Îndulcitorul artificial ar reduce eficacitatea tratamentului pentru cancer

Sucraloza poate interfera cu succesul imunoterapiei, potrivit unor noi cercetări.
Îndulcitor artificial (Foto: Unsplash.com)
George Citroner
20.08.2025

Un înlocuitor de zahăr popular, utilizat de consumatorii preocupaţi de sănătate, ar putea interfera cu tratamentul împotriva cancerului, potrivit unei noi cercetări.

Studiul a descoperit că pacienţii cu cancer care au inclus în cantitate mare îndulcitorul artificial sucraloză în dieta lor au avut un răspuns mai slab la anumite medicamente anticancerigene, comparativ cu cei care au consumat mai puţin îndulcitor artificial.

Cum perturbă sucraloza tratamentul împotriva cancerului

Cercetarea, publicată recent în Cancer Discovery, a examinat 132 de pacienţi cu melanom avansat şi cancer pulmonar fără celule mici, precum şi studii pe animale care au dezvăluit mecanismul biologic din spatele acestei conexiuni.

Folosind un model de cancer pulmonar şi de piele, au descoperit că sucraloza reduce aminoacidul arginină prin creşterea numărului de bacterii din intestin care îl descompun.

Reducerea cantităţii de arginină din sânge, fluidul tumoral şi scaun a fost legată de eficacitatea scăzută a tratamentelor împotriva cancerului bazate pe imunitate - în special a imunoterapiilor cu inhibitori ai punctelor de control imunitar, cum ar fi anti-PD1.

„Atunci când nivelurile de arginină au fost reduse din cauza modificărilor microbiomului induse de sucraloză, celulele T nu au putut funcţiona corect”, a declarat autoarea principală Abby Overacre, profesor asistent la Centrul de Cancer Pitt şi UPMC Hillman, într-un comunicat.

„Drept urmare, imunoterapia nu a fost la fel de eficientă la şoarecii care au fost hrăniţi cu sucraloză.”

Inhibitorii punctelor de control nu ucid direct celulele canceroase - aceştia funcţionează ajutând celulele T care distrug cancerul să găsească şi să atace mai bine celulele canceroase - iar arginina este esenţială pentru funcţia celulelor T, în special în combaterea cancerului.

O soluţie simplă

Cercetătorii au descoperit o posibilă soluţie: atunci când şoarecii care au fost hrăniţi cu sucraloză au primit suplimente de arginină sau citrulină, care se transformă în arginină în organism, răspunsul lor la imunoterapie s-a îmbunătăţit semnificativ.

„E uşor să spui «nu mai bea băuturi carbogazoase dietetice», dar atunci când pacienţii sunt trataţi pentru cancer, deja se confruntă cu destule probleme, aşa că a le cere să îşi modifice drastic dieta ar putea să nu fie realist”, a spus Overacre.

Ea a subliniat necesitatea „de a-i accepta pe pacienţi aşa cum sunt”.

„De aceea este atât de interesant că suplimentarea cu arginină ar putea fi o abordare simplă pentru a contracara efectele adverse ale sucralozei asupra imunoterapiei”, a spus ea.

Potrivit autorului principal, Dr. Diwakar Davar, profesor asociat de medicină la Pitt şi oncolog medical la Centrul de Cancer UPMC Hillman, rezultatele studiului ridică, de asemenea, posibilitatea conceperii de prebiotice - părţi din alimente pe care nu le putem digera, dar care pot fi folosite de microorganisme - ca suplimentare nutriţională ţintită pentru pacienţii care consumă niveluri ridicate de sucraloză.

Luarea în considerare a dietei în tratamentul cancerului

„Deşi aceste descoperiri sunt incipiente şi se bazează parţial pe modele cu animale, ele subliniază importanţa luării în considerare a modului în care dieta ar putea interacţiona cu tratamentul cancerului”, a declarat pentru The Epoch Times Dr. Sudarsan Kollimuttathuillam, oncolog şi hematolog la City of Hope din Orange County, California, care nu a fost implicat în studiu.

Deşi sucraloza este considerată sigură pentru uzul general, cercetările emergente, inclusiv noul studiu, arată că poate afecta negativ microbiomul intestinal - o consideraţie serioasă atunci când 70% până la 80% din celulele imune sunt prezente în intestin.

Overacre şi echipa sa sunt, de asemenea, interesaţi să exploreze modul în care alţi înlocuitori ai zahărului, cum ar fi aspartamul, zaharina, xilitolul şi stevia, ar putea afecta sistemul imunitar şi rezultatele terapiei împotriva cancerului. Interesant este că, deşi siguranţa în ceea ce priveşte aspartamul a fost studiată timp de decenii, cu rezultate contradictorii, în iulie 2023, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasificat aspartamul drept posibil cancerigen pentru oameni.

Potrivit lui Kollimuttathuillam, sucraloza nu este singurul îndulcitor artificial de care ar trebui să ne preocupe.

„Mulţi oameni optează pentru băuturile carbogazoase dietetice ca o alternativă «mai sănătoasă» la sucurile carbogazoase obişnuite pentru a evita carbohidraţii şi caloriile din zahăr”, a spus el.

„Cu toate acestea, băuturile carbogazoase dietetice conţin adesea aspartam, unul dintre numeroşii îndulcitori non-nutritivi produşi chimic.”

Este important de reţinut că această clasificare nu înseamnă că aspartamul provoacă cancer, a adăugat el.

„Termenul «posibil cancerigen» semnalează necesitatea unor cercetări suplimentare, deoarece dovezile sunt limitate şi neconcludente.”, a afirmat acesta.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a aprobat aspartamul încă de la începutul anilor 1980 şi a stabilit un aport zilnic acceptabil de 50 de miligrame pe kilogram de greutate corporală - echivalentul a aproximativ 17 până la 18 doze de suc carbogazos dietetic pe zi pentru un adult mediu.

Ce ar trebui să ştie pacienţii

„Moderaţia este esenţială, în special pentru persoanele cu boli cronice sau cele care urmează tratament pentru cancer”, a spus Kollimuttathuillam. El a menţionat că, deşi îndulcitorii artificiali oferă o modalitate de a reduce caloriile şi zahărul, aceştia nu sunt singura soluţie şi s-ar putea să nu fie cea mai benefică strategie pe termen lung pentru toată lumea.

Alternativele derivate natural, cum ar fi stevia sau fructul călugărului, pot fi mai blânde cu microbiomul intestinal, a spus el, dar a subliniat că sunt necesare mai multe cercetări în aceste domenii, încurajând în acelaşi timp oamenii să se concentreze pe o dietă compusă din alimente integrale, minim procesate, şi să reducă treptat preferinţa generală pentru alimente şi băuturi dulci.

„Apa, ceaiul sau cafeaua neîndulcită şi apele aromate natural sau carbogazoase sunt alternative excelente”, a spus Kollimuttathuillam.

Overacre şi echipa sa intenţionează să înceapă studii clinice pentru a testa dacă suplimentele de citrulină, care cresc mai mult nivelul de arginină decât arginina însăşi, ar putea îmbunătăţi răspunsul imun şi succesul tratamentului.

Sursa: Epoch Times English

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor