Cum stă România la asistenţă pentru dezvoltare

În ciuda promisiunilor repetate, UE per ansamblu nu şi-a îndeplinit ţinta stabilită de a acorda 0,7% din Venitul Intern Brut (VNB) cu titlul de ajutoare pentru dezvoltare până în 2015, respectiv 0,33% pentru statele care au aderat după anul 2004, inclusiv România.

O altă concluzie a raportului este că ţările europene folosesc bugetele de dezvoltare pentru a acoperi costurile găzduirii refugiaţilor şi aplicanţilor de azil, ceea ce nu costituie asistenţă pentru dezvoltare, deşi statele o raportează ca atare. În plus, acest sprijin nu este unul sustenabil, pe când acordarea de ajutor ţărilor în curs de dezvoltare este mai importantă pe termen lung întrucât obiectivul este reducerea sărăciei şi a inegalităţilor. Cât priveşte migraţia, există convenţii internaţionale care guvernează acest fenomen iar ajutorul pentru refugiaţi poate fi considerat asistenţă pentru dezvoltare doar în anumite condiţii. Ţări precum Spania sau Malta îşi folosesc peste jumătate din bugetul destinat asistenţei pentru dezvoltare pentru costurile cu centrele de detenţie destinate migranţilor, fapt criticat de altfel şi în raport.

Asistenţa pentru dezvoltare se referă la alocarea unui procent din VNB statelor în curs de dezvoltare prin intermediul asistenţei tehnice, granturilor, creditelor sau prin alte forme de cooperare şi este complementară acţiunii externe şi relaţiilor comerciale ale României.

Raportul analizează în termeni calitativi şi cantitativi cum contribuie Uniunea Europeană la eforturile internaţionale de eradicare a sărăciei. Prima parte a raportului prezintă o imagine de ansamblu asupra noului context internaţional – concluziile conferinţei pe finanţare de la Addis Abeba, ce se va întampla cu asistenţa pentru dezvoltare post 2015, se arată într-un comunicat remis Epoch Times de FOND (Federaţia ONG-urilor pentru Dezvoltare din România).

România nu mai e codaşă

România a alocat 137,1 milioane Euro pentru asistenţă pentru dezvoltare, mai mult decât Grecia, Slovacia, Letonia, Polonia şi Cipru. Cu toate acestea, România funcţionează tot după strategia naţională din anul 2006, adoptată înainte de a deveni membru al Uniunii Europene. Un nou proces legislativ a fost lansat în anul 2013 în cadrul Şcolii Române de Dezvoltare – un eveniment naţional organizat de FOND cu sprijinul financiar al MAE, dar noua lege se află în continuare în faza de consultări inter-ministeriale.

În anul 2014 volumul asistenţei pentru dezvoltare alocat de România a crescut la 0,11% faţă de 0,07% în 2013. Cea mai mare parte a bugetului a fost alocată Republicii Moldova – 30% din întregul buget.

Ca şi provocări pentru România, FOND a subliniat lipsa programării multi-anuale în ceea ce priveşte finanţarea şi lipsa predictibilităţii asistenţei acordate statelor partenere. Raportul AidWatch face şi câteva recomandări pentru România:

- Nevoia adoptării noii legi a cooperării pentru dezvoltare care să reflecte noul context internaţional post 2015;

- Creşterea bugetului naţional în mod adecvat;

- Creşterea capacităţii MAE prin alocarea corespunzătoare de resurse umane şi financiare;

- Lansarea unui apel de proiecte separat pentru organizaţiile societăţii civile din România şi statele partenere.

Dacă actualul trend de a folosi bugetele de dezvoltare pentru a-i caza pe refugiaţi continuă, cel mai mare primitor de ajutor european în viitor ar putea să fie în mod paradoxal chiar Europa.

Îndeplinirea acestora va reprezenta o condiţie esenţială pentru ca România să îşi îndeplinească angajamentele asumate, în contextul noii agende post- 2015 pe care a votat-o anul acesta la Naţiunile Unite.

ODA transformată în ajutoare pentru refugiaţi

Per ansamblu, UE rămâne departe de ţinta stabilită de a aloca 0,7% din VNB (venitul naţional brut) pe asistenţă pentru dezvoltare. Doar 4 din cele 28 de state membre au îndeplinit ţinta de 0,7%: Luxemburg, Suedia, Danemarca şi Marea Britanie.

Bugetele dedicate asistenţei pentru dezvoltare sunt tot mai mult folosite pentru a acoperi costurile cu refugiaţii şi căutătorii de azil (Olanda 145%, Italia 107%, Cipru 65% şi Portugalia 38%). În schimb, Luxemburg, Polonia şi Bulgaria au decis deja să nu raporteze costurile cu refugiaţii ca AOD (asistenţă oficială pentru dezvoltare), spre deosebire de Spania, Malta şi Ungaria.

Ajutoarele UE pentru dezvoltare sunt văzute în continuare de mulţi ca un instrument pentru a determina schimbări de politici în sensul unei liberalizări în ţările partenere. Ele vin împreună cu o agendă de politici sugerată.

“Agenda 2030 va cere o finanţare ambiţioasă de la toţi actorii. Ceea ce lipseşte până acum este o acţiune reală de la majoritatea comunităţii de donatori menită să asigure îndeplinirea angajamentelor asumate în materie de ajutoare pentru dezvoltare. UE şi-a ratat propria ţintă de 0,7% stabilită pentru 2015. Ajutoarele pentru dezvoltare vor rămâne o sursă vitală de dezvoltare pentru anii care vor veni... UE ar trebui să atingă ţinta de 0,7% până în 2020, conform angajamentelor luate la conferinţa de la Addis Abeba”, a declarat Amy Dodd, Coordonator AidWatch la CONCORD.

Raportul AidWatch mai arată că dacă actualul trend de a folosi bugetele de dezvoltare pentru a-i caza pe refugiaţi continuă, cel mai mare primitor de ajutor european în viitor ar putea să fie în mod paradoxal Europa.

“Noi înţelegem urgenţa actualei crize a refugiaţilor, dar rămânem convinşi că ajutoarele trebuie folosite pentru a susţine dezvoltarea în ţări terţe. Cei mai săraci din lume nu ar trebui să plătească nota de plată pentru costurile cu refugiaţii din Europa. Ajutoarele pentru dezvoltare sunt esenţiale pentru a împiedica şi mai mulţi oameni să fugă de acasă. Continuarea investiţiilor în combaterea sărăciei şi a inegalităţilor în ţările în curs de dezvoltare este în final cea mai sustenabilă cale de a face faţă crizei pe termen lung”, a spus Jessica Poh-Janrell de la CONCORD Suedia.

Raportul integral poate fi consultat aici.