Cel mai mare criminal al istoriei, la aniversare

Propaganda comuniştilor chinezi îl venerează şi în prezent pe fondatorul Partidului Comunist Chinez (PCC). Pe lângă faptul că Mao este – ca şi Lenin - îmbălsămat – cultul personalităţii sale nu s-a stins niciodată. Tablouri cu Mao Tsedun pot fi observate pretutindeni în China, unul imens fiind agăţat chiar la intrarea dinspre Piaţa Tiananmen a Palatului Interzis, reşedinţa împăraţilor Chinei.

Astăzi liderul Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, însoţit de alţi înalţi conducători, a mers la mausoleul lui Mao Zedong de la Beijing pentru a participa la o ceremonie de marcare a 120 de ani de la naşterea acestuia.

Cine era de fapt idolul comunist?

El este probabil cel mai mare criminal al tuturor timpurilor, numărul victimelor sale fiind extrem de greu de estimat. În total, istoricii plasează numărul chinezilor omorâţi de Mao la peste 100 de milioane, însă autorităţile chineze au recunoscut numai 50 de milioane de morţi: aproximativ 40 de milioane de oameni morţi de foame în urma dezastrului industrial eşuat numit Marele Salt Înainte (1958-1960) şi aproximativ 10 milioane morţi în urma Marii Revoluţii Culturale Proletare cunoscută sub numele de Revoluţia Culturală (1966-1976).

Cu o uimitoare lipsa de compasiune faţă de semenii săi, sau faţă de viaţă în general, Mao Zedong (Tsedun) a fost, asemenea multor altor lideri comunişti, ceea ce azi am numi un psihopat.

Fondator al Partidului Comunist Chinez

Mao este fondatorul Partidului Comunist Chinez (PCC), fondat la Shanghai în 1921, anul în care a fost fondat şi Partidul Comunist Român. Precum şi în celelalte cazuri care privesc partidele comuniste, după fondarea PCC-ului ca ramură a Partidului Comunist din Rusia, în PCC au urmat lupte interne acerbe, în cadrul cărora auto-proclamaţii cei mai buni fii ai poporului deveneau „deviaţionişti, trădători”, etc.

Mao nu a cruţat pe nimeni, nici măcar pe tovarăşii săi. Ieşind supravieţuitor din această luptă între şacali, asemenea lui Stalin, Mao şi-a omorât sau mazilit tovarăşii de drum, exmple în aceste sens fiind comuniştii Lin Biao, Zhang Bojun, Luo Luonji, şi mai ales mareşalul chinez Peng Dehuai, apropiat al lui Mao Tsedun.

Fondator al Barbariei Absolute

Cultul personalităţii este îndeobşte prezent la mai toţi liderii comunişti, dar la Mao a atins cote absolute. Cazul unei intelectuale comuniste omorâte brutal este relevant.

Zhang Zhixin a fost o intelectuală omorâtă prin tortură de PCC în timpul Marii Revoluţii Culturale, pentru ca şi-a permis să critice eşecul lui Mao în Marele Salt Înainte. Ea a fost arestată şi condamnată la moarte. În repetate rânduri gărzile închisorii o dezbrăcau complet de haine, îi legau mâinile la spate şi o aruncau în celule cu deţinuţi bărbaţi de drept comun pentru a lăsa prizonierii să o violeze în grup. A înnebunit din cauza tratamentului. Închisoarea se temea că va demasca tirania PCC-ului când va fi executată, aşa că înainte de execuţie i-au tăiat traheea pentru a nu fi capabilă să vorbească.

Lin Lin, fiica lui Zhang Zhixin, îşi aminteşte în memoriile sale că în primăvara anului 1975, un funcţionar de la tribunalul din Shenyang îi spunea cu voce tare:

„Mama ta este o adevărată contrarevoluţionară încăpăţânată. Refuză să accepte reforma şi este incorigibilă. Este împotriva marelui nostru conducător, tovarăşul Mao, este împotriva gândirii de neînvins a lui Mao Zedong şi împotriva direcţiei revoluţionare a proletariatului, a tovarăşului Mao. Având în vedere aceste crime combinate, guvernul nostru se gândeşte să-i mărească pedeapsa. Ce atitudine vei adopta dacă este executată?”. Eram împietrită şi nu ştiam cum să răspund. Inima îmi era zdrobită. Dar m-am prefăcut că sunt calmă, încercând din greu să-mi ţin în frâu lacrimile. Tata îmi spusese că nu putem plânge în faţa altora, altfel nu vom avea cum să renegăm relaţia noastră cu mama. Aşa că a răspuns în locul meu: „Dacă acesta este cazul, guvernul este liber să facă ce consideră necesar”.

Funcţionarul de la tribunal a mai întrebat: „Îi veţi lua corpul după execuţie? Veţi strânge lucrurile care i-au aparţinut în închisoare?”. Eu mi-am plecat capul şi nu am răspuns nimic. Tata a răspuns din nou în locul meu: „Nu avem nevoie de nimic...”. Tata ne-a luat de mână pe mine şi pe fratele meu şi aşa am ieşit din tribunalul de district. Ne-am dus pe jos acasă, clătinându-ne, prin vijelie şi ninsoare. N-am gătit nimic; tata a împărţit în două singura chiflă de mălai pe care o aveam în casă şi ne-a dat-o mie şi fratelui meu. Ne-a spus: „Terminaţi-o şi mergeţi în pat devreme”. M-am întins tăcută pe patul de lut. Tata stătea pe scaun şi privea în gol către lumină, uluit. După o vreme, s-a uitat spre pat şi a crezut că adormisem complet. S-a ridicat, a deschis cu grijă geamantanul pe care-l adusesem din vechea noastră casă din Shenyang, şi a scos din el fotografia mamei. O privea şi nu-şi mai putea ţine lacrimile.

