Mitologie românească: Pasărea-Nepasăre sau Cucul

Cucul (Cuculus canorus) este o pasăre migratoare, care face parte din ordinul Cuculiformes, familia Cuculidae. Pasărea nu cloceşte, ci femela îşi depune ouăle în cuiburi străine, care sunt de obicei ale unor păsări cântătoare mai mici. Cucul este răspândit mai ales în emisfera nordică, dar iernează în regiunile de savană din Sudul Africii şi din Sudul Asiei, cu temperaturi variind între 15 şi 19 grade.

În dialectele geto-dacice, cucului i se spunea KUKO şi KOIKO, ceea ce sugera şi glasul acestei păsări, dar şi harul de prevestitor (cf. rom. ghioc), şi aşa a rămas şi în mitofolclorul românesc. Denumirea lui este atestată în lista plantelor medicinale dacice, sub formele KUKO-LIDA, KOIKO-LIDA şi KOIKO-DILA.

Numele cucului s-a păstrat şi în etnobotanica românească, unde există plante ca: laptele cucului, ciuboţica-cucului, grâul-cucului, limba-cucului, mălaiul-cucului, mărgica-cucului, mărul cucului, măzărichea-cucului, mierea-cucului, porumbul-cucului, scaunul-cucului, stupitul-cucului, umbra-cucului etc.

În tradiţiile româneşti, cucul este considerat pasăre sacră, aducătoare de bucurie, plăcută lui Dumnezeu, fiind un mare păcat s-o ucizi: ”E păcat să-l omori, căci nu face niciun rău; îţi seacă mâna, dacă l-ai omorât”. Această deosebită situaţie a cucului îi acordă şi un rol primordial, aşa cum se observă şi într-o doină, unde se spune:

De când s-a urzit pământul

De-atuncea ne bate vântul,

De-atuncea ne cântă cucul.

Cântecul cucului are însă uneori efecte teribile, prevestitoare de nenorociri, mai ales când este acompaniat de maica lui:

Frunzuleană de nagară,

Este-un nuc între hotară

Şi cu nucele amară,

Şi-un cuc cântă de se-omoară.

Dară muma cucului

Şade-n vârful nucului,

Şi-aşa de tare cânta,

Crengele în jos pleca,

Mare foc şi mare vânt,

De lua frunza de pe câmp.

În cadrul unor obiceiuri magice, cucul este ”plătit” să cânte, cum se înţelege dintr-o altă doină:

Frunzuleană pui de nuc,

Bată-te pustia, cuc,

Ţi-am plătit să cânţi un an,

Nu mi-ai cântat nici de-un ban!

În general, cucul este înzestrat nu numai cu darul cântecului, ci şi cu cel al vorbirii. El aduce veşti bune:

- Cucule, de unde vii?

- De pe Jii, de peste Jii,

De pe cei codri pustii.

- De-a mea maică ce mai ştii?

- Ia, ţi-oi spune veste bună,

Că maica ţi-e sănătoasă;

Pâine albă frământa

Şi la tine se gândea.

În continuarea cântecului, cucul aduce ştiri liniştitoare despre sora şi fratele celui ce întreabă.

Se crede că primul cântat al cucului vesteşte anii pe care-i mai are de trăit cel care-l aude, sau câţi ani mai are până la căsătorie cel care-l ascultă şi nu s-a căsătorit încă. De obicei, cucul participă, ca mesager, şi la farmecele de dragoste.

În tradiţiile populare se practică Răscucitul, prin repetarea cântecului acestei păsări, pentru apărarea manei vacilor. Primăvara, de Lăsatul Secului, începe Jocul Cucilor, când tinerii se deghizează în cuci, dansând în cadrul unei nunţi simulate şi lovind sătenii cu beţe sau cu bice. Se crede că, prin intermediul măştilor acestui joc şi cu ajutorul zgomotului de clopote, cucul alungă duhurile rele, iar prin atingerea cu opinca ori prin arderea fulgilor din glugă se alungă boala. La sfârşit, măştile se distrug.

