Despre războiul tăcut dintre americani şi "baronet" în România
alte articole
Într-un context regional tensionat, interesul Statelor Unite pentru ţara noastră a crescut, iar discursurile din ultima vreme ale oficialilor americani privind consolidarea relaţiilor cu România s-au intensificat, de multe ori fiind amintită problema statului de drept şi a independenţei justiţiei, lucru care a adus speranţa multor membri ai opoziţiei care vor ca baronii să fie traşi la răspundere pentru faptele lor de corupţie.
Vicepreşedintele american Joe Biden a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Traian Băsescu, că viitorul ţării noastre depinde de tratamentul egal al cetăţenilor sub statul de drept, iar consolidarea acestuia şi lupta împotriva corupţiei sunt pur si simplu acte de patriotism.
"În călătoriile mele de-a lungul anilor, am văzut ţări care au eliminat tiranii, dar apoi au trebuit să se lupte ca să-şi reia viitorul din mâinile oligarhilor. Am văzut ţări care înfiinţează instituţii puternice ale statului de drept şi prosperă. Cei care nu fac asta vor avea instabilitate şi nu vor reuşi să performeze în economie, pentru că locurile de muncă şi investiţiile se duc în altă parte. Toate sunt subminate când corupţia influenţează societatea. Corupţia suge din puterea naţiunii. Este o altă formă a tiraniei. Lupta împotriva corupţiei este pur si simplu patriotism. Preşedintele SUA apreciază eforturile dvs personale pentru a proteja statul de drept în România. E important pentru economia dvs., pentru libertatea şi vieţile cetăţenilor care au dreptul să ştie că firmele lor pot să concureze fără să dea mită, că dosarele vor fi judecate transparent în instanţă, şi că nimeni nu e deasupra legii", a precizat Joe Biden.
Oficialul american punctat faptul că atunci când politicienii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi cumpărate, când presa face propagandă, acolo va exista o societate care poate fi manipulată din exterior, o societate care pierde controlul asupra propriului destin.
"Mulţi dintre dumneavoastră, din guvern sau din afara guvernului, aţi luptat pentru îndepărtarea corupţiei. (...) DNA şi-a stabilit independenţa şi a trimis o mie de cazuri în faţa justiţiei anul trecut, ANI a trimis peste şase mii de cazuri de incompatibilitate (...) Desigur, sunt lucruri care mai trebuie făcute pentru finalizarea acestor cazuri. Aţi ales un preşedinte al Curţii Supreme care luptă să protejeze independenţa justiţiei. Corupţia este o problemă grea şi complexă în orice ţară, însă poate fi rezolvată. Vă îndemn să faceţi paşi înainte şi să rezistaţi tentaţiei de a face paşi înapoi. Cereţi instituţiilor judiciare să fie libere în continuare", a declarat Joe Biden, adăugând că nu este de mirare că instituţiile anticorupţie din România sunt cotate cu cea mai mare încredere din partea populaţiei.
Anterior, oficialul american a declarat pentru Mediafax că "susţinerea României în angajamentul său faţă de valorile democratice este esenţa parteneriatului nostru şi unul dintre fundamentele alianţei noastre. Ţările care nu au un stat de drept puternic, un sistem judiciar independent şi instituţii democratice puternice sunt vulnerabile la tipul de acţiuni pe care le desfăşoară Rusia în Ucraina".
Joe Biden a precizat că, de la ultima sa vizită în ţară, care a avut loc în urmă cu cinci ani, "s-au înregistrat progrese reale în România în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept şi tragerea la răspundere a demnitarilor pentru încrederea acordată lor de public".
Însă, oficialul a scos în evidenţă faptul că mai este de lucrat în acest domeniu, adăugând totodată că SUA sunt alături de ţara noastră în acest sens.
"Ştim că nu este întotdeauna uşor, iar Statele Unite susţin eforturile României de a rămâne pe drumul cel bun. Stabilitatea, transparenţa şi statul de drept sunt esenţiale pentru investiţii şi vrem ca relaţiile noastre economice să continue să se dezvolte şi să crească. Suntem direct interesaţi să vedem România prosperând", a afirmat Joe Biden, menţionând că "democraţiile puternice, bazate pe statul de drept, sunt prieteni şi aliaţi mai capabili".
La sfârşitul lunii aprilie, Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia Victoria Nuland a declarat, în cadrul unui interviu pentru Mediafax, că ţările din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, trebuie să fie capabile să reziste oligarhilor şi companiilor sau persoanelor bogate care pot folosi absenţa unor instituţii puternice fie pentru a cumpăra infrastructura vitală, sau instituţii media, sau politicieni pe care-i pot folosi pentru a influenţa, pentru a câştiga controlul asupra instituţiilor sau chiar a statului.
"Credem cu tărie că lucrând împreună, UE şi SUA, SUA şi România, putem să întărim instituţiile şi să prevenim acest tip de corupţie, de crimă organizată, acest tip de influenţă asupra statului democratic care duce la probleme de genul celor pe care le vedem în Ucraina", a adăugat acesta.
Oficialul a subliniat că Statele Unite şi România au căzut de acord în ceea ce priveşte importanţa unor „standarde înalte privind conduita oficialilor statului şi a principiului că nimeni nu este mai presus de lege, că legea se aplică tuturor în mod egal şi că este important pentru oficiali să dea un exemplu pentru restul societăţii”.
Anterior, secretarul de stat John Kerry, a vorbit la rândul său despre oligarhii care cumpără politicieni şi instituţii media în Europa Centrală şi de Est.
Cum ar putea ajuta americanii în România?
Un indiciu în acest sens vine de la fostul senator Iulian Urban care, citând surse din cadrul DNA, a susţinut că în spatele ultimelor acţiuni ale DNA ar fi Serviciul de Combatere a Corupţiei în Justiţie, un serviciu nou creat, departament care beneficiază şi de sprijinul FBI.
"Serviciul de Combatere a Corupţiei în Justiţie a fost înfiinţat în luna martie 2014 la ordinul procurorului şef DNA, Laura-Codruţa Kovesi, şi primeşte informaţii despre corupţia din Justiţia română de la SRI şi de la FBI. Primul dosar important al acestui serviciu a fost trimiterea în instanţă a trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, acuzate că au anulat ilegal condamnarea de şapte ani primită de Dinel Staicu în dosarul falimentării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). Acelaşi Serviciu s-a ocupat recent de cazul judecătorului Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti. Acelaşi Serviciu a dispus astăzi reţinerea pentru corupţie a patru judecători de la secţia Insolvenţe a Tribunalului Bucureşti", a declarat Iulian Urban.