8 artişti italieni care au schimbat lumea

Peninsula italiană este de multă vreme tărâmul unde artele frumoase au înflorit într-un decor idilic. Binefăcători bogaţi şi pretenţioşi şi-au legat prestigiul şi puterea de artă.

Nicăieri în lume arta n-a jucat un rol atât de semnificativ: a stabilit un precedent îndrumând umanitatea să urmeze idealuri înalte dincolo de lumea materială şi ne-a transformat viziunea asupra lumii prin imaginile sale.

Vă prezentăm câţiva dintre cei mai importanţi artişti italieni care au dus arta frumoasă pe culmi noi de expresie şi tehnică artistică.

Fra Angelico (1395–1455)

După cum sugerează numele, Fra Angelico înseamnă “călugăr angelic”. Fra Angelico e cunoscut drept catalizatorul tranziţiei de la picturile gotice târzii, care semănau cu icoanele, la stilul clasic grecesc. Când nu executa lucrări pentru mecena bogaţi, îşi dezvăluia natura pioasă şi modestă prin frescele pictate la mănăstirea San Marco.

Imaginile înfăţişate de el erau diferite de ale celorlalţi pictori prin faptul că fecioara Maria şi sfinţii erau prezentaţi ca oameni, nu ca fiinţe înalte şi de neatins. Paleta sa restrânsă şi delicată împreună cu personajele relaxate dau o dimensiune suprarealistă tablourilor sale.

Leonardo Da Vinci (1452–1519)

Studentul lui Andrea del Verrocchio, Da Vinci a şocat lumea artistică cu un mic înger albastru. În pictura lui Verrocchio “Botezul lui Cristos”, tânărul Leonardo a primit misiunea de a picta un mic înger în colţul din stânga. Îngerul albastru demonstrează priceperea lui Leonardo la pictură, ingenuitatea acestuia şi sensibilitatea calmă şi reprezintă începutul carierei sale artistice cu familia De Medicis.

Stilul şi abilitatea lui de a captura mişcarea şi expresia l-au diferenţiat de ceilalţi artişti ai timpului său.

Leoardo a dezvoltat tehnica picturii pe straturi, aplicând straturi subţiri de vopsea, unele peste altele, creând un efect dinamic şi realist. A dezvoltat, de asemenea, tehnica sfumato, aplicând un start întunecat pe conturul personajelor, le conferea un aspect diafan.

Şi-a depăşit constant limitele şi a dezvoltat tehnici care i-au inspirat pe contemporanii săi şi au adus o perioadă de aur în pictura italiană.

Michelangelo (1475–1564)

Michelangelo s-a remarcat în sculptură. Deseori, experţii care au dezgropat statui clasice ale antichităţii greceşti şi romane s-au raportat la creaţiile lui Michelangelo pentru a le înţelege, în loc să apeleze la istorici.

Michelangelo a învăţat la o vârstă fragedă să deseneze după statuile din grădini, să folosească perspectiva şi principiile folosirii luminii şi umbrei la realizarea formei în desen.

Spunea că s-a simţit mereu ca acasă în preajma personajelor stoice de marmură. “Pieta”, probabil una dintre cele mai frumoase statui din toate timpurile, a fost prima lui comandă în care şi-a pus toată inima.

Rafael (1483–1520)

Rupându-se de tradiţia clasică creştină şi îndreptând arta spre clasicism, Rafael a împins şi mai departe nivelul artistic permis de Renaştere. Pictorul princiar a fost mereu în preajma regilor.

A urmat calea deschisă de Leonardo da Vinci şi Michelangelo, ambii regăsindu-se pictaţi în fresca “Şcoala de la Atena”.

Caracteristica definitorie a lui Rafael era farmecul, care transpărea din mintea sa în materialul pânzelor sale. Considera plasarea personajeor în compoziţie ca un aspect crucial al operelor sale. concepea şi crea spaţii tridimensionale credibile pentru a duce privitorul în adâncimea scenei.

Tiţian (Tiziano Vecellio) (1485–1576)

Până la jumătatea secolului XVI, majoritatea operelor de artă se bazau pe metodele încercate şi reale de compoziţie şi culoare. Compoziţia clasică standard triunghiulară a tabloului “Madonna cu Pruncul” a devenit un fel de “a nu se face” artistic.

Tiţian invita privitorul în pictura sa şi însuma toate idealurile compoziţiei convenţionale. Unghiul interesant abordat în “Cina de Taină” şi “Pesaros Madonna” dau impresia, neegalată, de mişcare şi viaţă picturii.

Guido Reni (1575–1642)

Guido Reni este creatorul expresiei familiare a cuiva care priveşte spre cer, copiată ulterior de mulţi artişti şi probabil inspirată de Rafael. Este reprezentantul stilului teatral al artiştilor baroci prin tonurile vii şi pământeşti şi folosirea dramatică a luminii.

Neconvenţionalul artist este faimos pentru picturile care o înfăţişează pe fecioara Maria. Una din capodoperele sale este “Arhanghelul Mihail învingându-l pe Satan”.

Giovanni Battista Tiepolo (1696–1770)

Giovanni Battista Tiepolo şi-a câştigat reputaţia de cel mai grandios artist al secolului XVIII. Adaptând stilului său proporţia epică a abordată de Paolo Veronese, Tiepolo a trimis lumea artistică înapoi – literalmente, deoarece privitorii se lăsau pe spate ca să-i admire operele de pe tavanele palatelor şi bisericilor din Italia.

În Würzburg, Germania, în palatul New Residenz, cândva rezidenţa prinţului Bishop Karl Philip von Greiffenklau, se poate vedea cea mai mare frescă din lume, “Alegoria planetelor şi continentelor “.

Antonio Canova (1757–1822)

Antonio Canova a atins culmile idealurilor neoclasice imitând perfecţiunea şi acurateţea stilului antic grecesc şi a devenit unul dintre cei mai renumiţi sculptori ai erei iluministe timpurii. Canova deţinea o capacitate extraordinară de a da marmurei formele trupului omenesc şi de a reprezenta spiritul uman în mişcare.

Printre sculpturile sale cele mai notabile se numără “Cupidon şi Psyche” şi o statuie de bronz a lui Napoleon semănând cu zeul Marte intitulată “Napoleon ca Marte aducătorul de pace”.