De ce a eşuat proiectul românesc al flotei la Marea Neagră (interviu)

”Nordul flancului estic este mai important pe termen scurt, iar propunerea ţării noastre privind brigada multinaţională depinde doar de România care, în disperare de cauză, a trebuit să dea la reciprocitate o companie de soldaţi pentru a primi de la Polonia o contribuţie tot de nivel de companie”, afirmă Degeratu. Referitor la flota la Marea Neagră, expertul consideră că iniţiativa ”trebuia să fie trilaterală de la început şi să nu se urmărească individualizarea poziţiei noastre doar de dragul de a avea o iniţiativă unică”.

Epoch Times: Ce a obţinut şi ce n-a obţinut România la summitul NATO de la Varşovia? Este acesta un succes aşa cum spunea preşedintele Iohannis, în opinia Dvs?

Evaluarea rezultatelor summitului NATO în termeni de câştiguri sau obiective atinse de România are un handicap major - construirea şi comunicarea precară a unui set de obiective la nivel oficial nu îngăduie o analiză uşoară. Înainte de acest eveniment, oficialii români au ratat trei momente cruciale pentru agenda summitului. Primul moment, cel de coordonarea cu alte ţări aliate de pe frontiera estică a NATO. Înainte de reuniunea de la Bucureşti din 4 noiembrie 2015 circula deja în presa internaţională proiectul batalioanelor care urmau să fie alocate ţărilor baltice şi Poloniei. Este inexplicabil cum în acest context şi urmând să fie ţară gazdă pentru o reuniune regională NATO, România nu transmite public nimic despre propriile iniţiative sau obiective specifice vizate.

Al doilea moment, cel de lobby ratat, a fost evenimentul de inaugurare a sistemului american antirachetă de la Deveselu. Nici la acest nivel de expunere internaţională maximă, cu oficiali americani şi NATO, România nu şi-a promovat priorităţile naţionale.

Al treilea moment, cel decizional, legat de definirea unui mandat general pentru pregătirea deciziilor de la summit. Şi aici am avut un prim pas neclar atunci când, după şedinţa CSAT din 27 mai 2016, comunicatul oficial preciza laconic: „Tot în şedinţa de astăzi, Consiliul a aprobat liniile generale de mandat ale României la Summitul NATO de la Varşovia, care va avea loc pe 8 şi 9 iulie 2016, cu menţiunea ca acestea să fie actualizate şi adaptate, în funcţie de negocierile din Alianţă şi, evident, de evoluţiile situaţiei internaţionale.” Un semnal destul de clar că nimic nu era cert nici la nivel de obiective şi nici la nivel de strategie şi, în plus, mandatul era aprobat la finalul lunii mai, cu doar 5 săptămâni înainte de întâlnirea de la Varşovia. Deci, am avut un start destul de lent, târziu şi care lua în calcul o flexibilizare programată din start şi anunţată public.

După aceste trei momente ratate, este evident că România nu putea spera la altceva decât la confirmarea obiectivelor de la summitul precedent din Ţara Galilor şi la o minimă înţelegere din partea aliaţilor pentru acomodarea unor propuneri româneşti slab pregătite şi firav susţinute.

România, ca şi restul aliaţilor, a câştigat pe termen lung o opţiune clară pentru adaptarea strategică a Alianţei, pentru apărarea antirachetă integrată, pentru o strategie de apărare cibernetică şi un angajament aliat privind dezvoltarea unei strategii de descurajare a Rusiei. Pe termen scurt, România va mai avea de luptat pentru propriile iniţiative, brigada multinaţională şi securitatea Mării Negre.

În ambele cazuri, deciziile de la Varşovia confirmă existenţa şi menţinerea decalajului de prioritizare în planul de operaţionalizare şi dislocare a forţelor aliate. Nordul flancului estic este mai important pe termen scurt, iar propunerea României depinde doar de România care, în disperare de cauză, a trebuit să dea la reciprocitate o companie de soldaţi pentru a primi de la Polonia o contribuţie tot de nivel de companie. Fără acest schimb, iniţiativa Bucureştiului ar fi putut fi numită, cel mult, brigada româno-bulgară, fapt consemnat şi într-un discurs al Secretarului General NATO, nicidecum brigadă multinaţională.

