Premierul Bulgariei propune demilitarizarea Mării Negre

Boiko Borisov susţine că din Marea Neagră ar trebui retrase orice forţe militare. Premierul bulgar vrea o zonă demilitarizată, fără nave şi submarine de război, pentru a încuraja dezvoltarea afacerilor, turismului şi industriei petrolului în regiune.
Premierul bulgar Boyko Borisov. (- / AFP / Getty Images)
Matei Dobrovie Dobrovie
11.07.2016

”Rachetele, navele şi submarinele militare nu vor aduce nimic bun statelor riverane Mării Negre. Toată viaţa mea am fost un luptător şi ştiu că nu există un conflict bun. Este întotdeauna rău. Iar oameni, mult mai isteţi, mult mai înţelepţi, cu secole înainte mea, au spus că este mai bună o pace rea decât un război bun. Aş merge chiar la extreme în această privinţă. Marea Neagră ar trebui să fie declarată zonă demilitarizată”, a afirmat Boiko Borisov. Premierul bulgar a mai spus că a discutat deja acest lucru cu ceilalţi premieri ai ţărilor din zona Mării Negre şi că o va face şi cu colegii săi din Europa, scrie Novinite.com, citat de Mediafax.

"O zonă fără forţe militare, fără submarine, fără nave, pentru că este o zonă în care ne aşteptăm să extragem gaze naturale, unde toate ţările au turism, şi unde este posibil un comerţ mai intens", a mai precizat oficialul bulgar. Borisov a făcut aceste comentarii în cursul unei vizite la într-un sat bulgar, în timp ce o delegaţie oficială condusă de preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a participat la summitul NATO din capitala Poloniei.

Principalul argument al lui Borisov este că sporirea prezenţei militare în Marea Neagră a unei părţi va antrena un răspuns similar de cealată parte, făcând referire la Rusia.

Declaraţia a fost făcută la o zi după ce, în Declaraţia finală a Summit-ului NATO a fost înscris, la propunerea României, un punct referitor la întărirea prezenţei Aliate în Marea Neagră. Prezent la Varşovia, preşedintele bulgar Rosen Plevniev a fost de acord că forţele NATO din zonă ar trebui sporite.

Reamintim că la mijlocul lunii iunie Boiko Borisov a respins propunerea României de creare a unei flotile comune la Marea Neagră. „Vreau să văd iahturi, turişti, dragoste şi pace în staţiunile noastre de la Marea Neagră, nu vreau fregate care să brăzdeze marea. În cadrul politicii comune de sancţiuni încercăm să ducem faţă de Rusia o politică echilibrată, de aceea am spus că doresc să văd în Marea Neagră veliere”, declarase premierul bulgar la vremea respectivă.

Recent, întrebat de prelungirea sancţiunilor economice la adresa Rusiei decise la nivelul UE, Borisov a răspuns: "Ei bine, dacă asta e ceea ce doresc ei, sancţiunile vor continua. Noi pierdem o gramada de bani pe agricultură”.

Citiţi şi: Flota comună la Marea Neagră: De ce au lăsat bulgarii România în offside (interviu)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor