MDRT plăteşte peste 17 mil. lei pentru promovarea destinaţiilor turistice în ţară, timp de trei ani

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) plăteşte companiei Publi Media Business SRL 17,2 milioane lei, fără TVA,pentru servicii privind organizarea evenimentelor de promovare şi dezvoltare a destinaţiilor şi produselor turistice, derulate de minister în ţară, potrivit e-licitaţie.ro.
Epoch Times România
23.03.2012

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) plăteşte companiei Publi Media Business SRL 17,2 milioane lei, fără TVA,pentru servicii privind organizarea evenimentelor de promovare şi dezvoltare a destinaţiilor şi produselor turistice, derulate de minister în ţară, potrivit e-licitaţie.ro.

Promovarea se va face pe o perioadă de trei ani de la semnarea acordului cadru.

Contractul a fost atribuit în 23 noiembrie 2011, în urma unei licitaţii la care au participat opt ofertanţi. Proiectul va fi finanţat din fonduri externe nerambursabile.

"Serviciul obiect al prezentei proceduri se va ţine în România, în aer liber sau în incinte(spaţii închise şi special amenajate, în localităţi precum: Piatra-Neamţ, Alba-Iulia, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Bucureşti, Braşov, Iaşi, Constanţa, Tulcea)Sulina, Sinaia, Sibiu, Târgu-Mureş, Oradea, Sovata, Suceava, Baia-Mare", se menţionează în caietul de sarcini.

Ministerul Turismului se ocupă de promovarea în ţară şi în străinătate a imaginii României ca destinaţie turistică şi de diferitele tipologii ale ofertei turistice naţionale şi realizează acţiuni de sprijinire a produselor turistice româneşti.

În desfăşurarea activităţilor promoţionale destinate creşterii fluxurilor turistice din străinătate către România, MDRT organizează şi coordonează evenimente prin care va prezenta oferta turistică naţională, în România şi străinătate cu scopul de a promova brandul turistic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor