Kovesi îngrijorată de modificări legislative din Austria. Temeri că ar putea fi blocate anchetele Parchetului European

Laura Codruta Kovesi (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
29.06.2024

Laura Codruţa Kovesi, şefa Parchetului European (EPPO), a solicitat Ministrului Justiţiei din Viena să analizeze atent modificările legislative care ar putea „bloca” anchetele penale derulate de EPPO.

Concret, este vorba despre o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembrie 2023, relatează Ziare.com.

Principalul motiv de îngrijorare este că, în conformitate cu Regulamentul EPPO, procurorii delegaţi europeni trebuie să poată întreprinde ei înşişi măsuri de investigare sau să dea instrucţiuni autorităţilor naţionale competente. În cazul în care confiscarea şi analiza datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor devin prerogative ale poliţiei, acest lucru nu va mai fi valabil, se arată în comunicatul EPPO.

În conformitate cu Regulamentul EPPO, Austria trebuie să se asigure, pentru infracţiunile cu o pedeapsă maximă de cel puţin 4 ani de închisoare, că procurorii delegaţi europeni pot dispune ei înşişi percheziţii ale sistemelor informatice, precum şi să obţină prezentarea datelor informatice stocate în original sau în altă formă specificată sau să solicite aceste măsuri de investigare din partea instanţei, precizează comunicatul.

„Procurorul-şef european ar dori să sublinieze încă o dată că, întrucât criminalitatea financiară gravă este transnaţională prin natura sa, activitatea procurorilor delegaţi europeni în Austria nu se limitează la cazurile pe care le aduc în faţa instanţelor din Austria. Activitatea lor este de o importanţă crucială pentru multe investigaţii conduse de EPPO din alte state membre”, punctează comunicatul, care reaminteşte că EPPO funcţionează ca un birou unic în 22 de state membre, care constituie "zona EPPO". Prin urmare, modificările propuse la Codul de procedură penală din Austria ar afecta întreaga zonă EPPO, subliniază Kovesi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor