Interviu în exclusivitate cu Octav Bjoza: "Peste tot au fost crime, lanţuri, foame, toţi erau ca Vişinescu"

La Parchetul General au început vineri audierile in dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat, pe numele căruia Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc a depus o sesizare penală în care fostul torţionar este acuzat de omor deosebit de grav. Parchetul General a preluat cazul, ancheta aflându-se în faza cercetărilor preliminare. Solicitarea vine după ce, miercuri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Despre torţionari în privirea cărora citeai satisfacţia de a li se oferi posibilitatea să bată, să chinuie, să vadă sânge, Partidul Comunist şi braţul criminal al acestiua, Securitatea, a avut amabilitatea de a ne vorbi domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

"Toţi aveau o plăcere deosebită să te bată, să te zdrobească, mai ales dacă erai intelectual. În general, majoritatea lor erau nişte imbecili. Făceau parte din categoria socială de calici şi dacă nu ştiai carte, erai în totalitate devotat partidului. Dacă cineva ştia să scrie, (Partidul - n.r.) îi punea condeiul în mână şi îl făcea ofiţer."

Totuşi, "Vinovaţii principali au fost capii partidului comunist. Securitatea nu era altceva decât braţul criminal al partidului comunist. Categoric sistemul era vinovat. În România s-a şi condamnat comunismul şi a fost declarat ilegal şi criminal. Şi ne-am pus mari speranţe atunci, nu ca să-i vedem pe aceştia zvârliţi după gratii, că i-am iertat. Dar nici nu ne-am putut imagina că cei care aplică legile vor să-i ocrotească cu grijă părintească atâţia ani", a declarat în exclusivitate reporterilor Epoch Times, domnul Octav Bjoza.

Vă prezentăm mai jos interviul integral acordat de domnia sa:

Reporter: Astăzi la Parchetul General este audiat în prima fază domnul Valentin Cristea, martor al activităţilor lui Vişinescu şi singurul deţinut politic de la Râmnicu Sărat care mai este în viaţă. Îl cunoaşteţi pe domnul Valentin Cristea? Şi dacă da, v-a povestit ceva despre ororile suferite la Râmnicu Sărat?

Octav Bjoza: Mă deranjează că mi-aţi spus că la Procuratura Generală sunt audierile în cazul torţionarului Alexandru Vişinescu. De ce nu au loc la Tribunalul Militar, pentru că ei erau ofiţeri de securitate? Culmea este că noi eram civili şi ne judecau tribunalele militare, nu cele civile.

Pe Valentin Cristea nu-l cunosc. Trebuie să ştiţi că eram foarte mulţi deţinuţi politici. Cu unii dintre ei nu ne-am intersectat nicicum. Cu unii ne-am cunoscut fără să vrem şi fără să ne vedem, doar din informaţiile care circulau printre deţinuţii care era mutaţi dintr-o închisoare în alta, dintr-un lagăr în altul, şi aşa aflam şi noi cine este în închisoare, ce a făcut, pentru ce şi care este comportamentul gardienilor şi al comandantului de închisoare.

Să nu vă gândiţi că s-a murit numai la Râmnicu Sărat. Aceste condiţii nu erau numai la Râmnicu Sărat, peste tot au fost crime, lanţuri, foame, toţi erau ca Vişinescu.

Reporter: Cu toate că au trecut 50 de ani de la faptele pentru care este acuzat fostul torţionar, juriştii de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului susţin că termenul de prescripţie a infracţiunilor nu poate fi luat în considerare. Ne puteţi reitera motivele pentru care nu sunt luate în considerare?

Toţi aveau o plăcere deosebită să te bată, să te zdrobească, mai ales dacă erai intelectual. În general, majoritatea lor erau nişte imbecili. Făceau parte din categoria socială de calici şi dacă nu ştiai carte, erai în totalitate devotat partidului. Dacă cineva ştia să scrie, îi punea condeiul în mână şi îl făcea ofiţer.

Octav Bjoza: Pentru că s-a votat în Parlamentul României Legea imprescriptibilităţii crimelor comunismului, pentru care a declarat greva foamei Doru Mărieş. Acestea intră sub incidenţa acestei legi.

Reporter: În apărarea sa, Alexandru Vişinescu a negat orice vină pe care ar fi putut să o aibă, acuzând sistemul comunist şi conducerea Ministerului de Interne de la acea vreme. A afirmat, de asemenea, că nu este el vinovat pentru traumele prin care au trecut deţinuţii politici în ce priveşte hrana şi condiţiile de detenţie din închisoarea Râmnicu Sărat. Ce părere aveţi despre aceste afirmaţii?

Octav Bjoza: Aici Vişinescu are ceva dreptate. În ce sens? Vinovaţii principali au fost capii partidului comunist. Securitatea nu era altceva decât braţul criminal al partidului comunist. Categoric sistemul era vinovat. În România s-a şi condamnat comunismul şi a fost declarat ilegal şi criminal. Şi ne-am pus mari speranţe atunci, nu ca să-i vedem pe aceştia zvârliţi după gratii, că i-am iertat. Dar nici nu ne-am putut imagina că cei care aplică legile vor să-i ocrotească cu grijă părintească atâţia ani.

N-aţi văzut cum s-a năpustit Vişinescu asupra jurnaliştilor? Vă închipuiţi cum era la 25-30 de ani. O bestie care lovea oamenii cu picioarele în cap, cu cizmele şi cu ce apuca. Şi nu doar el era astfel. Repet, aproape toţi au făcut la fel, iar acum ei mint cu neruşinare nu este adevărat că ne-au ocrotit cu grijă părintească. După evenimentele din decembrie 1989, noi am scris peste 2000 de cărţi de memorii şi toţi consemnează aceste lucruri: foame, bătăi, lanţuri, munci grele zilnic, morţi.

Torţionarii erau toţi la acelaşi numitor comun. Crima era principala lor preocupare. Am venit în contact cu zeci de gardieni şi capi ai lor. Dar mai există un aspect şi anume foarte puţine erau clipele în care ei aveu linişte sufletească. Când unii dintre ei erau puşi în faţa propriei conştiinţe, erau mai buni în anumite momente, în anumite locuri, şi, altădată, aceeaşi persoană devenea iar fiară, depinde de situaţie, de caz. Dar în principal, ei au fost criminali. Toţi aveau o plăcere deosebită să te bată, să te zdrobească, mai ales dacă erai intelectual. În general, majoritatea lor erau nişte imbecili. Făceau parte din categoria socială de calici şi dacă nu ştiai carte, erai în totalitate devotat partidului. Dacă cineva ştia să scrie, îi punea condeiul în mână şi îl făcea ofiţer.

Dintre cei doi şefi de închisori despre care s-a vorbit până acuma, Vişinescu şi Fecioru, eu am avut de a face cu Fecioru.

Vă istorisesc o întâmplare care se petrecea pe undeva în lagărul de la Periprava.Când eram duşi la munci grele, ne-au scos să plantam arpagic. De foame, chiar dacă nu aveam pâine, mămăligă şi nici măcar apă de băut, am început să mâncăm arpagic. Am vrut să le ducem şi celorlalţi care au rămas în lagăr şi ne-am umplut buzunarele şi am băgat arpagic în sân. Dar ne-a văzut acest Fecioru şi ne-a pus să stăm în genunchi şi ne-a obligat să mâncăm fiecare tot arpagicul pe care îl aveam. Ne-am tăvălit de durere câteva zile, am avut arsuri cumplite, pentru că vă imaginaţi, la noi mucoasa gastrică şi intestinală era 0, probabil vedeai prin ea, atât eram de slabi şi de lipsiţi de vitamine şi de hrană consistentă. Dar unul dintre ei nu a reuşit să mănânce porţia pe care o avusese în buzunarele lui. L-a călcat în picioare cu cizmele lovindu-l în coaste, în cap, numai tumefieri avea săracul – aproape că nu i se mai deschideau ochi şi nu mai distingeai nimic pe faţa lui.

Aşa erau cei care ne supravegheau, şefii de închisori şi lagăre. Aveau o plăcere deosebită să ne bată, erau de o cruzime de neimaginat, şi uneori am convingerea că nici soţia şi copiii, cei de acasă nu ştiau ce fac ei acolo.