De ce nu poate România să avanseze cooperarea la Marea Neagră

Şi anul acesta cuvintele cheie la Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră, organizat la Bucureşti, au fost cooperare şi colaborare. Cooperarea dintre ONG-uri şi abodarea bottom-up este desigur benefică, dar ea nu poate avea un impact important dat fiind că există conflicte între statele de la Marea Neagră, interese diferite ale marilor puteri precum Rusia şi Turcia. Cooperarea doar la nivel de societate civilă, fără cea politică, este insuficientă.

Sinergia Mării Negre a reuşit într-adevăr să aducă regiunea Mării Negre în atenţia UE, dar cam atât. Ea n-a avut efecte concrete. Rusia şi Turcia au privit-o ca pe o încercare de extindere a sferei de influenţă a UE în zona lor de influenţă şi s-au opus. UE nu este încă un actor important în regiune.

Secretarul de stat în MAE Radu Podgoreanu, care a participat ieri la cea de-a şasea ediţie a Forumului ONG-urilor din regiunea Mării Negre, organizat de Federaţia Organizaţiilor Non-guvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND) cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României şi al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, a subliniat că este nevoie de ”stabilirea unui set de priorităţi strategice ale Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre, care să includă, între altele: transportul şi infrastructura energetică, protecţia mediului înconjurător, capacitatea administrativă, democratizarea, investiţia în cooperarea regională, sprijinirea reformelor economice şi a reabilitării economice, elemente care ar putea deveni esenţiale în soluţionarea conflictelor prelungite din regiune”.

Cu alte cuvinte, el a recunoscut că UE nu are o agendă clară pentru regiune şi nici prea multe pârghii pentru a juca un rol în soluţionarea conflictelor regionale.

Podgoreanu a arătat că România ”s-a exprimat constant în favoarea unui ansamblu coerent de politici europene care să se adreseze Vecinătăţii Estice. Se impune continuarea demersurilor care vizează identificarea mijloacelor de interconectare a politicilor şi instrumentelor interne şi externe ale UE relevante pentru regiunea Mării Negre (Sinergia Mării Negre, Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră în Bazinul Mării Negre, Politica Maritimă Integrată a UE, Strategia UE pentru Regiunea Dunării)”. Da, România a încercat să joace un rol în regiune, dar s-a lovit de obstacole ridicate de marile puteri.

Nu cred că problema este dacă Sinergia Mării Negre dublează Parteneriatul Estic, ci faptul că structuri precum OCEMN (Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră) s-au dovedit ineficiente. Chiar şi secretarul general al OCEMN, Traian Chebeleu, a recunoscut că organizaţia este departe de a fi folosită la adevăratul ei potenţial.

”Parteneriatul Estic – pe care Polonia a reuşit să-l promoveze ca proiect de politică externă a UE - se bazează pe o filozofie transformativă de europenizare şi ancorare graduală în sistemul de valori şi beneficii ale UE. Aşadar, are mai degrabă obiective pe termen scurt şi mediu, dar clar definite, incrementale şi fezabile. Filosofia Sinergiei în schimb se bazează pe un regionalism eclectic, care experimentează cu mai multe – prea multe – tipuri de cooperare regională şi criterii de selecţie şi, în final, fără o reală viziune asupra regiunii”, explica într-un interviu acordat Epoch Times Octavian Milewski, cercetător independent specializat în spaţiul postsovietic şi Regiunea Extinsă a Mării Negre.

El semnala şi că ”România nu are încă o veritabilă experienţă de relaţionare constructivă cu Estul, din care face parte şi regiunea Mării Negre, ci este mai degrabă reactivă la dinamicile politice ale Europei de Est. Lipsa de resurse economice, instituţionale şi umane, dar şi de credibilitate la Bruxelles şi Berlin în ultimul an, sau, la Kiev, au influenţat într-o anumită măsură insuccesul Sinergiei”.

