România a înregistrat cea mai mare creştere a salariilor din UE, însă insuficient. Rămânem aproape de coada clasamentului
Ţară noastră figurează imediat după podiumul celor mai mici salarii din UE, constituit de Bulgaria (13.503 de euro), Ungaria (16.895 de euro) şi Grecia (17.013 de euro), relatează financialintelligence.ro, citând date publicate de Eurostat pentru anul 2023.
Cuantumul atribuit ţării noastre este de 17.739 de euro la nivel mediu şi pentru un program full-time ajustat, pentru a asigura comparabilitatea între statele membre.
Datele Eurostat mai arată că, la polul opus, s-au situat Luxemburg (81.064 de euro), Danemarca (67.604 de euro) şi Irlanda (58.679 de euro) iar media Uniunii a fost de 37.863 de euro, adică de peste două ori mai mare decât la noi. Pentru referinţă, menţionăm că nu suntem departe de Polonia (18.054 de euro) şi Slovacia (19.001 de euro), singurele care mai sunt poziţionate sub pragul de 20.000 de euro.
Potrivit sursei citate, România a înregistrat anul trecut cel mai ridicat ritm de creştere salarială la nivelul UE, cu o majorare nominală de 17,8%, peste valorile înregistrate de Letonia ( 16,2%), Bulgaria ( 13,7%) sau Lituania ( 11,8%, cu observaţia că aceasta din urmă a ajuns la cel mai mare nivel dintre ţările baltice, respectiv 27.178 de euro).