Mamă de erou al Revoluţiei, strigăt de disperare: L-am îngropat în costum de mire. Pe corp avea urme de tortură. Câţi ani să mai aştept pentru dreptate?

De ani de zile, doamna Elena Vlase bate drumul Bucureştilor de la Braşov. Ba la Parchetul Militar, ba la diferite tribunale pe unde dosarul Revoluţiei s-a tot plimbat pentru a se întoarce din nou la Parchet. Anii au trecut peste ea, îmbătrânind-o. Fragilizându-i corpul. Nu şi mintea. Nu şi spiritul de luptătoare, dârzenia. Are o motivaţie care o face de neoprit: vrea dreptate pentru fiul ei, ucis la vârsta de 19 ani la Revoluţie. Când nici nu-şi începuse practic viaţa.

Nicuşor, cum îşi alinta ea băiatul, a ieşit în stradă să pună şi el umărul la alungarea comunismului din ţară. Aflase ce s-a întâmplat cu cei de la Timişoara şi inima nu l-a lăsat să stea în casă fără să facă ceva. "Nu se poate, suntem o ţară de laşi? Trebuie să facem ceva, să ieşim în stradă, să manifestăm. Nu se poate aşa ceva", a spus el înainte să plece.
Elena Vlase l-a cules zile mai târziu, mort, de la spital. Avea o rană în picior şi urme de tortură pe cap şi pe mâini. Băiatul ei cel frumos fusese torturat înainte să fie ucis.

L-a îmbrăcat frumos, în costum de mire, cum spune tradiţia că trebuie îmbrăcaţi băieţii care au murit înainte de a se însura. Un fel de nuntă cosmică cu moartea, care îl luase prea devreme de lângă ea. Şi de atunci tot bate drumul parchetelor şi tribunalelor, pentru ca lui Nicuşor să i se facă dreptate. Pentru ca Nicuşor al ei să se odihnească, acolo unde este, liniştit. Şi pentru că şi naţia asta să fie liniştită, ştiind că cei ce i-au împuşcat tinerii, eroii, sunt pedepsiţi, nu că umblă liberi printre noi, cocoţaţi în funcţii sau încasând pensii speciale grase de la noi.

"L-au lăsat să sângereze până a murit", povesteşte ea reporterului Epoch Times, în timp ce mototoleşte, între degetele subţiri, un şerveţel. Se joacă obsedant cu el de minute în şir, în timp ce-şi rememorează, într-o cafenea din gară, înainte să ia trenul înapoi spre Braşov, cum i-a murit feciorul. Feciorul cel bun, inimos şi frumos. Şi cât de tare s-a chinuit să obţină dreptatea pentru el.

Ştie - sau cel puţin crede că ştie - cine l-a ucis, căci sunt martori care au povestit că băiatul i-a fost împuşcat de un ofiţer de miliţie. Ştie şi numele acelui ofiţer. De ani de zile l-a tot spus procurorilor. Statului român. A cerut ca vinovatul să fie deferit instanţei. N-a reuşit. A bătut drumul până la CEDO să reclame batjocura statului român şi a câştigat. Statul român n-a mişcat însă un pai pentru a-l deferi instanţei pe ucigaşul fiului ei.

Doamna Vlase a venit din nou la Bucureşti şi la ultimele termene din dosarul Revoluţiei. Revoltată peste poate că, după decenii de la moartea lui Nicuşor, în instanţă sunt trimişi doar trei inculpaţi: fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, Elena Vlase nici măcar n-a avut dreptul să intre în sala de judecată de la noul sediu al Înaltei Curţi. A urmărit de pe monitorul din hol procesul. Neputincioasă.

A aflat la cafenea, în timp ce îşi aştepta trenul spre Braşov, că dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar pentru refacerea rechizitoriului. Înalta Curte susţine că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, aşa cum ceruseră judecătorii. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vine după ce judecătorii au decis, în 14 iunie, că rechizitoriul din dosarul „Revoluţiei”, în care este inculpat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au cerut Parchetului Militar să decidă dacă menţine trimiterea dosarului în instanţă sau reface ancheta.

Elena Vlase cere ca măcar acum să se facă dreptate şi cazul morţii fiului ei să fie disjuns din dosarul Revoluţiei şi să fie tratat separat, căci, arată ea, se ştie cine-i asasinul.

Redăm principalele declaraţii ale Elenei Vlase. Interviul integral poate fi urmărit în materialul video.

"În primul rând, astăzi (vineri, 20 septembrie, n.r.), dacă mi s-ar fi permis accesul în sala de judecată alături de apărătorul ales, aşa cum ar fi fost normal, pentru că am fost citată, i-aş fi întrebat pe domnii judecători, le-aş fi arătat pe fiul meu (fotografia lui, n.r.) şi i-aş fi întrebat câţi ani din viaţă a trebuit să-i mai petrec în instanţă, pentru ca cei care mi-au omorât fiul să fie deferiţi justiţiei? Sunt destule dovezi în dosar, sunt declaraţii de martori.

Sper să se mai afle în dosar şi casetele pe care le-am pus la dispoziţie procurorilor de caz", declara doamna Vlase.

"Fiul meu, alături de tatăl lui, s-a alăturat coloanei de muncitori, de manifestanţi, de la ICA Ghimbav, care au trecut chiar în faţa casei noastre. La Braşov, după ce s-a întâmplat în '87, lumea era nemulţumită. Noi ascultam foarte des Europa Liberă, fiul meu era destul de mare şi era şi el foarte nemulţumit de situaţia din ţară. Şi, la momentul când a auzit că pe treptele catedralei din Timişoara au fost împuşcaţi copii în braţele părinţilor, a zis: 'Nu se poate, suntem o ţară de laşi, trebuie să facem ceva, să ieşim în stradă, să manifestăm. Nu se poate aşa ceva, cum să se tragă în oameni paşnici, în oameni neînarmaţi?'

Şi, sigur, când s-a ivit această ocazie - se ştia ce s-a întâmplat la Timişoara, după aceea la Bucureşti - s-a alăturat grupului. Au ajuns până în centrul oraşului şi acolo au manifestat toată noaptea, paşnic, după care a doua zi s-a dus din nou, şi la ora prânzului s-a anunţat fuga dictatorului. Nimeni nu se mai gândea că se va întâmpla ceva, era o euforie generală, toţi voiau să se bucure de libertate şi, mai ales, tinerii.

Şi-a dorit foarte mult, a fost invitat la ziua unei prietene, era chiar ziua ei de naştere şi aveau foarte mulţi prieteni. Erau tineri şi voiau să serbeze într-un fel această victorie, dacă se putea numi aşa. Şi când a ajuns, a venit cu un prieten care şofa. Când a ajuns în centru şi a văzut că încă lumea era în faţa judeţenei de partid – şi sunt convinsă că de undeva i-au filmat pe toţi cei care au fost mai entuziaşti, mai vocali – i-a spus prietenul lui că el nu mai merge, îi pare foarte rău, că el rămâne alături de el, nu poate să meargă atâta timp cât şi alţii sunt acolo şi, precis, li se va întâmpla ceva. (...)

Curios este că la noi, în Braşov, s-a murit după fuga dictatorului, când nu trebuia să se mai întâmple aşa ceva, dar se pare că au fost unii foarte loiali cuplului şi au făcut tot ce au putut ca să existe victime şi să denatureze totul. (...)

După câteva ore s-a declanşat focul şi, după declanşarea focului, am aflat din declaraţiile martorilor că el a fost prins, torturat şi apoi împuşcat.

L-am găsit cu urme de tortură în jurul tâmplelor şi pe mâini. Şi erau vizibile urmele de cătuşe (...) După aceea am înţeles că au fost ordine clare să nu fie autopsiaţi, să nu se stabilească exact cauza morţii.

A fost dus la Miliţie, prima dată la Consiliul Judeţean, pentru că sunt convinsă că a recunoscut pe cineva cu o seară înainte, sau pe cineva care se pregătea să tragă, ceva a văzut...