Da, este adevărat ca şi ONG-urile din ţările riverane Mării Negre pot coopera sectorial în probleme precum protecţia copilului, dar asta nu soluţionează disputele dintre state, conflictele îngheţate din Transnistria, Nagorno-Karabah, dintre Turcia şi Armenia, care împiedică cooperarea politică.

Este adevărat ca şi ONG-urile din ţările riverane Mării Negre pot coopera sectorial în probleme precum protecţia copilului, dar asta nu soluţionează disputele dintre state, conflictele îngheţate din Transnistria, Nagorno-Karabah, dintre Turcia şi Armenia, care împiedică cooperarea politică.

Se vorbeşte acum despre cooperare, despre Parteneriatul Estic, dar exact cu o zi înaintea Forumului, preşedintele armean Serj Sarkisian a anunţat, de la Moscova unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin, spre surprinderea tuturor, că Armenia va adera la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi că e gata să contribuie la formarea uniunii economice euroasiatice. Deci Armenia părăseşte de facto Parteneriatul Estic după ani de negocieri complexe.

Paul Ivan, cercetător la think-tank-ul CEPS din Bruxelles, prezent la Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră, a arătat foarte bine că Moscova face presiuni uriaşe asupra acestor ţări care se apropie de UE, fie că vorbim de Republica Moldova, Ucraina sau Armenia.

Se folosesc toate mijloacele: de la ameninţări cu creşterea preţului la gaze sau cu întreruperea lui iarna - în cazul Republicii Moldova (a se vedea şi declaraţiile recente ale lui Rogozin că RM va pierde Transnistria) până la măsuri care afectează exporturile de vinuri moldoveneşti către Rusia. Aşa cum sublinia Paul Ivan foarte bine, Rusia vede aceste chestiuni ca ”pe nişte jocuri de sumă zero, în care trebuie să existe neapărat un învingător şi un învins din competiţia pentru influenţă”.

Cât despre cooperarea regională, care a devenit un leitmotiv al Forumurilor dedicate Mării Negre, Ivan a subliniat faptul că ”multe dintre relaţiile bilaterale dintre statele de la Marea Neagră sunt într-o stare proastă şi lipseşte o tradiţie de multilateralism şi voinţa politică a statelor de a se implica mai mult în cadrele constituite de cooperare”.

În ceea ce priveşte implicarea UE în regiune ca actor activ care contează, aceasta este prea ocupată cu criza economică şi financiară pentru a se concentra pe această regiune. Mai mult, Uniunea a trebuit să se uite mai mult către zona sudică, mediteraneană, unde Egiptul şi Tunisia dau în clocot iar Primăvara Arabă a avut urmări neaşteptate şi unde nu s-a făcut tranziţia către democraţie sperată de Europa.

Asta nu înseamnă că cooperarea societăţilor civile nu poate să conteze la nivel micro. Avocatul Ion Manole, preşedinte al organizaţiei de apărare a drepturilor omului Promo-Lex din Republica Moldova, a făcut în acest sens o recomandare importantă şi anume ca Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră să fie instituţionalizat printr-o structură permanentă aşa cum a fost încă de la început cazul Forumului ONG-urilor din Parteneriatul Estic. Fără acest pas, discuţiile şi cooperarea rămân marginale iar punctele de vedere ale societăţii civile nu ajung să fie prezentate decidenţilor politici într-o manieră coordonată şi coerentă.

Pe de altă parte, în Armenia au izbucnit proteste după anunţul lui Sarkisian de viraj către Rusia. Deocamdată ele însă nu contează pentru decidenţi. O participantă la Forumul ONG-urilor din Marea Neagră, originară din Armenia spunea că asta se datorează şi dublelor standarde aplicate de UE, care nu a reacţionat faţă de autorităţile de la Erevan chiar atunci când acestea au luat măsuri represive împotriva unor proteste paşnice, deşi erau încălcate principii şi valori democratice fundamentale ale UE.