Am coborât din pat, mi-am pus capul în braţele tatei şi am început să plâng cu voce tare. Atunci tata m-a mângâiat şi a spus: „Nu face asta, nu putem lăsa vecinii să audă”. Fratele meu s-a trezit şi el când m-a auzit plângând. Tata ne-a strâns pe amândoi în braţe. În noaptea aceea nu ştiu cât de mult am plâns, ceea ce ştiu este că nu aveam voie să plângem în voie”

Lipsa de scrupule şi moralitate minimă

Totala lipsă de moralitate este înfăţişată în cazul lui Peng Dehuai. Mareşalul Peng, pe care Mao îl lăuda pentru că i-a salvat viaţa, a fost mazilit nu pentru că s-a opus Marelui Salt Înainte, aşa cum a afirmat Partidul Comunist mai târziu, ci pentru că a îndrăznit să se opună orgiilor sexuale cu balerine, organizate de Mao la Zhongnanai, sediul general al Partidului.

Şiretenia lui Mao este înfăţişată în 1957, la un an după revoluţia din Ungaria. Mao a devenit îngrijorat de eventuale trădări în rândurile comuniştilor. El a cerut ajutorul intelectualilor din China şi al comuniştilor în general, cărora le-a cerut să participe la „rectificarea PCC”, rugându-i să critice deschis greşelile Partidului, promiţând că nu vor exista repercursiuni.

Această mişcare, cunoscută sub numele de „Mişcarea celor o sută de flori”, a avut ca slogan „permiterea înfloririi unei sute de flori şi a unei sute de curente de gândire”. Scopul lui Mao era altul - să provoace „elementele ostile Partidului” din rândul populaţiei. În scrisoarea sa către şefii de Partid din provincie din 1957, Mao îşi face cunoscută intenţia de a „momi şerpii afară din găurile lor”, lăsându-i să-şi expună liber poziţiile în numele libertăţii de gândire şi a rectificării PCC. Cei care au avut critici la adresa Partidului au fost închişi, anchetaţi etc.

Marele Salt Înainte – gândirea economică a lui Mao generează 40 de milioane de morţi prin înfometare

Mao Zedong a prezentat pentru prima oară în 1958 aşa zisul “Mare Salt Înainte”, încercând să “modernizeze” China în câţiva ani, prin lansarea unei campanii de producţie de oţel în masă.

Cel mai mare tribut în vieţi omeneşti a fost înregistrat în timpul perioadei numite Marea Foamete din China, la scurt timp după Marele Salt Înainte. În articolul „Marea Foamete” din lucrarea Consemnări istorice din Republica Populară Chineză, se afirmă faptul că „numărul deceselor nenaturale şi al reducerii naşterilor din perioada 1959 - 1961 este estimat la aproximativ 40 de milioane”. Această cifră imensă face ca Marea Foamete să fie probabil cea mai mare catastrofă din istoria acestui secol.

PCC a numit în mod fraudulos Marea Foamete „Perioada celor trei ani de dezastru natural”. De fapt aceşti trei ani au avut condiţii meteo favorabile, fără dezastre naturale mari (inundaţii, secete, uragane, tsunami, cutremure, geruri, îngheţuri, grindină sau invazii de lăcuste). „Dezastrul” a fost în întregime cauzat de om.

Marele Salt Înainte cerea tuturor chinezilor să se implice în fabricarea oţelului, forţând fermierii să-şi lase culturile agricole să putrezească pe câmp. În ciuda acestui lucru, oficialii din fiecare regiune declarau producţii mărite.

Un cinism incredibil

Câteva citate din Mao:

„Puterea politică se naşte din ţeava puştii”

„Comunismul nu este dragoste. Este ciocanul pe care-l folosim pentru a distruge inamicul”

„Cu ce se poate lăuda împăratul Qin Shi Huang? El a omorât doar 460 de intelectuali, pe când noi am omorât 46.000. Există oameni care ne acuză că practicăm dictatura, asemenea împăratului Qin Shi Huang, ceea ce recunoaştem în totalitate. Se potriveşte cu realitatea. Păcat că nu ne-au arătat mai mult respect, aşa că trebuie să facem mai mult.”

Citatele cinice de mai sus erau dublate de grozăvii la fel de mari comise în numele comunismului. Viziunea lui Mao despre distrugerea societăţii existente pentru recrearea alteia noi se conformează de altfel Manifestului Comunist, în care Marx promitea răsturnarea prin violenţă a ordinii sociale.

"În decursul istoriei toate naţiunile au avut mari revoluţii. Vechiul este spălat şi lucrurile sunt impregnate cu nou; au apărut schimbări mari, fiind implicate viaţa şi moartea, succesul şi ruina. Este echivalentul distrugerii universului. Distrugerea universului nu este una finală, şi nu există nici un dubiu că ceea ce reprezintă distrugere aici, va reprezenta naştere în cealaltă parte. Noi toţi aşteptăm distrugerea universului, deoarece prin distrugerea vechiului univers, îl vom obţine pe cel nou. Nu va fi mai bun decât vechiul univers?!" - Mao Zedong

Pentru o incursiune în lumea plină de crime a comunismului chinez, citiţi Cele Nouă comentarii despre Partidul Comunist