De ce iubesc Femininul. De ce îl apăr. Să încetăm să umilim femeile!

Femeile o duc groaznic de greu în România. Sunt insultate, umilite, batjocorite zilnic de bărbaţi, care adaugă o presiune enormă greutăţilor inerente ale vieţii din ţărişoara noastră. Uneori lucrurile se petrec la TV. Au existat incidente de femei batjocorite în direct, în faţa sutelor de mii de telespectatori, de către oameni lipsiţi de bun simţ, la nervi. S-a gândit cineva ce simt ele în acel moment? Cât de greu pot sau nu trece peste asta? Mai nou văd că a apărut ceva chiar mai oribil - moda batjocoririi femeilor pe motive politice - cazul Sorinei Matei, Andreei Pora, etc. Propun să scoatem femeile şi copiii din războiul acesta murdar dintre politiceni. Altfel riscăm să schimbăm regnul pe nesimţite.

******************

Femininul, cu încarnarea sa, Femeia. Misterul pe care nu-l voi putea desluşi nici dacă voi scrie despre el în fiecare zi rămasă în viaţa mea.

Feminitatea este graţie. Blândeţe. Mister. Este acel ceva care ar trebui să-i inspire, să-i scuture din abrutizare pe bărbaţi, cei puternici, cei care stăpânesc această lume - care se presupune că trebuie să facă totul pentru a le ocroti.

Cele blânde - cei puternici. Yin şi Yang.

Apropos de chinezi, lucram acum câţiva ani lângă un chinez. În pauza de masă într-o zi, s-a încins din nimic o conversaţie despre existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu. Chinezii se declară în general atei, pentru că au fost spălaţi pe creier de crimele Partidului. Dar acest chinez pe nume Wang, extrem de cinic de altfel, a sărit în mijlocul conversaţiei şi ne-a amuţit pe toţi. “Eu sunt convins de existenţa lui Dumnezeu. Este foarte simplu. Toţi ştim ce înseamnă o femeie frumoasă, ceva ce toţi admirăm. Toţi ştim ce înseamnă frumos. Aşa că Dumnezeu există”. N-o prea putea exprima în cuvinte, dar gândirea lui de asiatic era absolut fermă. Îl remarcase pe Dumnezeu în frumuseţea femeilor.

Nu sunt sigur că există compliment mai frumos pentru femei, mai ales venit din partea unui om pe care au încercat să-l îndoctrineze de mic cu ateism. Frumuseţea femininului învinsese spălarea pe creier.

Povestea cu chinezul meu are însă şi o altă implicaţie - frumuseţea femeilor l-a apărat pe Wang, cel care ar trebui să fie puternic, în faţa sălbăticiei sorţii.

Rolul nostru

Rolul nostru de a le apăra împotriva greutăţilor acestei vieţi este cu dublu sens: ocrotindu-le, ne apărăm, de fapt, dreptul de a fi uimiţi, inspiraţi, măcar o dată în viaţă, de parfumul suav al blândeţii şi fragilităţii acestor Flori.

Din punctul asta de vedere un bărbat care ocroteşte o femeie devine întotdeauna mai bărbat – un tânăr obişnuit devine deseori “bărbat” când se însoară, când poartă pe umeri responsabilitatea faptului că o femeie şi-a pus viaţa în mâinile sale. La chinezi acesta este un principiu şi se numeşte “adună yin pentru a întări yang”, ei ştiind că cele două nu pot exista decât împreună.

Ca să revin la rol - în final, faptul că le ocrotim ne asigură existenţa, pentru că lor li s-a dat rolul sfâşietor de greu de a ne aduce pe lume şi creşte pruncii.

Cum s-a transformat relaţia dintre noi şi ele

Astăzi totul e mai trist decât ar trebui să fie. Noi oamenii, suntem cei care am făcut să fie aşa. Am permis să ne degenereze mai întâi aspiraţiile, mai apoi regulile iar în cele din urmă corpurile.

De-a lungul vremii armonia relaţiei dintre noi şi ele s-a transformat într-un război. Ca în orice război, nimeni nu câştigă.

Treptat noi, bărbaţii, ne-am lăsat tot mai rar inspiraţi de femei. Am devenit, în schimb, tot mai des posedaţi de dorinţa de a avea femei. Nu ne-am mai aplecat în faţa graţiei lor, ci le-am întinat cu dorinţele noastre. Am început să le transformăm în sclave, ale noastre, apoi ale puterii noastre, am încercat să le preschimbăm în obiecte ale poftelor noastre aberante, ieşite din rost şi matcă. Am devenit mai brutali cu ele, mai posesivi şi mai lipsiţi de inimă. Le-am batjocorit, jefuindu-le de mister, exhibându-le în cele mai umilitoare ipostaze. Ne-am făcut vinovaţi de crimă împotriva graţiei, feminităţii şi misterului. Am început să credem că graţia = mărimea sutienului şi a feselor.

