Datini româneşti: Săptămâna Curată

Întâia săptămână din Postul Mare se numeşte Săptămâna Curată. Ca şi ultimei din acest post, i se mai spune şi Săptămâna Mare. În primele cinci zile după Lăsatul Secului de Brânză se ţine/ţin Calul sau Caii lui Sântoader, ca să nu se vatăme caii şi ca vitele să nu fie atacate de fiare. În Săptămâna Curată, nu se ţese, căci se spune că peste noapte vine Toader şi încurcă iţele. Ca să nu facă bube, unii mănâncă fasole.

Lunea Curată

Prima zi a acestei săptămâni are mai multe denumiri: Lunea Curată, Lunea Vaselor, Spolocania, Postul Negru, Lunea Păstorilor, Ciricul Păsărilor, Lunea Ciorilor, Lunea Păsărilor, Lunea Viermilor, Harmanul pentru Viermi, Ziua Forfecarilor, Tărbacul Câinilor.

De Spolocanie, femeile fac păsat cu uruială de porumb sau cu mei şi cu julfă de sămânţă de cânepă, dau de pomană şi spală cu leşie toate lucrurile pline de grăsime din Câşlegi, mai ales vasele din care s-a mâncat de dulce. De Spolocanii, atât bărbaţii cât şi femeile trebuie să bea toată ziua la cârciumă, spre a-şi spăla dinţii de cărnurile rămase între ei, şi care cărnuri spurcă! Copiii însă pot mânca tot ce a rămas de cu seară.

Se spune că Spolocaniile sunt nişte fete frumoase, care merg înaintea Sântei Mării şi cer iertare pentru păcatele oamenilor făcute în Câşlegi. Dar după alţii, Spolocaniile sunt nişte babe răutăcioase, care îndeamnă numai la rele, chiar şi în posturi, dacă nu le iei în seamă când e ziua lor.

Unii sunt de părere că Spolocaniile sunt nişte sfinte lăsate de Cel de Sus pentru petreceri. Ele se sărbătoresc în băuturi şi în cântări. Aceste sfinte le-au învăţat pe femei să cultive cânepa şi să facă din ea diferite lucruri. Dacă o femeie nu petrece cu altele în ziua de Spolocanii, cânepa ei nu va creşte mare. În această zi, oamenii se dau în scrânciob sau în comedii cu lanţuri, pentru a câştiga sănătate pentru tot anul. Pe alocuri, se dau în scrânciob cât ţine Postul Mare.

Spolocaniile se mai ţin şi ca oamenii să aibă somnul mieilor, adică să doarmă liniştiţi. În general, ziua se ţine împotriva tuturor bolilor. Fiind şi Lunea Păstorilor, mama care are unul sau mai mulţi copii ciobani se scoală în zorii acestei zile, face o turtă din făină de grâu sau de porumb, o coace şi o meneşte Sfintei Luni, ca aceasta să-i păzească fiul, precum şi turmele, de lupi sau de alte fiare. Tot împotriva fiarelor, femeile nu lucrează nimic, mai ales nu cos cămăşi.

În această zi, femeile ţin şi ”Ciricul” Păsărilor, adică nu lucrează, ca să nu le mănânce păsările semănăturile. Ca să se înmulţească păsările de curte, se face pomană cu porumb fiert.

Cum am văzut, ziua se numeşte şi Lunea Ciorilor. Aşa că, în acesta zi, femeile scot în mijlocul bătăturii, încă din zori, masa pe care s-a mâncat seara, când au lăsat sec, cu toate firimiturile ce se găsesc pe ea, şi strigă ciorile, ca să vină să mănânce tot şi să se sature. Unele femei nu cos cu acul, ci doar torc. Primul fir îl torc pe dos şi, înnodându-l, spun: ”Nu înnod firul, ci înnod gura ciorilor, a vrăbiilor, a ciocârlanilor, a viermilor etc., ca să nu strice semănăturile”, apoi încep a toarce firul cum trebuie.

Zilei i se mai spune şi Lunea Viermilor, căci acum încep a mişca viermii. Femeile nu se piaptănă, nu cos, nu ridică nimic etc., ca viermii să nu le scormonească bucatele. I se mai spune şi Ziua Forfecarilor, fiind ţinută împotriva insectelor dăunătoare.

În această zi se face şi Înăcrirea Borşului. Ca să fie borşul acru, îl trag de cap sau de urechi pe unul din casă sau chiar de pe stradă, ca să se înăcrească borşul cum s-a înăcrit de supărare omul respectiv.

În această zi, umblă ”Cucii”, îmbrăcaţi în fuste, cu gluga-mască pe cap, cu un băţ în mână şi cu un clopot mare în spate. Cucii aleargă după copii, fete, femei, oameni pe care îi ating şi deseori îi trântesc. Pe la amiază, iau în mână câte o nuia, de care leagă o opincă şi urmează alte alergături şi lovituri în spatele curioşilor. Seara, ”Cucii” se adună şi merg din casă în casă, spre a face câte o horă în curte. Toţi caută să vadă ”Cucii”, ca să nu li se întâmple vreun rău.

În fine, în ziua aceasta, se practică şi Tărbacul Câinilor. Ca să alunge lupii sau iarna patronată de lup, stăpânii prind câinii şi îi dau în jujău, care constă într-o frânghie şi două lemne. În funie se pune câinele şi se învârteşte cât permite frânghia; după aceea, trag doi inşi de lemne şi frânghia, desucindu-se, zvârle câinele ameţit. Câinii se dau în jujău, şi spre a se face mai răi.

Marţea Trăsnetului

Această zi se mai numeşte şi Marţea Vaselor, Marţea Încuiată, Marţea Sântoaderului, Marţea Ciorilor şi Marţea Furnicilor. Începe răstimpul Cailor lui Sântoader, marţi la amiază, şi ţin şapte opt sau nouă zile, adică până miercuri sau chiar joi la amiază din săptămâna viitoare, când vin caii cei şchiopi, care nu s-au putut ţine după cei sănătoşi.

Marţea de Trăsnet sau Marţea de Piatră se ţine împotriva gadinelor, a trăsnetelor şi a grindinei. Cine lucrează în această zi poate fi trăsnit când va îmbrăca lucrul ori haina făcută sau ”spurcată” în această zi, iar ogoarele săpate în Marţea de Trăsnete vor fi bătute de piatră. Pentru sănătate, se mănâncă urzici fierte. Marţea Încuiată se ţine pentru a nu se muri de ”încuietură”.

Fiind şi Marţea Ciorilor, se ţine ca să nu scoată ciorile porumbul; de aceea, e bine ca femeile să se scoale de dimineaţă, să ia furca în brâu şi să toarcă un fir cu ochii închişi, zicând: ”Înnod gura ciorilor, a garoilor şi a toate lighioanele care scot porumbul”. Apoi iau firul şi îl leagă, cu ochii închişi, de fiarele coşului. Îl lasă până se pune porumbul; atunci îl iau din coş şi îl pun la coarnele plugului; după ce se isprăveşte semănatul, firul se aruncă. Unele femei fac nişte turte mici, menite ciorilor, şi le duc la hotare.

Miercurea Frumoasă

Se mai numeşte şi Miercurea Strâmbă sau Lăsatul ăl Strâmb. Zice-se ca Miercurea Strâmbă ar fi o bătrână care-i strâmbă pe cei ce lucrează de ziua ei. Ca să-şi arate lumii puterea, a strâmbat şi lemnele din pădure. E rea de poceli. Pe cine păzeşte Miercurea Frumoasă îl va ajuta Sfânta Miercuri să treacă mai uşor prin vămi, ca să-i ajungă sufletul în Rai. Miercurea Frumoasă se ţine pentru că în această zi zboară morţii la Cer.

Prin unele locuri, Miercurea Frumoasă o ţin numai fetele, gătindu-se, pudrându-se, dând cu diferite substanţe pe faţă, ca să nu facă pete. Cui lucrează în această zi îi pocesc gura Ielele. Nu se lucrează, nu se face leşie, nu se spală rufe, nu se toarce, nu se urzeşte pânză, nu se descântă niciun descântec, decât de ”bubă neagră”. Se ţine împotriva hoţilor, a orbirii şi a bubelor, în special împotriva râiei şi a lingorii.

Ca să i se îndrepte gura femeii căreia i s-a strâmbat, trebuie să cheme trei femei pe nume Maria. Acestea o iau şi se duc cu ea la un pârâu din apropiere. Totodată, iau cu ele şi un război, pe care îl aşează pe pârâu. Pe cea cu gura strâmbă o pun pe scaunul dindărăt al războiului. Fiecare dintre cele trei Marii intră în război şi zice de trei ori: ”I înainte, i îndărăt, gura cutărei femei să vină la loc!” După fiecare zicere, trage cu spata. După ce fiecare a zis aceste vorbe de câte trei ori, fărâmă războiul şi pleacă acasă, unde, încet-încet, gura bolnavei vine la loc.

Joia Tuturor Jivinelor

Acestei zile i se mai spune şi Joia Iepelor, Joia Furnicilor, Joia Ciorilor, Joi-Mărica sau Vracii Ochilor. Nu se coase. În această zi, câlţii trebuie să fie torşi, dacă vrei să ai cămaşă de Paşte. Cui nu scoate câlţii vine Joi-Mărica şi îi scoate ochii.

Joia Iepelor se ţine pentru ca să fete iepele mânji sănătoşi. Nu e bine ca femeile care au iepe să toarcă în curte, ci numai în casă. Pe cine nu se spală pe cap şi lucrează îl omoară iepele cu copitele. Care femeie însărcinată nu ţine Joia Iepelor va naşte în grele dureri.

De Joia Furnicilor se seamănă turta în grâu, ca să fie mult şi bun. Joia Furnicilor e rea, căci ajung furnicile să-ţi mănânce din mână sau vin şi intră în legume. Nu se pomeneşte deloc de furnică, spre a nu veni în casă. Cine lucrează în această zi va avea furnicături la mâini. De la Joia Furnicii încep oamenii a semăna porumb.

Vinerea Ierbii

I se mai zice şi Vinerea Sântoaderului, Vinerea Furnicilor sau Vinerea Omanului. Se urzesc pânzele. Se dă la vite sare descântată, ca să nu le facă Sântoaderii vreun rău. Vinerea Furnicilor se ţine ca furnicile să nu mănânce rădăcinile porumbului şi ale altor plante, când sunt tinere.

În ajunul Sântoaderului, merg feciorii şi fetele înainte de răsăritul Soarelui, pe deal, după un fel de rădăcină, numită iarba-vântului, apoi după iederă şi popâlnic, pe care le sapă din pământ cu un cuţit. În locul lor pun pâine şi sare, ca să aibă leac.

Rădăcina de iarba-vântului se păstrează, iar peste an, dacă e cineva bolnav, se afumă cu ea. Se face coliva de Sântoaderi. Grâul din această colivă e bun de gustat împotriva frigurilor şi peste tot anul.

Sâmbăta Sântoaderului

Ziua aceasta se mai numeşte şi Sân-Toader, Sân-Toaderul cel Mare, Sâmbăta Cailor, Sâmbăta Sântoaderului şi Sâmbăta Ursului. Se zice că Sân-Toader îl ţine pe dracul de păr. Se începe purtatul colivei şi al prescurilor pentru morţi, şi a apei la case, pentru iertarea păcatelor celor morţi, căci morţilor cărora nu li se face aceste obicei stau cu ţărâna în gură pe Lumea Cealaltă.

În această zi nu se joacă, nu se petrece, nu se merge la şezătoare, căci altminteri vin caii lui Sântoader, care sunt foarte răi la lovituri. Sân-Toader are un cal alb, pe care umblă mai ales în ziua lui, şi calul acela are un corn în frunte, e năzdrăvan şi nu mănâncă şi nu bea un an de zile nimic. În ziua de Sân-Toader, are voie să pască şi să bea. Dar el nu paşte iarbă, ci numai păr de fată mare, de la cea care lucrează în această zi.

Caii lui Sân-Toader sunt feciori frumoşi, făcuţi din feciorii care şi-au părăsit iubitele, dar fiecare are coadă şi copite, fiind încins cu lanţuri. Aceşti cai le încurcă holdele celor care lucrează în această zi. Sântoaderul se ţine şi pentru a ajuta la înmulţirea stupilor de albine.

De Sân-Toader, copiii se scaldă, şi în scăldătoare se pun pietricele şi flori de fân, ca să fie sănătoşi ca piatra şi drăgăstoşi ca florile. Gospodarii tund vitele în frunte, le retează cozile şi tund păr din capul copiilor şi le pun pe toate în sălcii lăstăroase, ca să se înmulţească precum salcia. De la Sân-Toader, răsare orice iarbă. La Sân-Toader, e bine să semeni ceapa, că va creşte mare.

Caii lui Sân-Toader se întrec cu caii oamenilor. În această zi se încură, adică se aleargă caii, în amintirea Cailor lui Sântoader, şi ca să nu le crape pielea vara, ca să fie iuţi şi sănătoşi precum caii lui Sântoader, cu care aleargă după Soare. Flăcăii încalecă pe cai şi se iau la întrecere.

Copiii se prind veri şi veruţe sau se fac fraţi de cruce. Fraţii de cruce sunt doi prieteni foarte buni, gata să sară în foc şi în apă unul pentru altul. Fetele se prind surate. Legământul lor este iubirea până la moarte. Nu se ceartă şi nu se trădează, chiar să fie moarte de om; un frate de cruce este socotit mai apropiat decât un frate bun; nimănui nu-şi spun fraţii de cruce sau suratele tainele lor. Copiii fraţilor de cruce sau ai suratelor nu se căsătoresc între ei, zicând că-i păcat.

Duminica Nucilor

Acestei duminici i se zice şi Tăiatul Nucilor. În această zi, se crestează în lung scoarţa nucilor ”încuiaţi”, ca să crească nucile mai mari şi mai uşor de spart.