Limbajul “secret” al evantaielor

În timpul secolului al XIX-lea, libertatea de comunicare a femeii era sever limitată de convenţiile sociale ale vremii. A devenit o credinţă populară ideea că femeile au dezvoltat un limbaj "secret" folosind evantaiul pentru a comunica unele cu altele, acesta devenind astfel un important accesoriu al ţinutei unei doamne.

Cu toate acestea, mulţi istorici resping această idee, sugerând că este puţin mai mult decât o noţiune romantică fără vreo bază istorică. Adevărată sau nu, istoria evantaielor este lungă şi interesantă, ele fiind încă destul de populare în multe locuri ale lumii şi azi.

Istorie

Evantaiele rigide provin din Orientul Îndepărtat (China, India şi Egipt), cu o vechime de aproape 5.000 de ani, fiind aduse în Europa în timpul cruciadelor. Au fost produse pentru piaţa europeană în primul rând în Franţa, deşi în Spania “abanico” (evantaiul) făcea parte din cultura locului.

Evantaiele pliabile provin din Japonia, devenind, de asemenea, foarte iubite în Europa.

Deşi au fost concepute pentru scopuri practice precum răcorirea sau respingerea insectelor, iar apoi ca accesorii la modă, în cele din urmă ele au fost folosite pentru multe alte lucruri. De exemplu: comemorarea unui eveniment social/politic important, propagandă politică, reclame, suveniruri de vacanţă, chiar hărţi, unele aveau desenate puzzle-uri sau ghicitori pentru a face evenimente plictisitoare mai interesante.

În prezent, evantaiele sunt create, de câteva companii, pentru nunţi, suveniruri, cadouri, comemorări şi reclame. Unele companii online s-au specializat în modele personalizate şi puteţi cumpăra chiar evantaie albe pe care să le imprimaţi voi înşivă. Din hârtie sau lemn, simple sau bogat ornamentate, ele sunt încă destul de populare în întreaga lume. Multe evantaie bogat ornate sunt expuse în muzee ca opere de artă.

Limbajul secret

În ceea ce priveşte limbajul “secret”, mulţi cred că ar fi putut fi transmis prin viu grai de la mamă la fiică, pentru a comunica în situaţii în care o conversaţie nu era considerată adecvată, precum şi pentru situaţiile în care apăreau eventuali pretendenţi în cadrul evenimentelor publice.

În epoca victoriană, în orice moment, femeile trebuiau să se comporte foarte discret în public, orice comunicare directă de sentimente sau emoţii între bărbaţi şi femei era considerată deosebit de dizgraţioasă. Acest lucru făcea, pentru o femeie, extrem de dificil să-şi facă dorinţele cunoscute în ceea ce priveşte acceptabilitatea unui anumit pretendent. În cele din urmă, limbajul evantaiului a permis femeilor să-şi exprime dorinţele şi sentimentele faţă de potenţialii peţitori, fără să încalce codul strict de etichetă socială.

Pierre Duvelleroy, un producător de evantaie din secolul XIX, a compilat un cod de comunicare prin evantaie.

De exemplu, dacă doamna îşi făcea vânt lent însemna "sunt căsătorită ", dacă mânuia evantaiul iute însemna "sunt logodită". Dacă desfăcea evantaiul cu mâna dreaptă însemna “iubesc pe altcineva", în cazul în care tânărul era interesat de amiciţie, mai degrabă decât de căsătorie, ea scăpa evantaiul din mână ceea ce însemna "vom fi prieteni".