Dificila înarmare a rebelilor în Siria. De ce a eşuat pactul SUA-Rusia

Conferinţa de pace pentru Siria în cadrul căreia SUA şi Rusia urmau să se pună de acord asupra unei soluţii politice a eşuat înainte de a începe. La întâlnirea viceminiştrilor de externe de la Geneva nu s-a putut ajunge la un acord nici măcar asupra datei la care să se ţină aceasta şi a ţărilor care urmează să fie invitate. Adică să fie prezent şi Iranul sau nu? Divergenţele sunt prea mari iar poziţiile ireconciliabile.

Rusia refuză să renunţe la înarmarea regimului Assad şi trage de timp, susţinând declarativ o soluţie politică. Aceasta nu este însă cea din viziunea SUA, în care Assad dispare din ecuaţie într-un scenariu de tranziţie, ci aceea a formării unui guvern de uniune naţională. Ambele variante sunt la fel de improbabile pentru că Assad nu va renunţa niciodată la putere şi nici nu-i va coopta pe rebeli într-un aranjament de tip power-sharing, tocmai acum când trupele sale încep să recâştige oraşele pierdute, zdrobind rezistenţa rebelilor. Ministrul de externe sirian a spus foarte clar într-o conferinţă de presă ţinută luni că poziţia lui Assad nu este negociabilă şi a vorbit, ca şi ruşii, despre posibilitatea unui guvern de uniune naţională. Afirmaţia sa că "ne ducem la Geneva nu pentru a preda puterea unei alte părţi" arată clar că Siria vrea doar să împiedice Occidentul să acţioneze în favoarea rebelilor prin promisiuni iluzorii care să câştige timp pentru înfrângerea acestora. Mai ales că regimul de la Damasc recâştigă terenul pierdut.

De partea sa, SUA ezită în continuare să-i înarmeze puternic pe rebeli, dintre care unii sunt islamişti apropiaţi de Al-Qaeda. America nici nu se poate implica printr-o intervenţie militară directă, dar nici nu pot să rămână impasibilă faţă de măcelul din Siria, atitudine pentru care Occidentul este criticat puternic, faţă de perspectiva iminentă a înfrângerii rebelilor în lipsa sprijinului şi faţă de extinderea conflictului dincolo de graniţele Siriei, spre Liban. Prinsă în această dilemă, SUA insistă pe soluţia politică care nu are însă nicio perspectivă de realizare, iar Moscova continuă să submineze orice intervenţie occidentală sau soluţionare a conflictului.

Aliaţii arabi ai SUA în schimb insistă pe înarmarea rebelilor, chiar şi cu arme uşoare ca "singur mijloc de a obţine pacea”, după cum spunea premierul Qatarului, Sheik Hamad bin Jassim al-Thani. Siria aplică însă şi în acest caz o tehnică de şantaj şi blocaj diplomatic. Ministrul de externe Moallem a avertizat în acest sens că “înarmarea opoziţiei va obstrucţiona conferinţa de pace de la Geneva".

Dificila înarmare a rebelilor

Înarmarea opozanţilor regimului Assad rămâne o problemă delicată pentru Obama pentru că nu este susţinută nici de populaţie. Aproximativ 66% dintre alegătorii americani nu sunt de acord cu înarmarea rebelilor, potrivit unui sondaj naţional realizat de Fox News şi dat recent publicităţii. Democraţii sunt în proporţie de 32% de acord cu trimiterea de arme în Siria, faţă de doar 15% dintre republicani.

Mai mult, la întrebarea pusă alegătorilor: cât ar trebui să se implice SUA în Siria, cei mai mulţi au răspuns: deloc. 36% s-au pronunţat doar pentru asistenţă umanitară şi non-militară, iar doar 11% vor trimiterea directă de arme.

În plus, şi un grup bipartizan de parlamentari americani pregăteşte o rezoluţie care ar putea să-l împiedice pe Obama să-i înarmeze pe rebelii sirieni fără aprobarea Congresului.

