Datini geto-dacice: Buna Vestire
alte articole
La români, marea sărbătoare de la 25 martie, îndată după Echinocţiul de Primăvară, se numeşte Buna Vestire, Blagoveştenia, Blagoveşteniile şi Ziua Cucului. Ca şi multe alte sărbători din calendarul popular, şi aceasta este moştenită direct de la strămoşii noştri geto-daci, având şi la ei mai multe denumiri: KOIKOLIDA, KUKOLIDA, CAEPROEZUS, GEBELEIZIS etc.
E posibil ca şi geto-dacii să fi preluat un calendar neolitic, pe care apoi l-au îmbogăţit cu obiceiuri legate de cultul zalmoxian. Astfel, denumirile de mai sus sunt legate şi de încălzirea vremii, la începutul primăverii; de aceea, pot fi traduse în legătură cu acest fenomen meteorologic: KO I KOLIDA ”Când este Cald; Când se încălzeşte; Care se coace” (cf. rom. că; e; cald; cucuruz ”con de brad, de molid sau de pin”); K U KOLIDA este doar o variantă dialectală a precedentei; CA E PROEZUS se tălmăceşte aidoma: ”Când (care) se încălzeşte; Care e Fierbinte” (cf. rom. ca; e; a prăji).
Graţie structurii gramaticale şi lexicale a limbii trace, KOIK O LIDA sau KUK O LIDA se traduceau şi prin ”Prevestirea cea Minunată; Vestirea lui Leto” (cf. rom. ghioc; a aldui ”a binecuvânta”), iar CA E PROEZUS ”Care este Fermecat” (cf. rom. ca; e; a vrăji; Chipăruş – erou din basmele populare). Preoţii geto-daci aveau, desigur, mai multe tălmăciri la îndemână, dar, în mare, istoria divină era aceasta:
Marea preoteasă geto-dacă, Fecioara Leto, a fost vestită de semizeul sau îngerul CAEPROEZUS că va naşte Doi Prunci de la Domnul Cerului. Trecând vremea şi neputând să mai ascundă sarcina, preoteasa i-a mărturistit superioarei templului ce i s-a întâmplat. Necrezând minunea, aceasta a izgonit-o, acoperind-o de ocări.
În plină iarnă, Leto a ajuns la o casă de geţi, unde a fost găzduită şi a născut doi Gemeni Divini, băiat şi fată, care au fost botezaţi Apollon şi Artemis, amândoi fiind supranumiţi, mai târziu, Zalmoxis. Locul unde s-au născut cei doi Feţi Minunaţi s-a numit NETIN-DAVA ”Cetatea Naşterii”, atestată de marele geograf antic Ptolemaios în Bărăgan, pe malul stâng al râului care astăzi se numeşte Ialomiţa.
De Blagoveştenie, românii spun că învie toată musca şi iarba începe a creşte, fiindcă atunci pământul este blagoslovit. Dacă macină cineva făină în această zi, şi din făina măcinată face mămăligă, şi mămăliga aceea o aruncă în apă, peştii nu o mănâncă; iar dacă ia făină de aceasta şi o presură pe vreun pom, pomul acela nu face poame în decursul acelui an. Aşa de mare e păcatul de a lucra în ziua de Buna Vestire!
La Blagoveştenie, se dezleagă limba tuturor păsărilor pentru a cânta, mai ales cea a cucului, care toată iarna a fost uliu, iar la Buna Vestire se preface iarăşi în cuc. Cică Soarele e întotdeauna supărat, numai de două ori pe an e vesel: în ziua de Blagoveştenie şi în ziua de Paşte. Atunci e aşa de luminos şi joacă, parcă-se trei Sori. Unii zic că şi de Sânziene e vesel – dar încolo este întotdeauna supărat.
În ziua de Buna Vestire se face un foc în curte – desigur, de la sensul de CA E PROEZUS ”Care se încălzeşte (se aprinde)” – în faţa uşii, şi lângă el sunt puse pâine, sare, o cofă cu apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea apă. Pâinea şi sarea sunt date apoi de pomană.