Conform calendarului popular, cucul se face auzit la Buna Vestire, când se consideră că începe primăvara. Atunci i se dezleagă limba, fiindcă a mâncat din primii muguri ori pentru că a cântat în Poarta Raiului. Se şi spune: Cucul, până nu vede mugur, nu cântă.

El cântă până la Sânziene sau până la Sân-Petru, când ”răguşeşte”, pentru că s-a hrănit cu boabe de cireş sau de orz, ori pentru că a auzit şuieratul coasei. Atunci, se spune că a mâncat cucul cireşe. Se mai zice: A tăcut cucul, a trecut primăvara. Iată şi un cântec despre plecarea cucului:

Câte păsări îs pe munte

Nu-i ca cucul de cuminte;

Cât aude glas de coasă,

Se duce din ţara noastră.

Tăcerea cucului, după Sânziene, se mai explică şi prin pribegia la Curţile Dorului:

Zis-a Dorul să mă duc

După cântecul de cuc,

Sus în vârful muntelui,

La Curţile Dorului,

Unde-s porţile de pară

Şi oameni fără tihneală,

Unde-s porţile de foc

Şi oameni fără noroc.

Se mai crede că între Sânziene şi Buna Vestire cucul se preface în uliu.

Fiind o pasăre neobişnuită, cucul este scos din regnul care ar trebui să-i fie firesc. Într-o poveste-ghicitoare, la întrebarea ”ce este pasăre-nepasăre”, răspunsul este ”Cucul, pentru ca el nu vărează, nu iernează, iar puii, dacă vrea să-i aibă, nu-i vrednic să-i crească”. Datorită obiceiurilor sale, această pasăre este simbol al singurătăţii, de unde şi expresiile ”singur-cuc” şi ”a fi frate cu cucul”.

Se zice: Cucul cântă, dar tânjeşte după cuib. Cântecul lui, deosebit de frumos, a dus la mai multe zicale: Cioara vrea să cânte ca un cuc, piticul vrea să pună mâna pe Lună; Oricât ar ţipa, bufniţa nu poate cânta cum cântă cucul; N-ai văzut din porc stup şi din cioară cuc; Cucul îşi cântă numele. El nu pare a avea vreo grijă:

Cucul cântă, te-asurzeşte,

Vrabia ouăle cloceşte.

A avea ”casa cucului”, adică a nu avea nicio casă înseamnă a fi blestemat:

Cine iubeşte şi lasă

Dumnezeu să-i dea pedeapsă:

Aibă casa cucului,

Târâişul şarpelui

Şi liniştea vântului,

Pulberea pământului!

Obiceiurile sale de ”pasăre-nepasăre” au dus la multe alte expresii sugestive: de florile cucului, adică ”degeaba, inutil”; a umbla de flori de cuc – ”fără rost”; cântă cucu-n punga lui; bată-l cucul!;ascultă cucul până îţi cântă!; rău i-a cântat cucul; a-i cânta cucul în spate (din stânga, rău); a-i cânta cucul în casă; a aduce cuiva lapte de cuc; a avea mila cucului.

Aşa are să-i cânte cucul, se spune despre cineva care nu se va mai întoarce niciodată. La fel, cât cucul sau cât îi cucul înseamnă ”niciodată, cât îi hăul”.

Aceleaşi obiceiuri de ”pasăre-nepasăre” îl alătură... beţivilor: a fi cap de cuc, a fi cuc, a se face cuc; a fi cuc şi altă pasăre. De asemenea, a-i aduce cuiva şi lapte de cuc înseamnă ”imposibil”. Totuşi, se spune despre cel căruia îi cântă cucul în faţă că prosperă.

Folclorul nostru remarcă mereu calităţile deosebite ale acestei păsări: ”Cum este cucul ales între toate păsările şi busuiocul dintre toate florile”.