"În patul care a ars putea fi fetiţa mea". Caz şocant în Vrancea: Ororile trăite de o femeie căreia oamenii legii i-au refuzat cererea de a-i monta brăţara de monitorizare fostului iubit abuziv [EXCLUSIV]

Într-o ţară în care o femeie este ucisă săptămânal, Corina Crăciun, o femeie din comuna Dumbrăveni, judeţul Vrancea, a solicitat zadarnic ca fostului ei partener de viaţă să i se pună brăţara de monitorizare după ce acesta o ameninţase că îi taie gâtul.

Atât judecătorii din Constanţa, unde Corina a depus o plângere după ce fostul partener de viaţă a urmărit-o la mare, unde ea plecase cu fetiţa tocmai ca să scape de ameninţările lui, cât şi, spune ea, poliţiştii din localitatea ei, au refuzat să ia în considerare cererea ei ca bărbatul care a ameninţat-o să fie monitorizat prin brăţară electronică pentru a nu se putea apropia de ea şi de copilul lor. Femeia a obţinut doar ordin de protecţie, pe care fostul partener de viaţă nu l-a respectat.

La câteva zile după ce judecătorii constănţeni au ajuns la concluzia că nu e cazul ca bărbatului să i se pună brăţara de monitorizare, iar poliţiştii au refuzat-o şi ei, Corinei i-a luat casa foc. Ea îl acuză pe fostul partener, Claudiu Constantin, că i-a incendiat casa şi a trimis şi o înregistrare video de pe camera de supraveghere a unui vecin, în care ar apărea fostul concubin, ieşind din curtea ei chiar în ziua incendiului.

Pompierii care au venit să stingă incendiul au constatat că acesta a fost provocat intenţionat. Practic, cineva a dat foc hainelor cu o brichetă şi dormitorul, în care puteau fi Corina şi fetiţa ei, a ars. Şi restul casei a fost deteriorat grav (vezi video ataşat). Ulterior incendierii, Claudiu, fostul concubin al Corinei şi tatăl fetiţei ei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În prezent acesta este după gratii.

Soluţia pe scurt: În baza art. 226 alin. (1) şi (2) C.pr.pen., cu referire la art. 202 C.pr.pen., art. 223 alin. (2) C.pr.pen., admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului CONSTANTIN CLAUDIU, pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecţie, prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (3 acte materiale) şi distrugerea, prevăzută de art. 253 alin. (4) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.09.2025 şi până la data de 16.10.2025, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă”, se arată în decizia Judecătoriei Focşani.

Corina ne-a contactat pentru a ne spune povestea pe care o relatăm, căci este emblematică pentru o ţară în care, aşa cum spuneam, o femeie este ucisă săptămânal, iar unele tragedii ar putea fi prevenite dacă Justiţia şi Poliţia i-ar monitoriza pe agresori. Ea spune că incendierea a fost a doua tentativă de acest gen şi că a cerut zadarnic sprijinul Poliţiei.

„Eu am fost la ei, la poliţişti, de două ori. Şi am spus: «Vă rog frumos, mă simt în pericol şi eu şi fetiţa, mi-a spart uşa la casă la două noaptea. Mă ameninţă că-mi ia fata, că aruncă casa cu butelia în aer. M-a ameninţat că îmi ia gâtul. Vă rog frumos, puneţi-i brăţară.»
«Nu se poate, că nu a dat tribunalul de la Constanţa» mi-au răspuns”, ne-a povestit Corina.

În ceea ce priveşte Tribunalul Constanţa, care a refuzat ca lui Claudiu C. să îi fie pusă brăţara electronică de monitorizare, judecătorul a concluzionat că „în ceea ce priveşte actul de violenţă psihologică (...) constând în aceea că pârâtul a ameninţat-o pe reclamantă că îi taie gâtul dacă pleacă la mare fără el, instanţa apreciază că nu este dovedit”, că acuzatului i se aplică prezumţia de nevinovăţie şi „că starea de pericol cu privire la integritatea psihică a reclamantei (...) poate fi înlăturată pe calea emiterii unui nou ordin de protecţie împotriva pârâtului”.

Câteva zile mai târziu, Corinei i-a luat casa foc.

Povestea Corinei

„El a venit din Franţa pe 13.08. Pe 15.08, deja m-a ameninţat cu moartea în prezenţa fetiţei noastre de şapte ani. Poliţia mi-a recomandat să dorm în altă parte. Neavând unde să dorm, că mama este cu handicap, paralizată pe partea dreaptă, şi am zis să nu vină peste ea, că este aproape de casă, la 400 de metri, am preferat să plec la Constanţa, la mare, la Năvodari. Am plecat cu poliţia de la poartă, poliţia a stat cu mine, poliţia mi-a luat bagajul.

