Dan Vîlceanu, pus sub urmărire penală pentru conflictul violent cu Florin Roman pe holul Parlamentului

Incidentul dintre Roman şi Vîlceanu (Captură video)
Andrei Popescu
02.07.2024

Procurorii Parchetului General au anunţat, marţi, că au început urmărirea penală pe numele deputatului Dan Vîlceanu pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. Demersul are loc în urma altercaţiei dintre Vîlceanu şi liberalul Florin Roman, pe holurile Parlamentului.

“La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar în cursul zilei de astăzi, suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale. Totodată, astăzi a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile menţionate”, a transmis biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit procurorilor, din probele administrate până în prezent, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

“La data de 21.05.2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de deputat, inculpatul a adresat injurii şi a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, şi acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice dată de mandatul constituţional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Totodată, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnităţii acesteia şi a tulburat ordinea şi liniştea publică prin generarea unor situaţii de insecuritate şi de teamă”.

De asemenea, procurorii au precizat că activitatea persoanei vătămate şi a inculpatului, în exercitarea funcţiei de demnitate publică, este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

“Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputaţii beneficiază de protecţia autorităţii pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorităţi publice de stat, iar dispoziţiile art. 257 C.pen. li se aplică în mod corespunzător. Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică.

Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi ori arestaţi preventiv sau la domiciliu fără încuviinţarea Camerei din care fac parte şi fără a se proceda la ascultarea lor”, se mai arată în comunicatul instituţiei.

Reamintim că deputaţii Florin Roman (PNL) şi Dan Vîlceanu (exclus din grupul parlamentar PNL) au fost, pe data de 21 mai, protagoniştii unei scene greu de imaginat în Parlamentul unei ţări europene. Mai exact, cei doi au avut o altercaţie în urma căreia Roman a fost văzut cu sânge la nas.

Altercaţia a pornit în sala de plen unde cei doi au schimbat vorbe grele. Apoi, Vîlceanu l-a scos pe Roman din sală şi, pe hol, a avut loc altercaţia fizică. Roman a intrat înapoi în sală ţinându-se de nas.

Surse din Parlament au declarat pentru Epoch Times că Vîlceanu i-ar fi spart nasul lui Roman.

Roman i-ar fi zis lui Vîlceanu, în sala de plen: “Băi, jegule!”, Vîlceanu replicând: “Eu sunt jeg? Eu îmi dau colegii afară din partid?”

După un schimb aprins de replici, Vîlceanu l-a luat de după gât pe Roman, l-a scos din plen şi au urmat violenţele fizice.

După incident, Florin Roman şi-a scos certificat medico-legal, care atestă că a avut nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale pentru leziunile suferite. În plus, deputatul PNL a anunţat că depune plângere penală la Parchetul General.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor