Judecătorii solicită CSM să comunice public ce au făcut parchetele cu informările de la SRI despre Hexi Pharma
alte articole
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a solicitat luni plenului CSM să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a verifica şi comunica public modul în care parchetele au valorificat "datele şi informaţiile" primite în ultimii 10 ani de la SRI vizând posibile fapte penale "referitoare inclusiv la posibile licitaţii trucate şi diluarea de mii de ori a dezinfectanţilor vânduţi spitalelor" care priveau Hexi Pharma.
Solicitarea UNJR vine la o săptămână după ce SRI a recunoscut într-un comunicat public că numai în ultimii cinci ani a trimis beneficiarilor legali peste 100 de informări despre "chestiuni legate de fenomenul infecţiilor nosocomiale intraspitaliceşti", informări în care "au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanţilor utilizaţi la nivelul unităţilor spitaliceşti din ţară."
Potrivit UNJR, SRI este obligat prin legea sa de funcţionare (14/1992, art. 11) că, în cazul în care din verificările şi activităţile specifice "rezultă date şi informaţii care indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală.
"Din comunicatul SRI mai sus menţionat reiese evident că acesta a luat la cunoştinţă despre "date şi informaţii din care se indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală". SRI însuşi face legătura de cauzalitate între diluarea dezinfectanţilor şi infecţiile nosocomiale, infecţii care conduc la îmbolnăviri şi decese", susţin judecătorii într-un comunicat de presă.
Judecătorii reamintesc că recentul control al Ministerului Sănătăţii confirmă informaţiile despre dezinfectanţii diluaţi şi că în urma acestui control toate intervenţiile chirurgicale au fost sistate în mai multe spitale.
Nu în ultimul rând, UNJR aminteşte că un raport al Comisiei Europene din 2012 arată că în România au loc anual peste 60.000 de morţi evitabile, decese care ar putea fi evitate dacă standardele din spitale ar fi la parametri optimi. Or, "valorificarea de către parchete a informărilor trimise de către SRI ar fi putut preveni şi evita îmbolnăvirea şi moartea a mii de români în ultimii 10 ani", spun judecătorii.
"Medici şi pacienţi, deopotrivă, sunt îngroziţi că de 10 ani au folosit apa pe post de dezinfectanţi în spitale, motiv pentru care, în mod legitim, se naşte întrebarea ce a făcut justiţia în toţi aceşti ani pentru a preveni această situaţie înfricoşătoare pentru orice om care se internează în spital", mai susţin aceştia.
Medici şi pacienţi, deopotrivă, sunt îngroziţi că de 10 ani au folosit apă pe post de dezinfectanţi în spitale, motiv pentru care, în mod legitim, se naşte întrebarea ce a făcut justiţia în toţi aceşti ani pentru a preveni această situaţie înfricoşătoare pentru orice om care se internează în spital.
Rolul CSM-ului de garant al independenţei justiţiei îi impune şi obligaţia de a prezerva încrederea publicului în justiţie. În consecinţă, judecătorii au solicitat CSM ca, după verificarea parchetelor, să transmită public cetăţenilor următoarele informaţii de interes public:
"1. Câte date şi informări legate de posibila activitate infracţională a firmei Hexi Pharma a trimis SRI către parchete în ultimii 10 ani.
2. Spre ce structuri de parchet s-au trimis aceste date şi informări, când au fost transmise, dacă au fost deschise dosare penale în urma acestora şi care e stagiul dosarelor.", se arată în comunicat.
"CSM are atât obligaţia legală cât şi "obligaţie morală faţă de fiecare cetăţean, care are dreptul să ştie cum acţionează instituţiile statului, atunci când viaţa sa este ameninţată de corupţie, neglijenţă sau acţiuni criminale", adaugă reprezentanţii UNJR, reamintind că Justiţia este putere separată în stat şi este un serviciu public, iar rolul său constituţional este acela de apărător al respectării legalităţii, iar pentru îndeplinirea acestui rol este responsabil în faţa cetăţenilor.
"Având în vedere consecinţele extrem de grave generate de problema dezinfectanţilor pentru sănătatea populaţiei, iar SRI a declarat că a trimis informări organelor abilitate despre aceasta, CSM trebuia să fie proactiv şi să comunice deja public ce au făcut parchetele cu acele informări de la SRI. CSM trebuie să soluţioneze cu celeritate această cerere, deoarece românii au dreptul să ştie ce s-a întâmplat cu acele informări de la SRI trimise parchetelor, care ar fi putut evita mii de îmbolnăviri şi decese", declară judecătorul Dana Girbovan, preşedintele UNJR.