La graniţa dintre servicii şi statul de drept. Preşedintele UNJR trage un semnal de alarmă [video]

Până de curând, în România nu s-a discutat despre nevoia unui control eficient asupra competenţelor serviciilor de informaţii. Ba mai mult, acceptăm ca ceva firesc extinderea acestor competenţe fără a avea şi un control în contrapondere, atrage atenţia preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, prezentă vineri la Forumul de dezbateri Eurosfat.

"Dacă vorbim despre corupţie, dacă vorbim despre stat de drept, primul lucru pe care trebuie să-l apărăm fiecare este legea şi este transparenţa şi mergând mai departe să vedem cum se pun în executare aceste mandate aflăm că există o autoritate naţională de interceptări, unica autoritate care poate să facă interceptări în România, care a fost creată – am aflat cu surprindere – în 2002 printr-o decizie strict secretă a CSAT, cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere, care funcţionează în afara legii pentru că nu are o lege de organizare, o lege în care să prevadă care sunt mecanismele de control, în condiţiile în care este o autoritate ce prin definiţie încalcă dreptul fundamental la viaţă privată", a declarat Dana Gîrbovan.

Presiuni la adresa CCR şi scurgeri de informaţii

"Mergând mai departe, decizia CCR - şi este extrem de îngrijorător din punctul meu de vedere din nou, şi al asociaţiei şi al colegilor mei din Uniune - a stârnit un val de reacţii ce constituie în mod real presiuni la adresa Curţii Constituţionale din momentul pronunţării deciziei şi până în momentul în care această decizie a fost motivată şi publicată în Monitorul Oficial.

S-a vorbit inclusiv de către politicieni de faptul că această decizie a CCR a însemnat sfârşitul luptei anticorupţie, că dosarele aflate pe rolul DNA ar fi aruncate în aer, că marii corupţi vor scăpa. S-a mers într-acolo încât s-a scurs pe surse draftul de motivare al deciziei CCR, o chestiune nemaiîntâlnită şi de o gravitate fără precedent.

Am aşteptat să vedem ce reacţii vor fi din partea autorităţilor vis-a-vis de această chestiune – nu a fost niciuna. Dacă a existat vreun control vis-a-vis de cum s-a scurs un astfel de act intern al CCR în presă – nu am aflat niciun rezultat".

Un control pur formal

Faimoasa OUG privind interceptările - act normativ menit să asigure stabilitatea sistemului după decizia CCR prin care serviciile şi-au pierdut dreptul să facă interceptări în dosarele penale - ridică o serie de probleme, susţine şefa UNJR.

"Pentru a se aduce la normalitate lucrurile, Ministerul Justiţiei a iniţiat această ordonanţă extrem de controversată care a primit aviz negativ, din câte am înţeles, la Comisia Juridică, OUG care iniţial avea un caracter tranzitoriu, caracter pe care înţeleg că şi l-a pierdut pe drum. Sper să nu fie aşa şi să avem în curând o lege care să reglementeze activitatea acestei autorităţi, se face referire la ea în cadrul OUG.

De asemenea s-a înţeles prin acea OUG să se instituie şi nişte minime organisme de control şi anume un judecător anume desemnat de preşedintele Înaltei Curţi sau chiar preşedintele Înaltei Curţi poate face verificări semestrial vis-a-vis de punerea în executare a acestor mandate. Problema care se pune este aceea că o singură persoană nu are cum să facă verificări pentru că vorbim de un număr de peste 44.000 de mandate de supraveghere tehnică puse în executare de către SRI în 2015 – sunt cifre din raportul anual al SRI.

Cu titlu de exemplu, în Marea Britanie există o comisie care verifică activitatea acestor centre de interceptare, un fost judecător sau judecător cu nivel cel puţin de Curte de Apel, este o întreagă unitate, cu buget propriu, cu angajaţi proprii care au făcut verificări la un număr de 2.700 de mandate de interceptare care au existat în UK, deci diferenţa este imensă şi practic o astfel de prevedere de control este una strict formală".

La graniţa dintre justiţie şi intelligence

"O altă problemă ridicată de ordonanţă priveşte creşterea competenţelor SRI şi anume acesta devine organ de cercetare penală, este adevărat pe o chestiune ce ţine de punerea în executare a mandatelor şi de infracţiuni la adresa siguranţei naţionale. Acum, din nou, merită aruncată o privire spre trecut pentru că, citind rapoartele Comisiei de la Veneţia, mi-a reţinut atenţia la un moment dat o frază care spune că instituţiile care vin din fostele ţări comuniste au avut o reacţie de autocontrol, de autocenzură, tocmai pentru a evita repetarea abuzurilor din trecut.

Acest anticorp pe care orice societate şi-l dezvoltă este normal şi firesc să-l întâlnim şi în România. În ciuda acestui fapt, până de curând nu s-a discutat în România despre nevoia de control asupra competenţelor serviciului. Ba mai mult, acceptăm ca ceva firesc ca aceste competenţe să se dezvolte fără a avea şi un control în contrapondere.

Activitatea de trecere din domeniul de intelligence în probaţiune, am încercat să aflu şi eu care este raţiunea la o dezbatere pe aceeaşi temă purtată la Ministerul Dialogului Social. Domnul general Dumbravă – directorul direcţiei juridice a SRI – ne-a explicat că raţiunea este aceea că SRI are competenţa să pună în executare mandate pe siguranţă naţională care sunt altceva decât mandatele din Codul de Procedură Penală, şi că, având în spate această experienţă a interceptărilor făcute pe partea de intelligence, este păcat ca ea să se piardă şi va fi atunci transferată odată cu operatorul care pune în executare mandatele în faza de cercetare penală.

Pentru mine acest răspuns a fost extrem de surprinzător pentru că denotă o lipsă de înţelegere a modului în care funcţionează un serviciu secret faţă de parchet, o diferenţă care între ceea ce înseamnă intelligence şi ceea ce înseamnă justice când vine vorba de cercetare penală, vorbim de egalitate de arme, vorbim de transparenţă, vorbim de accesul liber la toate probele şi toate informaţiile ce stau la baza acuzării.

Mai mult, o altă chestiune surprinzătoare a fost afirmaţia aceluiaşi director şi anume că SRI şi colegii dânsului au stat trei nopţi să găsească remedii la decizia CCR şi din nou nu cred că este rolul acestui serviciu să intervină sau să avizeze – nu am înţeles exact în ce a constat rolul său – în activitatea normativă ce priveşte Codul de Procedură Penală şi care a fost în mod concret aportul său la această ordonanţă."