Faptele cumplite ale torţionarilor români: ”Umilinţa şi chinul a fost meseria lor”

În ultima vreme, în presa românească am avut de a face cu două cazuri de torţionari extrem de mediatizate: Alexandru Vişinescu şi Ioan Ficior.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la protv, că torţionarii trebuie să fie aduşi în faţa justiţiei pentru a răspunde pentru faptele lor şi lăsaţi fără pensie.

Întrebat cum comentează situaţia torţionarilor în cazul cărora s-au demarat demersuri pentru cercetarea şi condamnarea lor, Traian Băsescu a declarat: "Dincolo de regim, umilinţa a fost treaba lor, a şefilor de tribunale şi chinul până la moarte a celui care avea dosar politic. Trebuie să apară în faţa legii, trebuie să rămână fără pensie. Trebuie să rămână fără pensie".

"Dacă justiţia poate încadra în orice articol de cod penal sau de drept internaţional activitatea de omorî pe cei care aveau alte opţiuni politice decât Partidul Comunist, ea trebuie folosită", a subliniat şeful statului.

În acelaşi timp, preşedintele a admis faptul că în cărţile de istorie trebuie să fie cuprinse şi momentele care privesc acţiunile de poliţie politică.

Ororile comise de torţionarul Alexandru Vişinescu

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Români, Octav Bjoza, a explicat clar într-un interviu pentru Epoch Times: "Toţi (comandanţii de închisori - n.r.) erau la fel de ticăloşi, dar existau ca oriunde şi nişte vârfuri. Existau unii dintre ei în privirea cărora citeai satisfacţia de a li se oferi posibilitatea să bată, să chinuie, să vadă sânge, iar Vişinescu a fost cu certitudine unul dintre ei"

Torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat, este în prezent acuzat de genocid, pentru că "în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)", reiese dintr-un comunicat de presă al Parchetului din 3 septembrie.

Alexandru Vişinescu a condus închisoarea Râmnicu Sărat în perioada în care liderii politici Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu au fost torturaţi şi supuşi unor tratamente inumane în această închisoare. Din documentele de arhivă şi cele memorialistice reiese că Alexandru Vişinescu era un torţionar dur şi lipsit de omenie, care avea plăcerea să terorizeze.

"Regimul de detenţie poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare", a declarat preşedintele IICCMER.

Octav Bjoza a continuat: ”N-aţi văzut cum s-a năpustit Vişinescu asupra jurnaliştilor? Vă închipuiţi cum era la 25-30 de ani. O bestie care lovea oamenii cu picioarele în cap, cu cizmele şi cu ce apuca. Şi nu doar el era astfel. Repet, aproape toţi au făcut la fel, iar acum ei mint cu neruşinare nu este adevărat că ne-au ocrotit cu grijă părintească. După evenimentele din decembrie 1989, noi am scris peste 2000 de cărţi de memorii şi toţi consemnează aceste lucruri: foame, bătăi, lanţuri, munci grele zilnic, morţi”

”Dacă Piteştiul s-a caracterizat prin violenţa colectivă, Râmnicul Sărat a excelat prin exterminarea individuală, într-o linişte de mormânt”, a declarat fostului deţinut politic Cicerone Ioniţoiu.

Torţionarul Ioan Ficior şi aplicarea justiţiei

În perioada în care colonelul Ion Ficior a fost comandantul Coloniei de muncă de la Periprava, respectiv în perioada 1958-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de sever, care a presupus înfometarea, violenţe fizice, presiuni psihice, privarea de asistenţă medicală, condiţii insalubre în barăci, sancţiuni disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv în raport cu gravitatea abaterilor. Ficior a introdus şi a menţinut un regim de detenţie abuziv şi represiv împotriva deţinuţilor politici, care erau consideraţi atunci o ameninţare la adresa noului regim.

La Periprava, în perioada 1958-1963, au murit 103 deţinuţi, toţi condamnaţi pentru delicte politice. Cele mai multe decese, respectiv 54, au fost înregistrate pentru grupa de vârstă 50-59 de ani. Cel mai tânăr decedat avea 19 ani, iar cel mai în vârstă, 71 de ani.

