Expert: „Armata nu va aduce democraţia în Egipt” (interviu)

Egipt, Cairo, August 16, 2013.
Egipt, Cairo, August 16, 2013. (MOHAMMED ABDEL MONEIM / AFP / Getty Images)

Regimul militar din Egipt continuă reprimarea violentă a protestatarilor pro-Morsi. Liderul suprem al Frăţiei Musulmane şi alţi conducători ai acesteia au fost arestaţi, iar alţii au fugit. Preşedintele american Barack Obama a criticat măsurile luate de armată şi a suspendat exerciţiile militare comune cu Egiptul. Totuşi el s-a mărginit la acest gest simbolic şi nu a întrerupt ajutoarele militare şi economice către Egipt, girând astfel demersul armatei. Apelurile sale şi ale reprezentanţilor UE, care au încercat să medieze pacea, sunt ignorate de armată, care nu vede niciun beneficiu din negocierile cu cealaltă parte. Armata profită de mandatul populaţiei seculariste care vrea să se răzbune pe islamişti. Generalii urmăresc însă să-şi anihileze complet adversarul şi să scoată Frăţia Musulmană în afara legii aşa cum s-a întâmplat în trecut. Pentru a legitima acest proces de violenţe, armata recurge la retorica anti-teroristă, acuzând Frăţia Musulmană că este o forţă teroristă care destabilizează statul. Demisia laureatului Nobel, Mohamed Elbaradei din funcţia de vicepreşedinte este însă simbolică pentru transformarea Egiptului în dictatură militară.

Andrea Teti, directorul "Centre for Global Security and Governance" din cadrul Universităţii Aberdeen, expert în problemele Egiptului, explică într-un interviu pentru Epoch Times, că actualele violenţe „reprezintă un climax al unui proces prin care vechile structuri, ‘deep state’ –ul din perioada Mubarak, încearcă să răstoarne schimbările care au devenit posibile, cel puţin în principiu, după revolta din 25 ianuarie. Carenţele Frăţiei Musulmane la guvernare - în special eşecul ei de a construi o coaliţie a „forţelor revoluţionare” pentru a le mobiliza împotriva ‘deep state’ –ului (vechile structuri de putere) au lăsat-o izolată şi singură în faţa intereselor convergente şi a puterii combinate a armatei, a Ministerului de Interne (elemente ale vechiului regim Mubarak ) şi a elitelor aşa-numite ‘liberale’ şi ‘seculare’ (adică în special elite financiare şi media)”. În opinia sa, armata nu va conduce însă ţara spre democraţie, ci doar îşi va întări puterea politică.

***
Epoch Times vă prezintă interviul integral cu expertul italian:

Cum explicaţi eşecul UE şi SUA de a media o soluţionare politică paşnică a conflictului dintre armată şi Frăţia Musulmană în Egipt, care ar fi putut să prevină actuala vărsare de sânge?

Problema este că nici ‘deep state’, establishmentul militar şi vechile structuri de putere, nici Frăţia Musulmană, dar mai ales armata şi Ministerul de Interne, nu cred că vor obţine câştiguri pe termen lung din negocierile cu cealaltă parte. Pentru forţele de securitate, acest tip de conflict ar putea chiar să fie util.

Cum apreciaţi schimbarea de atitudine a SUA de la susţinerea armatei şi a înlăturării lui Morsi de la putere printr-o lovitură de stat la condamnarea violenţelor împotriva protestatarilor pro-Morsi? Mizează administraţia Obama din nou pe armată ca factor de stabilitate, ca şi predecesorii ei, renunţând la valori în favoarea unui gen de Realpolitik?

SUA nu şi-a retras şi nici nu şi-a redus susţinerea pentru armata egipteană. În ceea ce priveşte debarcarea lui Morsi printr-o lovitură de stat, Departamentul de Stat a concluzionat că „am determinat că nu este nevoie să determinăm dacă a fost sau n-a fost”. Dacă ar fi spus că înlăturarea lui Morsi de către armată a fost o lovitură de stat, ar fi fost nevoiţi să taie fondurile pentru armata egipteană.

Cum credeţi că vor evolua evenimentele în Egipt? Va face armata vreo concesie precum eliberarea fostului preşedinte Morsi şi reintegrarea Frăţiei Musulmane în procesul de decizie politică sau va aluneca Egiptul pe panta războiului civil?

În acest moment, armata nu are vreun stimulent de a face concesii astfel încât inflamează retorica atât împotriva Frăţiei Musulmane cât şi a oricărei forme de opoziţie (prin punerea semnului egal între aceasta şi susţinerea „terorismului organizaţiei teroriste”).

Arabia Saudită şi Israelul se opun puternic unei tranziţii ce ar duce la un guvern care reflectă opinia publică în Egipt. Israelul are motive întemeiate să se aştepte ca un astfel de guvern să adopte o poziţie mult mai dură în chestiunea palestiniană, în timp ce saudiţii se opun unei astfel de posibilităţi pentru ca aceasta ar reprezenta un precedent foarte periculos pentru şeici.

Este în scădere influenţa SUA asupra armatei egiptene sau îi vom vedea pe generali dând înapoi dacă SUA suspendă toate ajutoarele militare şi economice pentru Egipt? Va avea suspendarea exerciţiilor militare comune cu Egiptul de către Washington vreun impact asupra noii puteri de la Cairo?

Această măsură de anulare a exerciţiilor militare comune este în mare măsură simbolică, dar SUA şi UE au într-adevăr o problemă pe termen lung în relaţia cu Egiptul, mai ales că atât Arabia Saudită cât şi Israelul, din motive diferite, se opun puternic unei ‘tranziţii’ care ar duce la un guvern care reflectă opinia publică. Israelul are motive întemeiate să se aştepte ca un astfel de guvern va adopta o poziţie mult mai dură în chestiunea palestiniană, în timp ce saudiţii se opun unei astfel de posibilităţi din principiu. În fapt familia regală din Arabia Saudită se opune tranziţiei democratice peste tot în lumea arabă pentru ca aceasta ar reprezenta un precedent foarte periculos pentru şeici: întregul lor sistem politic este bazat pe împiedicarea participării populare, în timp ce democraţia este fundamentată pe ideea şi principiul că oamenii ar trebui să participe la guvernare. Dacă Egiptul, Tunisia sau Yemen ar obţine un guvern reprezentativ autentic, şi opinia publică din Arabia Saudită ar putea începe să creadă ca şi regimul saudit poate fi înlocuit cu o alternativă mai reprezentativă.

În ceea ce priveşte Israelul, guvernul de la Tel Aviv este conştient că seculariştii – mai mult decât Frăţia Musulmană – sunt foarte puternici sus
susţinători ai palestinienilor, aşa că preferă mai degrabă să negocieze şi să aibă de-a face cu armata şi cu Frăţia Musulmană decât cu un guvern egiptean care va reprezenta fidel puternicele sentimente anti-israeliene ale majorităţii populaţiei egiptene.

Cum explicaţi reprimarea violentă de către forţele de ordine a protestatarilor pro-Morsi?

Există o serie de factori, dar în primul rând pare să vie vorba despre un climax al unui proces prin care vechile structuri, ‘deep state’ –ul din perioada Mubarak, încearcă să răstoarne schimbările care au devenit posibile, cel puţin în principiu, după revolta din 25 ianuarie. Carenţele Frăţiei Musulmane la guvernare - în special eşecul ei de a construi o coaliţie a „forţelor revoluţionare” pentru a le mobiliza împotriva ‘deep state’ –ului a lăsat-o izolată şi singură în faţa intereselor convergente şi a puterii combinate a armatei, a Ministerului de Interne (elemente ale vechiului regim Mubarak ) şi a elitelor aşa-numite ‘liberale’ şi ‘seculare’ (adică în special elite financiare şi media).

Cum evaluaţi agenda generalului al-Sisi? Vrea el într-adevăr să pună ţara pe calea tranziţiei către democraţie sau să facă armata puterea supremă în Egipt şi să instituie un regim islamist-militarist?

Ar fi extrem de suprinzător ca generalii să impulsioneze orice formă de tranziţie democratică. În acest moment, egiptenii au fost făcuţi să uite crimele şi fărădelegile forţelor armate atunci când acestea au fost la putere după înlăturarea lui Mubarak, dar n-ar trebui să uităm că în acea perioadă forţele armate au avut posibilitatea să înceapă democratizarea, dar tot ce au făcut a fost să-şi protejeze propriile interese economice şi politice.