A doua zi, aşa că pe 16 eram la Năvodari, la un restaurant. Plecând de acolo, la maşină cu fetiţa, am primit un telefon de la el şi cu o poză, în care-mi arăta că se afla în restaurant unde mâncasem eu cu copilul înainte. M-am simţit în pericol, vă daţi seama. Am plecat pe o străduţă abandonată, am sunat la 112, am dat şi locaţia, ca să mă găsească, nu cunoşteam strada deloc şi a venit poliţia de la Năvodari, mi-a dat ordin de protecţie provizoriu şi pentru mine şi pentru minor, provizoriu, pe 5 zile, cum se dă.

Şi după aceea l-au prins şi pe el, l-au găsit că era pe o stradă, l-a oprit, i-a pus în vizor să nu se apropie de mine la 100 de metri, şi după aia am fost chemată în tribunal, el părăsind Năvodariul.

Am fost chemată la Constanţa în tribunal, acolo mi s-a dat doar 5 luni ordin de protecţie, el să nu se apropie la mai mult de 400 de metri, eu specificând că doresc brăţară, că deja am avut ordin de protecţie împotriva lui şi de la tribunal o dată, şi două de la poliţia din localitatea mea. Dar avocatul din oficiu a ţinut cu el foarte mult în momentul acela, că el (fostul partener n.r.) i-a spus avocatului din oficiu că el trebuie să părăsească România, să plece înapoi în afară, să muncească. Şi nu i s-a pus brăţară.

Venind acasă, la două zile, a intrat la ora două noaptea peste mine şi peste fetiţă în casă, spărgându-mi uşa de acces de la casă, eu având două intrări la casă. Am fugit pe altă uşă, pe drum, cu poliţia la telefon în timp ce el mă ameninţa că mă omoară. Poliţia, în procesul verbal, nu a specificat că era şi minorul prezent, dormind cu mine în pat, nu a specificat că m-a ameninţat cu moartea poliţia de aici.

Noaptea, atunci, l-au prins că era în faţa casei, l-au dus la psihiatrie, l-au ţinut 48 de ore. A doua zi dimineaţă, m-au chemat la poartă şi mi-au dat un proces verbal. Nu am apucat să-l citesc, vă daţi seama, eu nedormind decât două ore nu l-am citit, mi-a zis doar să-l semnez. Nu am văzut ce am semnat. După amiază m-am dus la secţia de poliţie şi-am cerut la şefa lor procesul verbal să-l duc în tribunal, ca să specific că am nevoie de un psiholog. Că ştiu că se acordă consultaţie la psiholog pentru minori gratuit iar ei mi-au spus că nu pot, că eu nu am specificat în hârtia care a făcut-o poliţia că el a spart uşa şi că fetiţa era în casă.

Şi am zis: «Doamnă, pe mine m-a chemat poliţia la poartă, pe maşină să semnez la 6 dimineaţă, eu culcându-mă la trei şi jumătate noaptea, nu dormisem, nu mi-au citit, nu mi-au spus nimic.» A rămas aşa.

După aceea am plecat din nou la mare încă două zile cu o verişoară şi cu fata. Când m-am întors, uşa din nou spartă, stătuse în casă bine mersi, făcuse dezastru în casă, total. Am chemat poliţia locală (din localitate n.r.) iar, am sunat şi la 112 de data asta. I-au făcut din nou un proces penal că a încălcat ordin de protecţie, el a recunoscut că el a fost în casă.
Nu i s-a pus brăţară, am cerut brăţară în continuu, nu i s-a pus brăţară fiindcă nici poliţia nu îşi face meseria deloc.

Le-am cerut să îi pună brăţara poliţiştilor din comuna Gugeşti, şi cerusem şi în tribunal şi cerusem şi lor de două ori că mi-a încălcat de două ori ordinul de protecţie.

Şi s-a constatat că el când a fost în casă, cât timp am fost la mare, el mi-a furat tot aurul. M-am dus la poliţie, au ridicat tonul la mine că s-au simţit vinovaţi că au greşit, atunci, că era acelaşi poliţist care noaptea când l-au arestat a făcut gură din cauză că nu a scris cum trebuia procesul verbal.

Şi după aia a fost chestia cu focul.

