Inorogul, real sau imaginar?

În mitofolclorul românesc

Acum câţiva ani, la Radovanu, judeţul Călăraşi, în arealul celebrei culturi Gumelniţa, ce a înflorit în mileniul V î.e.n. pe teritoriul actualei Muntenii, a fost descoperit un superb cap de Inorog, din lut ars, care actualmente se află în Muzeul din Olteniţa. Cu siguranţă, Inorogul de Gumelniţa avea rol magic. Pe o gemă tracică, acest animal suprafiresc apare sub formă de leu cu un corn în frunte. Tot din perioada antică s-au descoperit monede dacice cu calul cu corn, deci cu Inorogul. El a fost încrustat şi într-unul din templele de cretă de la Murfatlar, judeţul Constanţa, despre care istoricii spun că ar data de prin veacurile VII-VIII e.n.

Aşadar, Inorogul, real sau imaginar, face parte din cultura noastră de mai bine de şapte milenii! Ceea ce este şi mai frumos e că el s-a păstrat până astăzi în mitofolclorul românesc, unde apare ca un cal alb, năzdrăvan, cu un corn în frunte şi cu o piatră scumpă la rădăcina cornului, cu ochii albaştri, nobil, sentimental, simbol al dragostei caste.

În stare de veghe, Inorogul este de neînvins şi, după ce îşi zdrobeşte duşmanii, aleargă prin codri sau pe munţi. Atât cornul, cât şi coama, blana şi copitele lui sunt la mare preţ în farmacologia magică românească, devenind leacuri pentru toate bolile. Imaginea fabuloasă a Inorogului a pătruns şi în heraldica valahă, de pildă pe stema învăţatului Nicolae Olahus. Sub formă de capricorn apare în stema lui Neagoe Basarab, voievod al Ţării Româneşti, pe piatra de mormânt de la Curtea de Argeş. În vestita ”Istorie ieroglifică” de Dimitrie Cantemir, autorul se înfăţişează pe sine însuşi ca Inorog, simbol al nobleţii, cinstei şi vitejiei.

În celebra carte populară ”Fiore di virtu”, care a circulat şi în Ţările Române sub titlul de ”Floarea darurilor”, se povesteşte şi despre Leoncorn, leu cu corn în frunte, care ”are multă dulceaţă, ca să şază lângă fată şi deacă veade vreo fată, el îndată mearge la dânsa şi adoarme în braţele ei; şi atuncea vin vânătorii de-l prind... Într-alt chip nu sa poate prinde.” Un loc important îl ocupă Inorogul în ”Fiziologul”, un straniu tratat de zoologie, care a circulat în Evul Mediu prin toată Europa, inclusiv prin Ţările Române. În general, se crede că ”Fiziologul” a fost alcătuit în Egipt prin veacul al II-lea, apoi a trecut în Bizanţ şi de acolo, prin veacurile IV-V în Occidentul latin, unde era cunoscut sub denumirea de ”Bestiarii”.

Areal planetar

În literatura străină, Inorogul se mai cheamă şi Unicorn sau Licornă, fiind pomenit şi în scrierile lui Aristotel, Saint Thomas, Saint Gregory, precum şi în povestirile despre Gingis-Han. Din toate aceste surse, ca şi din altele, se reflectă faptul că autorii lor considerau Inorogul drept o fiinţă foarte reală!

În dicţionare, este definit ca ”un animal mitic, în general descris ca având corpul şi capul unui cal, picioarele din spate ale unui cerb, coada unui leu, cu un corn în mijlocul frunţii.” În Asia este denumit ”Animalul de Zăpadă”, luând forma unei capre de Angora cu un singur corn. Chinezii îl descriau ca având trupul de căprioară, copitele de cal şi coada de leu, numindu-l K’i-lin. Pentru ei, Inorogul reprezintă înţelepciunea.

De-a lungul vremii, apariţiile lui semnificau un fel de avertisment pentru oameni. O ceată de războinici ai lui Gingis-Han a raportat vederea unui Inorog, ceea ce a fost interpretat ca un semn pentru oprirea luptelor. După această înştiinţare, Mongolia a încetat planurile de război. În mitologia chineză, Inorogul era animalul care venea printre oameni numai cu misiuni foarte importante. Glasul lui era nemaipomenit de frumos, semănând cu clinchetul armonios al clopoţeilor. Blândeţea lui era atât de mare încât îşi sălta picioarele foarte sus, ca să nu calce nici o vieţuitoare.

Inorogul era foarte puternic, un conducător în regnul animalelor. Cu toate acestea el trăia în solitudine şi se credea că este imposibil de prins. Ivirea lui era interpretată ca un semn de bine, iar faptul că nu a mai fost văzut de prea multe veacuri înseamnă că trăim într-o vreme necurată. Inorogul va apărea din nou la timpul potrivit, când oamenii se vor lepăda de răutate.

Chinezii cred că unul dintre primii Unicorni a apărut acum 5.000 de ani, când i-a împărtăşit împăratului Fu His tainele limbii scrise. Apoi, în anul 2.697 î.e.n., un alt Unicorn s-a ivit în grădina primului strămoş al poporului chinez, Împăratul Galben sau Huang Di. De aceea, această întâmplare a fost văzută de acel împărat ca un semn că ţara sa va dăinui şi că va fi pace. Se mai povesteşte că doi Inorogi au trăit pe vremea domniei împăratului Yao, al patrulea din cei cinci împăraţi care au condus ţara în urmă cu 4.000 de ani.

Cum scriam mai sus, Inorogul este o fiinţă singuratică, deşi unele poveşti pomenesc despre cete de Inorogi, care aleargă laolaltă şi se adapă din râurile năvalnice ale pădurilor. Alte basme ne asigură că Unicornii se nasc din valurile mării şi ies deseori să alerge şi să se joace pe plajele însorite. În legendele arabe, Inorogul se iveşte din mijlocul pustiului şi se apropie numai de copiii singuri, adoarme un timp alături de ei şi apoi dispare iarăşi. În fine, în legendele europene se vorbeşte despre o fiinţă cu puteri miraculoase, cu posibilitatea de a se ascunde de privirile oamenilor, dispărând ca prin minune în codrii întunecoşi. În Evul Mediu, Inorogul era simbolul forţei, dar şi al purităţii. Prin cornul său unic, el reprezenta Săgeata Dreptăţii, Raza Soarelui, Sabia Cerului.

Şi totuşi, când va reveni Inorogul printre noi?