Influenţa Occidentului în Egipt este la fel de limitată ca şi dorinţa sa pentru democraţie în această ţară

Dacă Egiptul vrea să evite întoarcerea la o dictatură înrădăcinată, progresiştii laici şi islamiştii trebuie să găsească o cauză comună, argumentează Jonathan Steele în The Guardian.

Enormitatea loviturii de stat militare galopante este uluitoare. Lumea priveşte cu groază cum soldaţii gazează şi împuşcă demonstranţii, nu mai violenţi sau mai deranjanţi decât cei care au protestat împotriva regimului Mubarak, în Piaţa Tahrir din Cairo, în februarie 2011. A trecut cu puţin peste un an de când Hosni Mubarak a fost găsit vinovat pentru că nu a oprit, la acel moment, uciderea protestatarilor de către forţele de securitate egiptene. Este actuala mână forte din Egipt, generalul Abdel-Fattah al-Sisi, mai puţin vinovat de atrocităţile, mai mari, comise în ultimele zile?

Tragedia este agravată de sprijinul acordat represiunii militare de către mii de egipteni laici, dintre care mulţi se consideră liberali şi progresişti. Unii au fost păcăliţi de către atacurile propagandei mass-media guvernamentale, care susţin că Frăţia Musulmană este o adunătură de terorişti, care plănuiesc să răstoarne statul.

Ei par să fi uitat că Mohamed Morsi a fost ales preşedinte de milioane de oameni prin vot liber. Unii dintre aceştia sunt influenţaţi de ani de articole anti-islamiste, de imagini în manuale şi în media, în zeci de ani scurşi de când Frăţia a fost interzisă prima dată. Deşi retorica lui Morsi a fost adesea grosolan de partizană, acţiunile sale nu au fost atât de unilaterale, dat fiind faptul că acesta a încercat să liniştească armata numind mai mulţi tehnocraţi ai erei Mubarak în cabinetul său.

Şi cu toate acestea, sprijinul egiptenilor laici pentru lovitura de stat militară nu este la fel de surprinzător cum ar părea la prima vedere. Ahmed Shafik, pe care Morsi l-a învins în alegerile prezidenţiale de anul trecut, a fost un comandant al forţelor aeriene şi ultimul premier al regimului Mubarak. El a primit peste 48% din voturi, o cifră la care nu ar fi putut ajunge dacă un număr mare de egipteni laici şi din clasa de mijloc nu ar fi crezut că un un acolit a lui Mubarak este mai sigur decât un islamist.

Evenimentele ulterioare nu au făcut decât să ajute armata. Pentru un timp Morsi a sperat să ţină generalii departe de politică, promiţând să nu le submineze privilegiile economice şi controlând activele de stat. Cu toate acestea, la un moment dat între toamna şi iarna anului trecut, armata şi Ministerul de Interne au schimbat tabăra, decizând să se alăture forţelor laice şi să le utilizeze pentru a ajuta la distrugerea islamiştilor. Până la urmă, aceasta a fost poziţia tradiţională a armatei încă din timpul regimului Nasser.

În condiţiile în care planul de pune la cale o lovitură de stat şi de a distruge Frăţia a fost pregătit de luni de zile, cei care cer un dialog par naivi. Apelurile la 'reţinere din partea tuturor părţilor' - ca şi cum distribuţia puterii ar fi aproximativ egală - sunt, de asemenea, inutile. Frăţia are încă milioane de susţinători, însă aceştia au fost traumatizaţi şi intimidaţi de masacrele de săptămâna trecută.

Însă poate face ceva lumea exterioară pentru a readuce Egiptul către o guvernare civilă şi către un anumit grad de politică pluralistă în care sunt respectate alegerile şi rezultatele acestora? Predicile şi cuvintele susurate în urechile diplomaţilor nu vor realiza nimic. De asemenea, voinţa Washingtonului pentru o democraţie reală în Egipt este extrem de discutabilă.

Dacă Washingtonul ar fi favorizat serios ideea unui regim constituţional în Egipt, acesta ar fi trebuit să contureze armatei etape clare: eliberarea lui Morsi şi a camarazilor săi, redeschiderea televiziunii şi posturilor de radio aparţinând Frăţiei şi anunţarea alegerilor pentru preşedinţie, parlament şi o adunare constituantă nu mai târziu de luna octombrie, la care partidul Frăţiei ar participa.

Dacă Egiptul vrea să evite întoarcerea la o dictatură înrădăcinată, proprii săi rezidenţi vor trebui să găsească soluţii, susţine Steele. De altfel, o mână de figuri importante laice au apărut public pentru a critica armata săptămâna trecută. Aceste voci vor trebui să găsească o cauză comună cu Frăţia şi să creeze un grup-umbrelă care să militeze pentru întoarcerea la o guvernare civilă, dacă este necesar chiar prin organizarea de noi proteste. Altfel, odată ce va termina cu islamiştii, armata se va întoarce împotriva forţelor laice care militează pentru libertate şi dreptate socială, aşa cum a făcut-o şi în era Mubarak, conchide autorul.