Duminică (ziua incendiului), la ora 10.50, m-am pregătit să mă duc cu mama şi cu fata şi cu mătuşa la Buzău, m-am dus la magazin, care este la 40 de metri de casă, el având ordin de restricţie la 400 de metri. Şi l-am văzut, era la bar. Nu am mai cumpărat nimic, m-am urcat pe o maşină şi am plecat la 10.53. La 11.15 se vede pe camera la vecini cum iese el din curte. Înainte să deschidă zăvorul la poartă, se uită la un geam, o uşă care se deschide doar pe dinăuntru, mare, unde pusese focul la pat.

Se vede clar pe camere, el nu recunoaşte, el spune că a intrat în curte ca să ia un flex. Fără să iasă cu vreun flex în mână din curte. Şi acum este în arest preventiv.

Eu nu aveam voie să mă prezint în sala de tribunal, dar am intrat cu toate astea. Am vorbit cu avocata lui din oficiu şi m-am ridicat şi am zis doamnei judecător: «Am nevoie să vă spun două cuvinte – în patul care a ars puteam să fiu eu cu fetiţa mea.»

Nu e prima oară, e a doua oară când îmi dă foc la casă. Prima oară, pe 1 martie anul trecut, nu am avut cum să demonstrez, era 8 seara când au venit pompierii, m-au întrebat de la ce ar putea să ia foc. M-am gândit că de la o priză, că nu credeam că tata la un copil, un om pe care l-ai spălat pe picioare, treaz, beat, cum era, poate să facă aşa ceva, că a dat foc în cameră la fată prima oară, şi mi-a luat foc tot.

În momentul ăla de panică nu m-am gândit să-l acuz sau să cred că el a fost. M-am gândit doar la vreo 3-4 zile după când mi-a spus toată lumea şi am analizat şi eu. Şi acum e a doua oară când îmi arde casa.

Acum sunt pagube foarte mari, eu în pod am vată de sticlă şi căldura nu s-a mai dus în tavan. Şi mobila mi s-a topit în casă”, ne-a povestit Corina.

Tânăra femeie a mai relatat că în ziua în care Claudiu a fost arestat preventiv, poliţiştii din comună au sunat-o şi au chemat-o să semneze o hârtie în care spuneau că ei au ajutat-o foarte mult, că au fost lângă ea. Ea mai spune că a cerut cel puţin în două rânduri şi i-a rugat pe poliţişti să îi pună brăţară de monitorizare lui Claudiu, că a ameninţat-o pe ea şi pe fetiţă cu moartea. Însă nu doar că nu s-a rezolvat nimic ci oameni legii au pus-o să semneze, fără să o avertizeze, că ea nu a cerut brăţară de protecţie.

„După ce am semnat hârtia, şi pe o parte şi pe alta, îmi spun că eu am semnat că nu am vrut brăţara de protecţie de la ei, că ei au vrut să îmi dea şi nu eu nu am vrut. Şi le-am zis: «Domnule, vă rog frumos, rupeţi foaia de la dosar fiindcă eu v-am cerut vouă brăţara, că dacă vine comisie de la Focşani o să vă fac mai mult rău fiindcă atunci eu o spun că dvs. m-aţi pus să semnez foaia asta.»
«Nu, nu, nu, că nu vine nimeni de la Focşani», mi-au spus ei.

Acum eu nu ştiu dacă vine, dar ei m-au obligat să semnez o foaie în care eu nu eram de acord. După ce am semnat-o mi-au spus ce am semnat. Ca să se spele pe mâini că cei de la Poliţia Judeţeană i-au luat la bâză. Că ei trebuiau să facă toate demersurile astea cum trebuia de la început. Nu de la primul, dar la al doilea ordin de protecţie, ei trebuiau să pună brăţară.

Eu am fost la ei de două ori. Şi am spus: «Vă rog frumos, mă simt în pericol şi eu şi fetiţa, mi-a spart uşa la casă la două noaptea. Mă ameninţă că-mi ia fata, că aruncă casa cu butelia în aer. M-a ameninţat că îmi ia gâtul. Vă rog frumos, puneţi-i brăţară».

«Nu se poate, că nu a dat tribunalul de la Constanţa», mi-au răspuns.

Acum aflu că ei trebuiau să pună brăţară, dar ei nu au pus chestia asta ca să nu se complice, să vină continuu după el de câte ori suna brăţara.

Corina a mai relatat că fostul iubit e violent de şase ani, de când ea a venit în România.

„Am încercat, am zis că e copilul, că se poate schimba. Mi-am făcut ordin de protecţie. Mi l-a adus lumea de pe drum că vomita sânge. Am retras ordinul la patru luni, n-am mai aşteptat cinci luni. Tot am sperat, ca fiecare femeie. Ştiţi cum e... Când mai este şi un copil minor şi suferă după părinţi, după tată... Aşa că am încercat. Că n-a fost agresiv cu fata niciodată, dar cu mine da.

