Tradiţii româneşti: Stretenia

Ziua de 2 Făurar se sărbătoreşte sub mai multe denumiri: Stretenia, Stretenia Gheţii, Filipii de Iarnă, Martinii de Iarnă, Ziua Ursului, Martinul cel Mare, Târcolitul Viilor etc. Se crede că, în această zi, ursul iese din bârlog şi prevesteşte mersul vremii. Astfel, dacă ursul îşi strică bârlogul, în ziua aceasta, deşi afară e frig, primăvara este aproape; dacă iese afară în această zi, dar intră din nou în bârlog, cu toate că afară este vreme frumoasă, va fi încă destulă iarnă.

Alţii spun că, la 2 Făurar, ursul iese din bârlog şi joacă de jur-împrejur; iar dacă este Soare şi-şi vede umbra, atunci intră din nou în bârlog şi nu iese, ci mai doarme încă şase săptămâni, căci chiar atât mai ţine iarna; iar dacă nu-şi vede umbra, atunci rămâne afară şi iarna se întrerupe. De Stretenie, ursul, dacă vede punte pe pârâu, o strică, iar dacă nu găseşte, pune punte.

În această zi, e şi sărbătoarea boilor; de aceea, li se dă fân vitelor cu braţul, nu cu furca. Unde calcă boul, de Stretenie, izvorăşte apă. Din această zi, vulpile se tem să meargă pe gheaţă. Stretenia mai e şi sărbătoarea babelor, care se adună la un loc şi vorbesc de toate cele. De la 2 Făurar, păsările încep a-şi face cuiburile iar copiii mănâncă mai mult.

În ziua aceasta are loc şi Târcolitul Viilor. Capul familiei merge la vie, de dimineaţă, cu caltaboş sau bundărete şi plosca de vin în traistă. Acolo, ocoleşte via, o dată sau de trei ori, şi se opreşte la colţurile plantaţiei; taie câte o bucată din caltaboş şi o pune pe pământ, lângă butucul de vie, retează o coardă de viţă, unge tăietura cu funingine, adunată de pe vatra focului şi amestecată cu untură, picură vin peste butucul de viţă, mănâncă o bucată de bundărete şi bea o gură de vin. Apoi rosteşte formule magice ca acestea: „Doamne, să-mi faci strugurii cât bundăretele!”; „Cum este bundăretele de mare, aşa să se facă strugurii de mari!”; „ – Bună dimineaţa, vie! / -Mulţumesc, Ilie. / - Faci vin sau te tai? / - Fac.” În acelaşi timp, omul face gesturi rituale.Coardele tăiate se pun în cruciş pe piept, se fac cununi puse peste căciuli, se aduc acasă şi se plantează, devenind „Norocul Viei”. Proprietarii se cinstesc atunci din belşug şi se întorc acasă cu chiote şi veselie.

De Stretenie, fiind praznic, oamenii întind masa şi dau de pomană. Gospodarii spun că până la Ziua Ursului este bun de semănat grâul. Stretenia se ţine pentru ajutorul Maicii Preciste. Stretenia se serbează şi pentru că, fiind femeie, e iute tare, şi este rugată să fie mai moale. Se cinsteşte şi pentru că dezgheaţă pământul, dând voie oamenilor la arat şi semănat. Se ţine şi pentru sporul casei. E rea de lupi, fiindcă în această zi ei se împerechează.

Cine lucrează în această zi cade bolnav şi i se strâmbă gura, mâinile şi picioarele, adică este „pocit”. Se ţine şi pentru sănătatea copiilor, a păsărilor, pentru a fi feriţi oamenii de înec, de ars şi ca să nu năvălească lăcustele peste câmp. Nu se taie cu foarfeca, din pricina gândacilor. Nu se mătură casa, ca să nu fie vitele înţepate de streche peste vară. Se ţine şi pentru bunul mers al stupilor. E rău de pagubă în casă şi de opărit.

Cine lucrează de Stretenia Gheţii îngheaţă. Se mai crede că, dacă boul bea apă în această zi din urma lui, iarna va trece repede şi anul va fi mănos. Tot aşa, dacă boul bea apa ce curge din streaşină, va fi mană pentru albine şi oi. Dacă trece Stretenia peste apă şi apa e dezgheţată, se mânie şi-şi face pod peste ea, ca să treacă, adică dă un viscol şi un ger atât de mari încât îngheaţă toate apele. Iar dacă trece, şi peste apă e gheaţă, e semn că va fi cald. Dacă Stretenia găseşte pământul fără omăt şi gheaţă, a doua zi va ninge negreşit şi va fi ger; dacă însă este omăt, apoi atunci, de la Stretenie înainte începe să miroasă a primăvară.

În această zi se întâmpină iarna cu vara şi se prind la luptă; vara zice că de-acum înainte să se ducă iarna, că vine ea; dar iarna nu se lasă şi se luptă. De-acum, când Soarele se urcă tot mai sus şi noaptea e tot mai mică, începe a se călători iarna. Dacă-i senin şi frumos în această zi, va rodi grâul la vară, iar dacă-i posomorât, pâclă, nu se seamănă mult grâu, crezându-se că nu se face. Stretenia este o sărbătoare mare nu doar pentru dacoromâni ci şi pentru meglenoromâni, mai cu seamă pentru meglenoromânce, din care motiv se şi numeşte Sărbătoarea Mulierlor, adică „Sărbătoarea Femeilor”.

Martinii de Iarnă se serbează trei zile: cel dintâi, la 1 Făurar; cel din mijloc, numit şi Martinul cel Mare, la 2 Făurar; al treilea, la 3 Făurar. Tustrei Martinii se ţin împotriva lupilor, anume ca aceştia să nu atace şi să nu strice turmele de oi, precum şi celelalte vite, şi ca să nu se apuce şi de oameni. În cele trei zile ale Martinilor, ciobanii din Banat nu scot nicicum oile la păşune; în prima zi a Martinilor, ei postesc şi fac mai multe ritualuri asupra oilor, ca să le ferească de lupi.

În mai toate poveştile româneşti, ursul este numit Martin; aşadar, Martinii de Iarnă sunt nişte urşi fermecaţi. Pe vremuri, ursarii, de obicei ţigani, care umblau cu ursul legat de lanţ dintr-un sat în altul, ca să tămăduiască bolnavii sau ca să preîntâmpine bolile, îl puneau să joace, cântându-i astfel:

Joacă bine,

Moş Martine,

Că-ţi dau pâine

Cu măsline,

Şi inele

Şi mărgele,

Să te-mpodobeşti cu ele!

O variantă a cântecului rostit către urs este următoarea:

Din călcâi încetişor,

Şi din talpă binişor

Sus, Martine,

Şi mai bine,

Că-ţi dau pâine

Cu măsline!

Iar sărmanul urs, ursit să fie tămăduitor, se ridica în două labe şi juca pentru sănătatea oamenilor! Ce era în gândul lui numai el ştia…

De la Stretenie înainte, chiar dacă iarna ar fi încă tare, vitejii şi, totodată, graţioşii ghiocei încep nerăbdători a străpunge neaua, vestind primăvara.