În această zi, se slobod albinele printr-o potcoavă, să fie tari peste an ca fierul. Cel care le sloboade nu trebuie să iasă în ziua aceasta din ogradă şi, după ce le-a dat drumul, trebuie să se aşeze puţin jos, ca să nu fugă roii. Tot la Buna Vestire, se înconjoară casa cu tămâie, ca nicio dihanie să nu se apropie de casă.
Sunt afumaţi pomii fructiferi. În zorii zilei, cel care se trezeşte întâi din casă ia o oală cu jar, în care pune tămâie, iese afară pentru a o înconjura de trei ori acareturile şi pentru a afuma vitele. În acest timp, face zgomot cu nişte clopoţei legaţi la picior. Apoi merge la pomi şi, după ce face sub ei nişte focuri mici, îi cercetează pentru a vedea gradul de rodire.
Dacă i se pare că un pom nu are rod, acesta este ameninţat cu tăişul securei, zicându-i-se: ”Dacă nu rodeşti, te tai!” Înainte de răsăritul Soarelui, este obiceiul ca un copil să alerge în pielea goală, mai întâi în jurul casei, apoi în jurul acareturilor şi prin ogradă, târând un lanţ de care atârnă câteva clopote, spunând:
Fujiţi, şerţi, fujiţi, şerpoi,
Şi voi, broaşte şi broscoi,
Că vin blagodatele
Şi vă rumpe spatele!
E rău de pârleală şi de altele. Nimeni nu trebuie să caute gâlceavă în această zi, că e rău. În ziua de Blagoveştenie nu se doarme, căci eşti somnoros tot anul. Spre a avea mai multă miere la albine, se spune că e bine a le lăsa să iasă afară în această zi, printr-un gâtlan de lup, şi apoi ele devin foarte rele, ucid albinele vecinilor şi le fură mierea!
Dacă, la Buna Vestire, Soarele se arată de dimineaţă, aşa va fi şi în ziua de Paşte. Dacă se ia ceaţa înainte de a ieşi Soarele, aşa de timpurie va fi şi primăvara. Ciobanii se urcă în această zi pe stogul de fân şi o ameninţă cu toporul pe iarnă, gonind-o, că iarba e înverzită şi că ei trebuie de acum să-şi pască oile.
Dacă în noaptea de Buna Vestire va fi senin, de multe griji va scăpa plugarul. Dacă în această zi se află frunză verde, va fi anul cu belşug. Din ziua de Blagoveştenie, cucul cântă până la Sânziene sau până la Sân-Petru, când se îneacă cu orz şi, nemaiputând cânta, se preface iarăşi în uliu. Ca nu cumva să-i prindă nepregătiţi, românii trebuie să aibă asupra lor bani, să nu fie flămânzi sau supăraţi, pentru ca în decursul anului să fie tot aşa cum i-a găsit cucul.
Cântecul cucului oferă date despre destinul omului, de pildă câţi ani mai trăieşte, în câţi ani se va căsători etc. Desigur, toate aceste credinţe şi datini, în legătură cu harul oracular al acestei păsări, vin de la încă o interpretare a sărbătorii geto-dacice KOIK O LIDA sau KUK O LIDA ”Când (des-)cântă Cucul” (cf. rom. cuc; germ. Lied ”cântec”), dar şi de la omonimia KOIK şi KUK, prin care se înţelegeau şi ”Ghioc” şi ”Cuc”.
E posibil ca această importantă sărbătoare a geto-dacilor să fi ţinut două zile, fiindcă, la 26 martie, în calendarul arhaic românesc se serbează Blagoveşnicul, Gavril Blagoveşnicul, Soborul sau Stoborul Blagoveşteniilor, Părinţii Blagoveşteniilor sau Blagoveştenia Ţiganilor. Nu e bine să pleci la drum. În această zi, continuă să vină păsările călătoare.
Ziua se numeşte şi Blagoveştenia Ţiganilor. Denumirea este explicată în popor prin faptul că ţiganii, fiind ei osândiţi să fie altfel decât românii, nu mănâncă peşte în ziua de Blagoveştenie, ci tocmai a doua zi, în Soborul Blagoveşteniei, când se duc cu căruţa la baltă. Dar şi atunci, se mai spune, prind şi mănâncă ”peşte ţigănesc”, adică broaşte!
Celelalte datini care se ţin la la Stoborul Blagoveşteniilor sunt asemănătoare celor din ziua precedentă.