EXCLUSIV. Fostul deţinut politic Octav Bjoza despre temniţa groazei de la Gherla

Iuliu Sebeştin, unul dintre cei 35 de torţionari din perioada comunistă ale căror nume au fost dezvăluite recent, a încetat din viaţă în luna octombrie a anului trecut. Sebeştin a fost reeducator la Gherla mai puţin de un an, la jumătatea anilor '50. Andrei Muraru, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a făcut cunoscut faptul că din investigaţiile făcute de IICCMER a reieşit că Sebeştin a supus la torturi fizice şi psihice numeroşi deţinuţi care au decedat, fapte care vor fi prezentate ulterior.

Pentru a afla despre condiţiile pe care la aveau deţinuţii politici închişi la Gherla, reporterii Epoch Times l-au intervievat pe domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, care a fost închis în această temniţă.

Domnul Octav Bjoza: Am avut de a face cu mai mulţi la Gherla. Petrache Goiciu, Tudoran, cu Milhalcea, cu Istrate, cu Domokoş ca ofiţeri. Şi subofiţerii Marian, Todea, Stan. Am avut de-a face cu mulţi, dar nu cu Sebeştin.

Am nimerit la Gherla într-o perioadă cruntă, imediat după revolta unor deţinuţi care a fost înăbuşită în sânge, aş putea spune. După acea revoltă, la Gherla a urmat o perioadă de cruntă teroare prin înfometare şi pedepse zilnice în fiecare celulă, cu bătăi cu ciocanul la tălpi.

Densitatea era maximă. Eram câte 3-4 deţinuţi într-un singur pat. Într-o închisoare unde capacitatea maximă era de 2000 de deţinuţi atunci când puneau paturi şi pe holuri, noi ne apropiam de 7000 în vara lui '59.

Din toată istoria Gherlei, pentru cel mai vechi pavilion, care datează de pe vremea Mariei Tereza, vara lui '59 a fost perioada cu cea mai mare densitate şi mortalitate. A dat o gripă peste noi, pe care noi atunci o numeam gripă spaniolă.

Înfometarea era cumplită. Atunci am cunoscut ce înseamnă să mănânci murături împuţite, scuzaţi-mi exprimarea, înainte de a fi azvârlite primăvara, fierte aşa sărate cum erau, ni le dădeau de mâncare. Mâncam urechi de vită cu părul pe ele, copite cu părul pe ele şi piele de vită. Dacă găseai un cartof sau câteva boabe de fasole era mare lucru. Ni s-a dat de mâncare varză acră cu carne stricată. Era atât de stricată că mirosea în toată incinta. S-a întâmplat că deşi eram toţi atât de flămânzi, nimeni nu a putut să o consume.

Bătăile erau groaznice. Zilnic, cineva din fiecare celulă trebuia bătut dimineaţa ca teroarea să dureze pe toată durata zilei. Era bătut pentru motive inventate sau reale. Ce motive reale? Te vedea că ai un ac de cusut. Era interzis să deţii aşa ceva. Erai imediat pedepsit cu bătaia şi cu izolarea. Sau observa că discuţi cu doi-trei colegi. Imediat te întreba ce aţi pus la cale. Faceţi guverne ? Vă gândiţi la evadări ? Nişte imbecilităţi de-ale unor imbecili, că pe vremea aia nu aveau carte. Dacă ştia să scrie era suficient ca să devină ofiţer. Nu ştiau nici să despartă în silabe. Azi sunt colonei cu pensii de 6000 de lei care nu ştiau să despartă în silabe.

O altă pedeapsă: te punea cu burta pe beton dimineaţa, pentru un oarecare motiv minor şi te lăsa aşa până la prânz, cu burta pe ciment. Nimeni nu avea voie să ridice capul, dacă te pândea pe vizor şi te vedea erai aspru pedepsit cu izolarea. Şi plăcerea subofiţerului Todea, era ca după ce eram culcaţi cu burta pe pardoseala de beton sau mozaic, să calce peste trupurile noastre.

Reporter Epoch Times: Ce puteţi să ne spuneţi despre reeducarea de la Gherla?

Domnul Octav Bjoza: A fost o perioadă de reeducare la Gherla care a urmat Piteştiului. Deci după ce s-a încheiat reeducarea la Piteşti ea a continuat la Gherla, la Aiud, s-a încercat şi la Târgu Ocna şi canalul Dunăre - Marea Neagră. Iar asta se petrecea în anii 1951-52.

Nu era vorba în acea vreme de această titulatură de reeducare, nu se aventura pe nici unde prin temniţele comuniste. "Reeducarea" avea să apară prin mijloace ”paşnice”, din vara lui '62 până în toamna lui '64. S-au făcut cluburi în lagărele de muncă, în închisori unde unii dintre noi care s-au făcut frate cu dracul, au acceptat să ne fie lectori. Şi se citea Scânteia, citeai literatură comunistă, treburi din acestea.