Am aflat cine a tras. Este declaraţia unui martor. Cel care a tras este un comisar, acum s-ar putea să fie pensionar. Comisar de miliţie a devenit, dar atunci nu ştiu ce grad avea. Era la Miliţie.

(...) L-au împuşcat în picior şi l-au lăsat până când i s-a scurs tot sângele, după care, ca să scape de cadavru, au tot vorbit între ei ce să facă, şi atunci l-au... au vorbit cu cineva de la Spitalul Militar şi l-au aruncat peste alte cadavre dintr-un garaj al spitalului, pentru că ei nu aveau morgă.

Noi l-am găsit în 27 şi încă îi mai curgea sânge din rană. Data decesului ei au stabilit-o în 23 decembrie, exclus, pentru că în 27, în mod normal, cadavrul nu avea cum să mai sângereze.

Şi când l-am adus acasă, el nefiind căsătorit, tradiţia, ştiţi cum e, să-l îmbraci în costum de mire. A fost cel mai dureros! Au fost atâtea persoane care au venit să-l vadă, că nu le venea să creadă că...

Pe piciorul pe care a fost împuşcat, i-am pus foarte multe flori, pentru că deja ieşise sângele prin costumul acela alb de mire... Este cumplit.

Deci, şi totuşi, după atâţia ani, am dat statul în judecată. Am câştigat la CEDO. Prima dată am parcurs căile de atac din ţară, ca să ajungi la CEDO trebuie să parcurgi toate căile de atac din ţară.

Procurorii doar au mimat anchetele. (...) A fost o înţelegere între Miliţie şi Spitalul Militar. Şi au vrut să acopere. (...) Nu o să fiu niciodată mulţumită cu decizia procurorilor de a trimite în judecată doar trei inculpaţi (Iliescu, Voican Voiculescu, Rus, n.r.).

Eu am cerut de atâtea ori ca dosarul fiului meu să fie disjuns din dosarul mare. Nu numai că se ştie ucigaşul, dar este o decizie CEDO pe care procurorii militari o ignoră. În 2011, acolo trebuia să stipuleze clar să se cunoască circumstanţele în care a fost ucis fiul meu", a declarat Elena Vlase.

Întrebată ce speră să se întâmple, în condiţiile în care dosarul Revoluţiei e tergiversat de 35 de ani, iar ea a tot cerut, fără succes, dreptate pentru fiul ei, Elena Vlase a arătat fotografia lui Nicuşor:

"Dacă mi-ar fi fost permis accesul în sala de judecată (...) aş fi întrebat instanţa de judecată, adică le-aş fi arătat această fotografie a fiului meu şi i-aş fi întrebat câţi ani trebuie să mai petrec în instanţă pentru ca cei care mi-au omorât fiul să fie pedepsiţi? Şi de ce decizia CEDO este ignorată de către procurori? Din moment ce există declaraţii de martori, şi nu numai una, sunt mai mulţi, şi am pus la dispoziţia organelor de anchetă şi casetele pe care le-am deţinut, cu care m-am prezentat şi la CEDO.

Şi atunci, sigur că, deci, ca să se facă o anchetă, adică să se instrumenteze acest caz, trebuie disjuns din dosarul mare. De fiecare dată când le-am cerut disjungerea dosarului, mi s-a spus că a trebuit să fie conexat pentru o mai bună împărţire a actului de justiţie", a răspuns Elena Vlase.

"Toţi procurorii generali care s-au perindat de-a lungul anilor, fiecăruia dintre ei le-am solicitat acelaşi lucru. Şi, în afară de promisiuni, n-am obţinut nimic."

Întrebată ce mesaj le transmite conducătorilor ţării şi celor care ar trebui să facă dreptate, doamna Vlase a răspuns:

"Nimic fără Dumnezeu! Atât vreau să le spun. Au şi dânşii copii. Dacă li s-ar fi întâmplat aşa ceva, cum ar fi procedat?", a încheiat ea, arătând fotografia lui Nicuşor.