Pe de altă parte, relaţia SUA-Rusia s-a răcit considerabil şi nu se poate miza pe o concesie a Moscovei în problema siriană. Ultimul episod în care Putin l-a lăsat să plece în pace pe Edward Snowden, susţinând că acesta un om liber, arată clar acest lucru.

America nici nu se poate implica printr-o intervenţie militară directă, dar nici nu pot să rămână impasibilă faţă de măcelul din Siria, atitudine pentru care Occidentul este criticat puternic, faţă de perspectiva iminentă a înfrângerii rebelilor în lipsa sprijinului şi faţă de extinderea conflictului dincolo de graniţele Siriei, spre Liban. Prinsă în această dilemă, SUA insistă pe soluţia politică care nu are însă nicio perspectivă de realizare, iar Moscova continuă să submineze orice intervenţi

Varianta de a trimite trupe terestre în Siria este exclusă din start pentru că nu ar avea sprijinul popular. La fel instituirea unei zone de excludere aeriană (no-fly zone) ar face din SUA un combatant direct într-un război civil, ceea ce iar nu s-ar bucura de susţinere populară. PJ Crawley, profesor la Institute of Public Diplomacy and Global Communication în cadrul George Washington University, explică pentru BBC că furnizarea de arme uşoare către rebeli nu este suficientă, ci este nevoie de arme anti-tanc. În opinia sa, este important ca SUA să crească costurile adversarilor săi, inclusiv Rusia, Iran şi Hezbollah în cadrul acestui război prin interpuşi de tip Război Rece. Totul va depinde de calitatea şi cantitatea armelor pe care le va furniza SUA şi de numărul de traineri care vor fi trimişi pentru a se asigura că acestea sunt folosite eficient, crede expertul.

Este clar că linia roşie a folosirii armelor chimice a fost trecută de regimul Assad iar dacă SUA nu-i înarmează pe rebeli măcar, aceştia vor fi zdrobiţi de regimul susţinut tot mai puternic militar de Iran şi Hezbollah. În plus, SUA îşi va pierde din credibilitate dacă nu va acţiona.

Elizabeth O'Bagy, cercetătoare la Institute for the Study of War, consideră că armele uşoare şi muniţiile nu vor face decât să împiedice înfrângerea totală a rebelilor. În opinia ei, orice program care nu oferă capabilităţi anti-aeriene nu va ajuta la protejarea civililor sirieni de bombardamentele aeriene.

La rândul său, Joshua Landis, cercetător la University of Oklahoma's Center for Middle East Studies, subliniază că Obama are opţiunea de a susţine militar pe rebeli într-o asemenea măsură încât aceştia să poată distruge regimul în ansamblul său şi să dezarmeze satele alawite de pe coasta mediteraneană sau să-i alunge pe reprezentanţii regimului Assad pe coastă. Astfel SUA ar avea de ales între divizarea ţării în două potrivit status quo-ului actual, împărţirea ei în trei pe baza liniilor etnice ale grupurilor combatante principale sau menţinerea unităţii, ceea ce ar însemna înarmarea opoziţiei sunnite cu destule arme astfel încât să-i învingă şi pe alawiti şi pe kurzi.

În acest ultim caz, SUA va trebui să împiedice purificarea etnică a minorităţilor de către miliţiile sunnite, dacă acestea vor dori să se răzbune pentru pierderile cauzate de armata siriană dominată de alawiti. Acesta este unul dintre principalele riscuri al înarmării rebelilor pentru că va fi nevoie de o forţă internaţională de menţinere a păcii care să oprească vărsarea de sânge.

Pe de altă parte, mulţi se tem că armele americane vor cădea în mâinile islamiştilor apropiaţi de Al-Qaeda. Acesta este şi motivul pentru care state precum Marea Britanie sau Franţa ezită deocamdată să se alăture SUA în demersul de înarmare a rebelilor. Iar fără aliaţi, SUA s-ar putea vedea din nou prinsă într-un război din care nu vor ieşi prea uşor.