Mărieş: 2 milioane de cartuşe trase pe 21 decembrie 1989. Justiţia nu este făcută pentru a ierta

... continuare din Doru Mărieş - ce s-a întâmplat acum 24 de ani, la Revoluţie

Trăim de 24 de ani o Revoluţie. Ştim că nu s-a terminat. Dar nu ştim clar dacă a început vreodată cu adevărat, sau a fost doar regizată. Nu ştim cine au fost unii dintre actori şi nici ce rol au avut. Unii au fost omorâţi, alţii au scăpat. Unii dintre cei din umbră s-au îmbogăţit, alţii au ajuns preşedinţi şi premieri. Alţii au organizat noile structuri ale caracatiţei. Alţii luptă şi acum pentru dreptate.

Pentru a înţelege cum a început, unde suntem şi cum am ajuns aşa, stăm de vorbă cu Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, om cu frica lui Dumnezeu, unul dintre actori, despre care Victor Ponta afirma în 2012 că:

"George Costin şi Doru Mărieş sunt (...) doi impostori (...) şi au reprezentat tot ceea ce înseamnă murdărirea idealurilor celor care au ieşit în stradă în decembrie 1989".

Doru Mărieş:

În afară de cei doi (Ceauşeşti, n.r.) n-a plătit nimeni pentru Crima din Decembrie, cu mici excepţii - unii demnitari prinşi în dosarul Timişoara şi dosarul Cluj. Dar nu erau cei care au dat ordin, ci mai degrabă cei care au transmis ordinul dat de la Bucureşti către trupe.

Ce a urmat a fost o nenorocire.

Acele zile din decembrie au fost considerate zile de eroism ale poporului român împotriva lui Ceauşescu şi de către românii care priveau la TV şi de către occidentali. Capitalul de simpatie a fost imens, dar din păcate a fost o mare farsă. Ei n-au văzut Revoluţia Română, ce s-a dat la televizor, lucrurile de după 21, au fost lovitura dată Revoluţiei Române.

Cei care au apărut în seara zilei de 22 decembrie n-au dat nicio lovitura de stat, nişte impotenţi, şi Iliescu, şi Militaru, şi Brucan, Petre Roman, şi Mazilu şi Voican şi Măgureanu, toată şleahta - nişte impotenţi. Au stat acasă. Noi, oamenii care am ieşit până pe 22, am câştigat victoria, după care ei au creat acea diversiune mizerabilă, având toate structurile şi toate firele şi toată ţesătura unui regim criminal pe care ei îl cunoşteau. S-au adunat repede la Ministerul Apărării şi văzând pericolul că ar putea pierde puterea au dat drumul la mizeria de diversiune care a urmat.

Rezultatele? Peste 1000 de morţi în opinia mea - mulţi care au murit ulterior, în zilele lunile şi anii care au urmat, în legătură cu evenimentele de atunci, fiind răniţi atunci, alţii au rămas mutilaţi, câteva mii de răniţi. Din momentul acela am avut o ţară împărţită în două.

Noi care eram în mijlocul lucrurilor acolo ne-am dat seama ce s-a întâmplat. Poporul înţelegea şi nu înţelegea...

Minerii

Ei aveau oricum o a doua armată pe care nu o folosiseră, iar această armată erau minerii. Cei instalaţi la putere n-au făcut decât să preia această armată de muncitori de la regimul Ceauşescu. Dacă dăm filmul înapoi, în 17 decembrie Craiova, Valea Jiului, pleca spre Timişoara. Inspiraţia timişorenilor de a le ieşi cu pâine în faţa, de a-i convinge că este altceva, a evitat prima mineriadă care a fost organizată în 17 decembrie.

Puterea instalată n-a făcut altceva decât să preia ce făcuseră masele până atunci, prin diversiune, crima, şi mascarada de alegeri organizate la 20 mai, folosind banii din contul Fondul Libertatea, creat după Revoluţie. Cont unde românii puneau câte 100 de lei, unde românii din afara ţării puneau câte 100 de dolari. Toate acestea au fost folosite de ei pentru a da mita electorală şi a crea cele trei mineriade. Mulţi ani acest fond a slujit celor care l-au avut în mănă încă de la început.

Din păcate ei s-au instalat la putere, Revoluţia a fost înfrantă, idealurile sale la fel, acesta este motivul care ne-a determinat încă din primele zile ale lui 90 să ieşim în stradă.

Personal mi-am dat seama în seara zilei de 22 în jur de ora 11 că este o trădare. Nu ştiam eu personajele, nici nu auzisem de Iliescu dinainte. Ştiam de Mazilu, Dinescu, Doina Cornea, dar de Iliescu am aflat în seara de 22 decembrie, revoltat că lumea urca să ia arme. Eu mă aflam la etajul şase, după ce adunasem tot ce însemna lăzi de muniţie şi arme din sediul Comitetului Central, Direcţia a Cincea etc., tocmai pentru a nu cădea în mâna populaţiei. Pentru a nu exista răzbunări o făcusem.

Totuşi m-am trezit la etajul şase cu puhoiul de oameni care cerea arme. I-am întrebat „de ce vreţi să luaţi arme?” „păi să luptăm, se trage afară!”. „Cine v-a trimis?” „Ion Iliescu” asta a fost răspunsul lor şi atunci am auzit prima oară de Iliescu. Acel nume pentru mine nu reprezenta nimic la ora 6:30. Ulterior am început să înţeleg. Atmosfera din CC, nu persoane din CC, atmosfera m-a determinat să cred că avem de a face cu o trădare. Am plecat din CC convins că dacă nu facem asta murim ca proştii. În acea noapte în subsolul CC-ului au fost locuri unde sângele era până la glezne. Nu mureau ai lor, mureau tot ai noştri.

Unde-i Adevărul?

Asociaţia 21 decembrie s-a înfiinţat oficial în 9 februarie 1990, din ea făcând parte luptătorii care au participat în luptele din 21 decembrie. Regula strictă pentru membrii Asociaţiei noastre este să fi luat parte la lupte în seara zilei de 21 decembrie 1989 în Bucureşti. Lupta pentru salvarea adevărului a fost idealul care a format această asociaţie. Suntem bineînţeles interesaţi să răspundem la întrebarea „Cine-a tras în noi până-n 22?”

Calvarul dosarelor în „Justiţia” lui Iliescu

În 2004 din păcate crimele se prescriau, după 15 ani. Acesta era termenul de prescriere. Tot atunci pleca de la putere şi cel care a fost beneficiarul nr 1 al diversiunii din decembrie 1989. Părea că totul se linişteşte şi se termină şi că nimic nu se mai poate face.

Totuşi a existat un 7 decembrie 2004 când printr-o presiune – aş spune eu uimitoare, la care nu se aştepta, nimeni, în special şeful parchetelor militare gen. Joarză, care a murit între timp – gen. Voinea a primit învestirea pentru începerea urmăririi penale în dosarul Revoluţiei. Voinea a infirmat soluţiile anterioare şi a început urmăriri penale – fiind implicate vreo 100 de persoane. Pe acea listă se afla şi Ion Iliescu.

Am oprit prescrierea în 2004, cu meritul gen. Joarză, deşi la momentul respectiv presa, nimeni altcineva în afară de mine şi el, n-a ştiut nimeni.

Au urmat doi ani în jumate extraordinari în care s-au făcut cercetări cu adevărat, în care s-au stabilit poate în proporţie de 60% autorii fiecărei crime. S-a adunat un dosar de peste 1 milion de pagini, care era mic la început – încăpea într-un dulap. Dar din ianuarie 2005 săptămânal se adăuga încă un dulap, o cameră, etc. până la fabuloasa cifră de 1 milion de pagini. Probele duceau la soluţionarea lui în câteva luni.

La fel cu dosarul mineriadelor. Erau aceeaşi călăi şi aceleaşi victime şi dosarele au mers în paralel. Din 14 decembrie 1989 până în 16 iunie 1990 a fost o continuă reprimare. În această perioadă a fost intensitatea maximă a luptei oamenilor liberi împotriva regimului comunist sau neocomunist. Noi voiam libertate, ei voiau status-quo şi semnau tratatul cu muribunda URSS. Iliescu a semnat, înainte de destrămarea muribundei URSS, un tratat cu comuniştii.

Din păcate în 2007 Curtea Constituţională a dat o decizie care a oprit cercetările în dosar. Dându-mi seama că ne-am împotmolit, am deschis acţiunea impotriva Statului Român la CEDO. A urmat o luptă cu un sistem, cu o falangă a sistemului, orientată din România către CEDO (secţia română), la fel de reticentă precum Justiţia din ţară. Aceleaşi domnişoare care te ascultau, aceeaşi ofiţeri acoperiţi care ordonau, acelaşi tip de judecător – mă refer la colonelul Vartan – care a primit minerii în Universitate şi care l-a condus pe Cosma în Universitate în 1990 – îi regăseam la CEDO după 18 ani de zile.

La primul contact cu ei am realizat ce se întâmpla acolo şi mi-am zis „domle am pierdut bani, timp, am cărat un autocar de oameni după mine până la Strasbourg”. M-a întorc după 3 luni, am refuzat să discut cu secţia română, am avut marea şansă să dau peste un profesionist, şi după 3 runde de discuţii, în aprilie 2007 am ajuns la următorul rezultat – în 19 zile aveam dosarele aprobate pentru judecare cu prioritate. Procedurile au mers mult mai repede. Numai că eu am făcut nişte afirmaţii acolo pe care nu aveam cu ce să le probez. A trebuit să reiau corvoada în România pentru a avea arme egale.

După prima grevă a foamei, am obţinut faptele cu care să probez crimele: aveam un număr de morţi, aveam un număr de răniţi, etc. Dar tot nu aveam arma crimei. A trebuit să încep a doua grevă, pentru a determina desecretizarea unor dosare, mai întâi 7000 de pagini, apoi alte 100 de pagini vreo 120 de volume de jurnale de luptă, din care am strâns cifre - 2 milioane de gloanţe trase în 21 decembrie, 16 - 17 milioane, poate 18 milioane, între 22 dec şi 30 dec. trase în timpul diversiunii. Sute de obuze de război, trase în Bibliotecă, Palatul Regal, muzee, nu mai vorbesc celelalte acţiuni.

Aş putea spune că pentru fiecare român s-a tras un glonţ la Revoluţie. Atât de uluitor a fost regimul comunist şi înainte şi după 22 decembrie.

Cu aceste informaţii am devenit mai credibil la CEDO. Din acel moment am câştigat dosarul la CEDO, am creat un precedent pentru toate victimele Revoluţiei. Toţi urmaşii răniţilor şi deţinuţilor ar trebui să trimită dosare la CEDO. Acţiunile sunt permise din momentul în care sunt puse la poştă. CEDO consideră că Statul Român a dat dovadă de reavoinţă şi tergiversare a dosarelor Revoluţiei.

Revenind la dosarul Revoluţiei. Termenul special de prescriere era de încă 7 ani şi jumate, la un total de 22 ani şi jumătate care se numărau de la 24 decembrie 1989. A treia grevă a foamei a fost începută pentru a obţine o lege care să anuleze total termenele de prescriere a crimelor comise de Stat în decembrie 1989.

A meritat?

N-am opus în decembrie şi am făcut bine. Astăzi, în comparaţie cu Moldova, Ucraina sau Georgia, suntem la distanţă de ani lumină. Lumea nu percepe beneficiile lucrurilor care s-au întâmplat în decembrie. Mulţi le percep doar în legătură cu stomacul. Regret când spun acest lucru dar beneficiul libertăţii nu poate fi rezumat la stomac. E vorba de altceva. În primul rând conştiinţa, posibilitatea de a comunica, circula, cunoaşte.

Cercul acesta de oţel cu care comuniştii ne-au legat este foarte greu de dat jos. Drept dovadă că în urmă cu un an 70% dintre cei care s-au dus la vot au ales aceiaşi criminali din decembrie 1989. Azi la un an de la alegeri îi înjură pe unde-i prind. Mintea scurtă nu duce la rezultate bune. Sperăm că lecţia pe care a primit-o electoratul în 2012 la alegeri să echilibreze situaţia cât de curând.

Celor care au rămas nostalgici şi care într-un fel sau altul ar putea gândi că a fost mai bine atunci, nu aş face altceva decât o săptămână le-aş da 2 ore de program la televiziune, le-aş da la toate televiziunile nu doar la Televiziunea Română, dar 2 ore de la 20.00 la 22.00 cu telejurnal, cu tovarăşul X sau Y, le-aş da 2 ore de apă caldă pe săptămână, aş goli galantarele şi toate magazinele şi aş lăsa doar “adidaşii”, că tot vin sărbătorile - să facă nişte răcituri, i-aş pune să stea la coadă la unt, la hârtie igienică, la un pateu, la un borcan de bulion. Nici măcar nu m-aş gândi să-i ridic dacă spun un banc politic sau înjură conducătorii, nu, aşa ceva nu mai trebuie să se întâmple niciodată pe pământul ăsta, am dat prea multe sacrificii în 1989, nici măcar cu gândul n-are voie cineva să mai ştranguleze cineva libertatea de exprimare în România.

Acest joc pe care eu îl propun, cred că este suficient şi sunt convins că după o săptămână nu le mai trebuie comunism. Nu mai vorbesc de închiderea graniţelor, doar aşa, puţin să se distreze pe la magazinele goale, să aibă apă caldă 2 ore şi televizor la fel 2 ore pe seară. Eu cred că se satură şi nu rămân nici cei 5% care şi-au dorit păstrarea partidului, nici aceia nu mai vor. Toţi am învăţat şi am gustat din această libertate pe care ne-au dăruit-o cei care s-au sacrificat cu adevărat în decembrie 89.

Unii apreciază, unii nu. Prin comparaţie, dacă ne uităm către generaţia mai tânără, care se uită şi ştiu ce se întâmplă nu mai departe de aceste săptămâni la Kiev, realizează ce am reuşit să facem noi atunci: că ei pot astăzi să circule liber cu un simplu buletin de aici şi până-n Spania, din Grecia şi până-n Anglia, facem parte din nişte structuri care în acest moment ne asigură o stabilitate, fără nici un fel de problemă de agresiune externă. Am împins imperiul sovietic, sigur el s-a desfiinţat, dar, l-am împins destul de departe de noi prin semnarea proiectului de aderare la U.E. sperăm că ucrainienii să-şi ducă lupta până la capăt, să se instaureze şi la ei democraţia, să adere la Uniunea Europeană. Acelaşi lucru îl doresc poporului rus, pentru că a suferit suficient în perioada bolşevică, stalinistă.

Mizeria asta de comunism nu a adus nimic bun!

Mulţumim Doru Mărieş