”Nimic nu era cert nici la nivel de obiective şi nici la nivel de strategie şi, în plus, mandatul era aprobat la finalul lunii mai, cu doar 5 saptămâni înainte de întâlnirea de la Varşovia”.

În privinţa Mării Negre, prudenţa NATO este chiar mai accentuată, pe fondul situaţiei regionale, a poziţiei Turciei în NATO şi mai ales a eşecului negocierilor româno-bulgare. Singurul aspect pozitiv este un vag angajament că, în viitor, aliaţii vor dezvolta un concept de prezenţă maritimă şi aeriană. Un concept avansat, dar nu uşor de pus în practică.

În concluzie, pe termen scurt, România a câştigat doar dreptul de a iniţia un demers în cadrul NATO pentru a putea obţine acordul aliaţilor şi, eventual după acest acord, să vină şi cu sprijinul militar aşteptat. Trebuie să subliniez că priorităţile politice şi militare asumate de toţi aliaţii sunt cele adoptate de către şefii de state şi guverne cu ocazia summiturilor, restul, toate demersurile dintre aceste reuniuni de nivel înalt sunt pentru implementarea lor, iar tot ce vine suplimentar, aşa cum se va întâmpla cu priorităţile României, va trebui să intre pe un nivel secundar de efort aliat. Acum depinde mai mult de noi să reducem decalajul confirmat la Varşovia, iar efortul nostru cu siguranţă va fi susţinut şi apreciat de parteneri, însă nu vom putea aştepta ca efortul principal să îl facă alţii pentru noi.

A fost îngropat proiectul flotei, dat fiind că Turcia se reapropie de Rusia, Bulgaria este supusă unor presiuni din partea Moscovei, iar preşedintele Iohannis a dat înapoi spunând că flota este o prostie, şi că este vorba doar de exerciţii comune?

Pe termen scurt, proiectul flotei a eşuat din două cauze. Prima, nici Turcia şi nici Rusia nu doresc extinderea responsabilităţii securităţii maritime în regiune la alţi actori, riverani sau nu. Indiferent de evoluţia relaţiilor ruso-turce, atitudinea celor doi actori va fi cea menţionată. A doua, România se comportă contradictoriu când vine vorba de contribuţia sa navală la Marea Neagră. După ce în anul 2015 guvernul a declarat că a decis să înceapă modernizarea a doua fregate din cele trei existente, totul a fost brusc dat peste cap după ce a fost lansată unilateral ideea unei flote NATO. Cu ce ar fi contribuit România dacă vasele de luptă erau în şantier?

Greşeala majoră a demersului a fost că Bucureştiul a încercat să gestioneze singur acest proiect. Iniţiativa trebuia să fie trilaterală de la început şi să nu se urmărească individualizarea poziţiei noastre doar de dragul de a avea o iniţiativă unică. Am observat recent că sunt analişti şi experţi care încearcă să explice eşecul doar pe seama unor erori făcute de Ministerul Apărării Naţionale prin menţionarea sintagmei „flotila NATO” în documentul cu priorităţi ministeriale. Explicaţia nu rezistă, pentru că documentul cu priorităţile MApN pe anul 2016 a fost discutat şi analizat într-o şedinţă de guvern şi supervizat de CSAT, deci responsabilitatea acestui caz este una colectivă la nivelul întregii puteri executive, cu cele două entităţi, Guvern şi Preşedinţie. Pe termen lung, în măsura în care atât flota românească, cât şi cea bulgărească, vor fi modernizate şi interoperabile cu flota turcească şi Grupul 2 Naval NATO din Mediterana, cu siguranţă NATO va deveni o prezenţă constantă şi relevantă pentru Marea Neagră.