Există 50 de persoane care au supravieţuit după ce au fost închise în Colonia de muncă de la Periprava. Dintre aceştia, 21 foşti deţinuţi politici au dat declaraţii în legătură cu regimul de teroare şi exterminare instituit de Ficior.

Preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, a precizat că deţinuţii politici au decedat ca urmare a unor ”boli ale mizeriei” cauzate de lipsa hranei adecvate, programul de muncă extenuant şi lipsa acordării asistenţei medicale precum enterocolită cronică sau acută, tuberculoză, pneumonie, afecţiuni cardiace sau afecţiuni ale aparatului digestiv şi excretor.

Caroli Ioan, unul dintre supravieţuitorii lagărului morţii de la Periprava, a povestit cercetătorilor ICCMER că ”dacă nu ne făceam norma, seara când ne întorceam la colonie, eram opriţi la poartă de gardieni şi bătuţi. Aveam mâncare două foi de varză cu zeamă. La prânz mâncam arpacaş sau iahnie de fasole. De foame mâncam şi sfeclă furajeră crudă…Am fost bătut de un căpitan pe nume Ficioru. Persecuţiile şi bătăile la care eram supuşi se făceau pentru a ne lichida fizic. Aproape zilnic murea câte un deţinut…Exista şi o carceră unde erai obligat să stai permanent în picioare şi drept mâncare primeai apă cu sare”

Un alt fost deţinut, fostul avocat Alexandru Roşcoban, a arătat că ”deţinuţii erau nevoiţi să mănânce porumb crud…în fiecare zi la stuf mureau câte doi deţinuţi din cauza condiţiilor mizere în care munceau şi trăiau…Dacă nu făceam norma de muncă, gardienii ne băteau. Am fost bătut de gardieni cu cozi de lopată”

Mărturia şocantă a torţionarului Ioan Chertiţie

Torţionarul Ioan Chertiţie a vorbit recent despre ororile pe care le-a provocat victimelor sale din temniţele comuniste în ultimele momente ale vieţii lor.

Ioan Chertiţie a lucrat în sistemul penitenciar şi ulterior a fost şef de secţie la Penitenciarul Baia Mare, dar spune "cu toată sinceritatea" că dacă ar fi să o ia de la început, tot meseria asta şi-ar alege-o. "Aş face-o aşa cum am înţeles-o mai târziu", declară acesta.

”Mă vedeam pe secţia de deţinere cum îl privesc dispreţuitor, cu un surâs ticălos în colţul buzelor. Apoi încep să îi aplic nenumărate lovituri de baston peste faţă, spate, mâini şi picioare. Cu sete şi cu ură. Cu nemărginită ură. (...)

Ne-am crezut Dumnezei. Noi am fost Dumnezeii. Mă simţeam stăpân peste timp. Pe această secţie păşeam ţanţoş, cu o oarecare satisfacţie pentru că ştiam că deţinuţii se tem de mine. Şi asta era o satisfacţie extraordinară. Mă bucuram că mă urăsc, asta o simţeam din privirile lor când mergeau la muncă. Eram o adevărată teroare", a declarat Ioan Chertiţie.

"Noi, supraveghetorii, eram ca nişte câini dresaţi. Am fost învăţaţi să urăm din toată fiinţa noastră deţinutul, hoţul şi, nu de puţine ori, cu acest baston de cauciuc, 'negrocalminul', cum îl numeam noi, supraveghetorii, am bătut de nenumărate ori deţinuţii de pe această secţie. Eram la un moment dat ca un morfinoman care îşi caută drogul. Aşa îmi căutam eu victimele", a povestit torţionarul.

Un alt angajat al uneia dintre închisorile comuniste povestea că atunci când printre victimele care îşi dădeau duhul în închisoare era un preot, pe sicriul din camera în care erau puşi "supraveghetorii jucau cărţi şi se distrau".

Se ştie faptul că pentru a răsturna ordinea socială existentă înainte de a ajunge la putere regimul comunist, Partidul a răspândit o ideologie bazată pe "lupta de clasă" şi a căutat să învrăjbească păturile sociale sărace, împotriva celor mai înstăriţi, numiţi "chiaburi", precum şi o ideologie atee, care să permită comiterea crimelor odioase ce au însoţit comunismul pretutindeni.