Urmarea? Yang nu poate controla yin. Ele au căpătat din ce în ce mai multă putere asupra noastră. Au devenit viclene - pe măsură ce noi ne-am transformat în dictatori. Au devenit cicălitoare, după cum noi am ajuns surzi. Au ajuns să domine, noi le-am transformat în obiectele dorinţelor noastre. Au devenit independente, noi le-am făcut sclave. Când au înţeles că bărbaţii nu le protejează, au pierdut respectul pentru bărbaţi şi s-au concentrat pe bani pentru a se proteja.

Nu are importanţă cine a început primul, de suferit suferim toţi. Liantul dintre noi şi ele nu mai este afinitatea, ci fiziologia.

Omorâţi femeia şi veţi omorî umanitatea!

Acum câţiva ani în apartamentul vecin locuia un cuplu simpatic, cu un puşti de vreo 12 ani. Vizitându-i într-o zi, observ că puştiul urmărea o transmisiune de wrestling. De fapt nu urmărea meciul propriu zis, ci, în aşteptare, înjurăturile patetice de dinainte de meci. În ziua aceea era chiar mai rău. “Doamnele” luptătorilor se luaseră la bătaie. Se trăgeau de păr, îşi sfâşiau rochiile şi se tăvăleau pe jos în timp ce se înjurau de mama focului. Evident, totul regizat pentru nenorociţii de arginţi.

Fiinţele care se băteau la televizor distrugeau iremediabil orice noţiune despre ceea ce ar trebui să fie o femeie. Aşa ceva n-ar trebui să existe şi în orice caz n-ar trebui transmis la televizor. Cred că un tânăr care vede un asemenea spectacol poate rămâne tarat pe viaţă. Nu numai acele nefericite se tăvăleau pe jos, ci - prin generalizare - la fel mama puştiului, sora lui, viitoarea lui soţie.

Cred sincer că acel puşti fusese jefuit de capacitatea de a crede în Zâne. Vi se pare minor?

Faptul că acceptăm tacit transmisia unei asemenea ofense la adresa Feminităţii ne transformă pe toţi în criminali, şi drept urmare suntem toţi condamnaţi să trăim fără Zâne, hălăduind aiurea, trişti pentru că am pierdut Frumosul, iar în final ajungând să nici nu-l mai căutăm. Devenim morţi pe dinăuntru.

Dacă nu facem ceva, ne condamnăm copiii să trăiască într-o lume îngrozitoare, unde nu există femei, ci “femele”. În mod corespunzător nu vor mai exista bărbaţi, ci “masculi”. Riscăm să devenim o societate populată cu femele şi masculi. O lume în care oamenii nu au ce căuta.

**********************

Acest articol a fost scris pentru a explica de ce unora ca Dragoş Pătraru nu ar trebui să le fie vreodată permis să vorbească în public aşa cum a făcut-o el, despre Sorina Matei. Mai oribil, RTV a avut şocanta lipsă de inspiraţie să proiecteze pe fundal poza elegantă a Sorinei Matei în timp ce o sacrifica pe altarul josniciei.

Un mesaj pentru Pătraru: nu lăsaţi afilierile politice ale şefilor dvs să vă împingă spre Grădina Zoologică. S-ar putea să regretaţi. Este adevărat, se poate trăi şi acolo. Dar acelea sunt forme inferioare, simple de viaţă: mâncare, defecare, procreere. Bielă-manivelă. Fiinţe lipsite de principii sau valori, bântuite doar de nevoi, lipsite de aspiraţii, valori, dileme.

Cred că sunteţi în asentimentul meu - dvs sunteţi mai mult de atât. Sunt convins că adânc undeva înăuntrul dvs mai există speranţă. Totul este să o găsiţi şi s-o urmaţi pe aceea. Nu pe "cealaltă".

Un mesaj pentru dna Sorina Matei: cu injuriile este oarecum asemănător cu cazul coletelor poştale. Dacă destinatarul nu le acceptă şi nu se lasă atins de ele, se întorc la adresant. Cei care insultă nu fac altceva decât să se insulte pe ei înşişi, apoi pe cei care le acordă audienţă. Poate fi greu de remarcat, dar aşa stă treaba.