"Victor Ponta şi 'corbii' Rusiei" - Jurnalist pune reflectorul pe un episod şocant legat de fostul premier PSD

Victor Viorel Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
07.10.2025
Victor Viorel Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
07.10.2025

Jurnalistul Răzvan Gheorghe readuce în atenţie reţeaua „corbilor” Rusiei – cadre militare şi politice aflate sub influenţa GRU şi KGB – şi o leagă de traiectoria biografică a lui Victor Ponta, fost premier al României.

Potrivit dezvăluirilor generalului Ştefan Kostyal, un agent GRU din anturajul grupării Iliescu, tânărul Ponta s-ar fi aflat, în seara de 22 decembrie 1989, în maşina acestuia, în timp ce „corbii” preluau puterea în haosul Revoluţiei.

Răzvan Gheorghe interpretează acest episod ca parte a continuităţii unei influenţe ruseşti persistente, ilustrând cum vechile structuri de putere şi loialităţile din jurul Moscovei au supravieţuit tranziţiei. În final, autorul ridică întrebarea dacă nu cumva, în prezent, statul român continuă să încerce neutralizarea unor „corbi” prin instrumentarea altora.

Redăm mai jos postarea intitulată Victor Ponta şi 'corbii' Rusiei”:

Am scris ieri despre ”corbi”. Adică, despre oamenii serviciilor secrete ruseşti care au fost înşurubaţi, înainte de ‘89, în Armată, servicii şi politică. Securitatea în numea ”corbi” (Dosarele ”Corbii” 1 şi 2). Reţeaua rusească a ”corbilor” (în special, agenţi ai GRU, dar şi rezidenţi ai KGB) era lucrată operativ de UM 0110, adică de unitatea Securităţii care se ocupa de contraspionaj în zona de Est – scopul principal era combaterea spionajului sovietic, structura apărând imediat după ce Brejnev catalogase drept dezirabilă o debarcare a lui Ceauşescu.

Foste cadre de la conducerea UM 0110 vor puncta, la începutul anilor ‘90, că toţi cei pe care îi urmăriseră înainte de ‘89 ajunseseră acum la putere. Era primul regim Iliescu. Un regim al corbilor. Şi al agenturilor ruseşti care aveau să facă pui.

Câteva nume de generali din reţeaua GRU a ”corbilor”: Nicolae Militaru (cel mai cunoscut), Ion Ioniţă, Vasile Ionel, Marin Pancea, Decebal Ilina, Ştefan Kostyal. Printre contactele lor politice – Iliescu, Măgureanu şi Brucan. Corbii între ei. Cu toţii vor ajunge curând la putere, căţărându-se pe cadavrele tinerilor ucişi la Revoluţie.

În cele ce urmează voi face o serie de referiri la astăzi foarte puţin cunoscutul general Ştefan Kostyal. Potrivit dosarelor ”Corbii”, Kostyal era un indubitabil agent al GRU. Fusese ilegalist, era comunist înflăcărat, absolvent al Academiei Militare din Moscova şi promotor al modelului sovietic.

După decembrie ‘89, Kostyal a susţinut că Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu reprezentau ”contactele politice” ale generalilor complotişti Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru (vârfuri ale agenturii GRU), care plănuiau să-l îndepărteze pe Ceauşescu printr-o lovitură de stat, în 1984, cu suportul Kremlinului. Urmarea? Conspiraţia a eşuat, câţiva generali şi o serie de alţi pioni implicaţi au fost traşi pe linie moartă, Iliescu s-a dat la fund cu viteza şopârlei, iar Kostyal a ajuns în puşcărie (în aceeaşi celulă cu Sorin Ovidiu Vântu, la acea vreme condamnat pentru furt de energie de la contorul de acasă).

Inevitabil, momentul 22 decembrie 1989 nu-l putea găsi pe generalul Kostyal decât în imediata proximitate a grupării Iliescu (alături de alţi ”corbi”). Dovadă că era cotat cu încredere maximă, chiar Kostyal (repet: un agent GRU) avea să-i aresteze, în după-amiaza de 22 decembrie, pe cei mai importanţi fraţi ai lui Ceauşescu: pe Ilie Ceauşescu (general de Armată) şi pe Nicolae Andruţă Ceauşescu (general de Securitate), acesta din urmă fiind săltat chiar din Şcoala de ofiţeri de la Băneasa. Cred că e clar pentru oricine că astfel de arestări nu puteau fi lăsate pe mâna oricui.

În 2008, într-un interviu acordat istoricului Toma Roman jr. (publicat în volumul ”Ceauşescu văzut de aproape”, Editura Curtea Veche, 2008), Kostyal avea să relateze că, în seara de 22 decembrie 1989, chiar după arestarea celor doi fraţi Ceauşescu, a luat cu maşina doi tineri şi s-a deplasat spre Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT). Potrivit generalului, unul dintre aceştia era junele Victor Ponta, viitor PSD-ist de seamă şi premier al României. Iată fragmentul:

„L-am arestat tot eu şi pe Nicolae Andruţă Ceauşescu, la Băneasa, după care m-am dus să coordonez Comandamentul Apărării Antiaeriane a Teritoriului. Să vă zic ceva interesant. Luasem cu mine-n maşină spre CAAT şi doi foarte tineri revoluţionari. Unul dintre ei era Victor Ponta”.

Pam-pam! Carevasăzică, în teribila seară de 22 decembrie 1989, când ”corbii” Rusiei furau Revoluţia, însângerând marile oraşe, Victor Viorel Ponta se plimba cu maşina în compania generalului Ştefan Kostyal, agent GRU. Ce căuta acolo un puşti de numai 17 ani? Cine era celălalt june? A cunoscut şi el, ulterior, o fulminantă carieră politică?

Victor Ponta a negat succint că ar fi interacţionat cu generalul în seara de 22 decembrie 1989, dar asta s-a întâmplat la ani după moartea lui Kostyal, când acesta nu-l mai putea contrazice.

P.S. Vă amintiţi recentele aventuri ”suveraniste” ale lui Victor Ponta? Eu cred că cineva din sistemul de la Bucureşti l-a trimis la Mar-a-Lago şi l-a împins spre o candidatură cu agendă pe care el nu a dorit-o niciodată, ştiind prea bine că e carne de tun. Raţiunea candidaturii a fost strict aceea de a rupe din valul electoral georgisto-simionist. Şi totuşi, cât de eficient e pentru statul român – pe termen mediu şi lung – să tot încerce neutralizarea unor ”corbi” prin instrumentarea altor ”corbi”?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor