem supuşi politicianului, în loc să fie invers, aşa cum este în societăţile normale şi dezvoltate.
Reporter: La tranşa a 3-a ne-am împotmolit deja. Vine şi tranşa a 4-a unde e reducerea ponderii salariilor bugetarilor din PIB. Ce şanse avem la ce va urma?
Cristian Păun (râde): Adică, după ce ani de zile a fost pompat în această direcţie, deci în contrasensul celor care trebuie făcute prin PNRR, vă daţi seama ce se întâmplă acum!
Da, există şanse să avem şi mai diminuată tranşa a 4-a decât o avem pe a 3-a şi ce este dramatic este că am văzut că sunt ţări care deja solicită sau cred că au şi încasat tranşa 5-a. Adică există o anumită hărnicie la acele naţiuni responsabile şi care înţeleg până la urmă că trebuie să-şi revină după pandemie şi trebuie să iasă întărite după acele extreme.
Noi încă avem probleme cu cei care ne-au pus mască şi ne-au scos tab-urile pe străzi, asta este marota românului, în loc să ne vedem de treabă şi să îi sancţionăm pe cei care nu reuşesc să ne pună la dispoziţie aceste fonduri într-o manieră uşoară, inteligibilă, accesibilă ca să ne redresăm după acea situaţie care nu a fost evident deloc plăcută şi deloc lipsită de risc.
Deci nu suntem, nici la nivel societal, încă suficient de maturi încât să sancţionăm toate aceste derapaje. O să rămânem în continuare săraci, lipsiţi de foarte multe oportunităţi, pe care oricum le lovim cu piciorul, şi captivi unui model de subdezvoltare în care toate lucrurile trebuie filtrate de sus în jos, nu de jos în sus.
Nu vor fi primii bani sau ultimii bani pe care îi pierdem. Din păcate, repet, problema nu este legată doar de bani. Problema este legată până la urmă de reforme. Adică, de ce nu se fac acele reforme, pentru că ele n-au fost puse întâmplător în acel plan. Evident, România ar suna mult mai bine cu o pondere a salariilor în PIB mai mică decât avem în momentul de faţă, noi fiind campion în UE la acest indicator.
