Datini româneşti: Săptămâna Nebunilor

La români, săptămâna dintre Lăsatul Secului de Carne şi Lăsatul Secului de Brânză se numeşte Săptămâna Brânzei, Săptămâna Albă sau Săptămâna Nebunilor. Cel puţin această ultimă denumire vine din tradiţiile dacice, căci în acest răstimp dinaintea Postului Mare se sărbătorea plecarea recruţilor la oaste.

Fiind foarte tineri, lor li se spunea KELE-NO-S ”Cei fără experienţă; Cei neinstruiţi; Ucenicii” (cf. rom. a căli; nu; îs), iar patronul lor era însuşi zeul Zalmoxis, căruia i se mai spunea, în inscripţii, şi SALDO KELENOS ”Domnul Învăţăceilor; Mai-Marele Recruţilor” (cf. rom. a sălta).

Ca şi astăzi, recruţii erau priviţi de sus de către soldaţii instruiţi, iar în româneşte li se mai spune şi răcani, pifani sau râtani, ultimul având cele mai multe sensuri negative. Faptul că termenul KELENOS avea şi sensul de ”Nebun” o demonstrează un basm românesc, ”Călin Nebunul”, cules de Mihai Eminescu.

Odată cu recruţii plecau însă de-acasă şi oştenii experimentaţi, pregătindu-se de războaie, care, de obicei în Europa, începeau după sfârşitul iernii. Aceşti ostaşi aveau şi ei mai multe apelative, printre care şi N-A-BON, literal ”Nu se lasă” (cf. rom. nu; a apune), iar, prin extensie, termenul a ajuns să însemne ”Încăpăţânat; Îndărătnic; Temerar; Viteaz; Războinic; Rău; Îndrăzneţ; Nestăpânit”, de unde româna a moştenit şi nebun, năboi ”puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii)” şi a năboi ”a se revărsa; a inunda; a potopi; a năvăli; a se năpusti”.

Termenul tracic se găseşte în numele lui CHAR NABON, pomenit de Sofocle ca primul rege al geţilor, şi se tălmăceşte prin ”Domnul Războinic”. Cine intra în rândul oştenilor se supunea altor legi decât civilii. Astfel, încă din taberele de instrucţie, războinicii se îmbrăcau în piei de animale, ca să-şi înspăimânte duşmanii, şi de aceea li se mai spunea şi BER-ZOBI-S ”Cu Blană de Urs” (cf. germanic. ber ”urs”; rom. berc; bârlog; şubă; Brezaie). În general, erau sau deveneau violenţi, dar nu erau pedepsiţi, fiindcă aşa trebuia să fie oştenii, cât mai înfricoşători. Cel mai bine era să nu le ieşi în cale sau să te fereşti să-i superi cu ceva.

De la pregătirile de plecare a recruţilor şi oştenilor instruiţi în garnizoane sau direct la război au rămas multe obiceiuri româneşti din Săptămâna Nebunilor. Aceasta se mai numeşte şi Albă, de la culoarea laptelui şi a brânzei, care încă se pot mânca, până ce începe de-a binelea Postul Mare. Tot de aceea acest răstimp se mai numeşte şi Săptămâna Brânzei. În Săptămâna Albă nu e bine să se mai facă nunţi, dar nici să moară cineva.

Zice-se că se numeşte Săptămâna Nebunilor, pentru că în această săptămână doar nebunii se pornesc a se însura sau a se mărita, numai proştii şi urâţii satelor, abia acum dau zor la căsătorie, pe când toţi cei cuminţi, câţi au avut de gând să se căsătorească în decursul Câşlegilor, s-au căsătorit deja.

Începe ţesutul pânzei pentru cămăşi, căci până la începutul Păresimilor fiecare femeie sau fată trebuie să fie gata cu tortul pentru cămăşi. În Săptămâna Albă nu se toarce, ca să nu se facă peste an puzderie de viermi în frupt. Nu e bine să te lai, în Săptămâna Albă, căci îţi albeşti părul şi îmbătrâneşti curând. În Săptămâna Brânzei, nu e bine să te speli la cap, căci se scutură burdufurile de brânză în cap, adică faci mătreaţă, şi-ţi albeşte părul în curând.

Zilele acestei săptămâni magice au şi ele denumiri pe măsură. Astfel, prima zi e Lunea Albă sau Lunea Burdufului, când fiecare om taie burduful de brânză. Se zice Lunea Burdufului pentru că atunci se isprăveşte burduful cu brânză, când se scutură. Această zi se ţine de oameni pentru căsătorie grabnică. Femeile cu furcile şi torcând se duc în cârciumă, pentru a se face grâul înalt.

Nu e bine să se spele, îndeosebi cei tineri, pe faţă şi pe cap, căci le albeşte părul şi orbesc. Pentru aceasta se pune, când se spală, o fărâmă de brânză în apa din albie, spre a nu albi curând. Se bat cu burduful cei care nu s-au însurat, trebuind în schimb să facă rost de băutură. Oameni mascaţi umblă cu burduful, şi bat şi femeile ce nu fac copii. Cei ce nu primesc nu se însoară şi nu fac copii. În Lunea Burdufului se dau câinii la tivic sau la jujeu, ca să devină răi.

În Marţea Albă, e bine să se mănânce brânză. Se ţine împotriva bolilor. În această zi nu se spală rufe. Nu se face baie, fiindcă albeşte părul. În Marţea Albă femeile au voie numai să spele, dar să nu întindă rufele, fiindcă bate piatra bucatele.

În Miercurea Albă este dezlegare la brânză şi celelalte lactate. Nici în această zi nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunţeşti de timpuriu.

Urmează Joia Nepomenită sau Joia Necurată, Gadinele, Joia Blasii, Vlaşii, Vlaşii sau Vracii Ochilor. În această zi, femeile spală cămăşile, ca să fie albe peste an. Se ţine mai ales de văduvi, ca să se căsătorească mai repede. Nu se lucrează nimic. Vârtelniţa nu se aduce în casă, fiind rău de căpiere. Se crede că, altminteri, oamenii şi vitele ar căpia, învârtindu-se întocmai ca vârtelniţa. Femeile nu torc în această joi, ca să nu le fie în primejdie bărbaţii, la pădure, să nu-i ucidă copacii.

Gadinele e o sărbătoare de trei zile – joi, vineri şi sîmbătă – din Săptămâna Brânzei, dedicată insectelor dăunătoare culturilor agricole, mai ales gândacilor. Cine nu serbează Vlaşii din Săptămâna Albă face vara viermi în ochi. Vlaşii sau Vracii Ochilor se ţin pentru dureri de ochi.

În joia din Săptămâna Albă, unele femei nu spală rufele, din pricină că le e frică de ”soborât” sau ”boşorogit” şi că se porneşte din ele ”poală albă”. Altele spală cămăşile şi opresc cenuşa rămasă de la leşie şi o întrebuinţează împotriva viermilor ce-i fac vitele în răni, vara.

Urmează Vinerile Scumpe sau Vinerea Ouălor. Vinerile Scumpe sunt douăsprezece pe an, înaintea fiecărui praznic câte una. Cine nu ţine aceste vineri, care încep din Săptămâna Brânzei, nu are spor la nimic şi tot anul boleşte. Se ţin cu post şi rugăciune, mâncând numai seara. Vinerile acestea se ţin pentru binele casei şi pentru curăţenia sufletului.

În unele sate, Vinerile Scumpe sunt ţinute doar de tineret, pentru a avea noroc la căsnicie. Vinerile Scumpe se ţin pentru vindecarea de bube. Neţinând Vinerea Ouălor, se strică ouăle sub cloşti şi nu scot pui.

Sâmbăta din Săptămâna Albă se mai numeşte şi Întâia Sîmbătă a lui Lazăr, Sâmbăta Albă sau Sâmbăta Ursului. În această zi se fac plăcinte şi se dau de pomană lui Lazăr, căci se zice că acesta a murit de dorul plăcintelor şi l-au plâns surorile lui şase săptămâni, iar după ce a înviat, a zis: ”Cine a murit mort să fie!” De atunci nimeni n-a mai înviat şi nimeni nu va mai învia.

Sâmbăta Ursului cade în Săptămâna Brânzei şi zic bătrânii că Lazăr a mâncat plăcinte şi l-a mâncat ursul. Lazăr are darul de a tămădui bubele. Nu lucrează bărbaţii, fiind o zi rea de căzături, de primejdii, de fiare. Femeile nu cos, nu spală cămăşi bărbăteşti, căci cine se îmbracă cu cămaşă lucrată în această zi cade jos de pe unde se suie.

Cine, în această sâmbătă, nu mănâncă plăcinte va cădea din pom sau va fi prins de friguri la vară. Se împart colăcei şi colivă cu lumânări mici. Se împart plăcinte, ca aceia care le-au dat de pomană să aibă ce mânca pe Lumea Cealaltă. Tot în această zi, fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece şi dau de pomană ca să aibă izvor în Cealaltă Lume.

Săptămâna Nebunilor se încheie cu Duminica de Lăsatul Secului, care însă, graţie bogăţiei obiceiurilor ei, va fi descrisă aparte, în preajma acelui eveniment.