Dar în ultimul timp nu mai ţinea cont de fetiţă. Mi-a dat un pumn în spate, mi-a rupt muşchii. Era iarnă, frig şi el dormea pe drum. Am zis: Hai să-i mai dau o şansă.

Acum a devenit din ce în ce mai agresiv. După 1 martie, în aprilie el a plecat în Franţa, de unde nu a trimis niciun bănuţ la copil, nici mie. Şi cred că s-a drogat. El se droga din câte am înţeles, l-am prins o dată în Franţa. Plus pe baza alcoolului. Că a devenit alcoolist. Este alcoolist declarat la psihiatrie – schizofrenie pe bază de alcool. Adică dublă personalitate. Din cauza alcoolului s-a ajuns aici, în ultimul hal”, a mai povestit Corina.

Ce spune Poliţia?

Redacţia noastră a cerut informaţii despre demersurile întreprinse de poliţiştii vrânceni după telefoanele Corinei. Am încercat să aflăm ce au făcut poliţiştii după ce femeia a cerut ajutor şi a semnalat că fostul partener o ameninţă, urmăreşte etc. Ni s-a transmis însă că informaţiile cerute de noi intră în sfera datelor cu caracter personal şi nu ne pot fi comunicate.

Ce ar fi trebuit să facă poliţiştii?

Contactată de Epoch Times, avocata Giulia Crişan, Presedinta Asociatiei ADEPT, ne-a declarat că în cele mai multe cazuri poliţiştii sunt cei care pun brăţări de monitorizare. Însă, spune ea, de multe ori poliţiştii încearcă mai degrabă să descurajeze victimele să ceară brăţară pentru agresor, în loc să le încurajeze să ceară montarea dispozitivului de monitorizare care le-ar putea salva viaţa.

"Legea prevede posibilitatea monitorizării electronice încă de la emiterea ordinului de protecţie provizoriu de către poliţist, dacă victima este de acord să poarte şi ea dispozitivul.

Acum poliţiştii sunt obligaţi să întrebe victima dacă doreşte să poarte dispozitivul electronic de supraveghere, care înseamnă un telefon mobil pentru ea. Dar am văzut şi noi în practică că mai sunt situaţii în care fie nu întreabă, fie, înainte să le prezinte avantajele dispozitivelor, mai degrabă le prezintă dezavantajele, de tipul: Dacă îl deterioraţi trebuie să-l plătiţi, dacă îl pierdeţi trebuie să-l plătiţi, trebuie să-l ţineţi încărcat...

E drept că ei au o serie de instrucţiuni de utilizare a dispozitivului pe care le prezintă atât victimei, cât şi agresorului. Dar modalitatea în care pui problema face diferenţa, pentru că victima nu stă acolo să citească două pagini de obligaţii. Şi tot timpul noi insistăm pe ideea aceasta, că trebuie să le spui pe înţelesul lor care este avantajul acestor dispozitive. E drept că dacă îl pierzi trebuie să îl plăteşti. Orice lucru al altuia dacă îl pierzi, trebuie să îl plăteşti. Dar nu începe cu lucrul ăsta. Nu este vreo valoare inestimabilă, e un telefon uzual pe care îl avem toţi şi îl folosim toţi, nu este ceva pe lângă beneficiile pe care le aduce dispozitivul.

Pe urmă, unde apare o problemă? Când poliţistul emite ordinul de protecţie provizoriu cu monitorizare electronică şi el este confirmat de procuror, procurorul este cel care formulează o cerere către judecător pentru emiterea unui ordin de protecţie judecătoresc. Dar uneori procurorul când completează tipizatul nu mai cere monitorizare mai departe. Dacă în faţa instanţei avocatul din oficiu al victimei nu cere el monitorizare, nici instanţa nu întreabă victima dacă ar dori cu monitorizare.

De ce se rupe treaba asta nu pot să vă explic. Deci nu înţeleg de ce fac lucrul ăsta. Noi în grupul de lucru cu care am iniţiat împreună cu Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) nişte modificări la legea 217, am modificat radical partea asta, adică am trecut monitorizarea ca măsură de supraveghere a respectării ordinului. Cumva să devină obligatorie. I-ai dat ordin, îi dai brăţară, obligatoriu. Ca să terminăm cu circul: am întrebat-o, n-a vrut, n-a...”

Ce a decis Tribunalul Constanţa?

Redăm integral considerentele în baza cărora Tribunalul Constanţa a refuzat să îi pună brăţara lui Claudiu C.

"INSTANŢA, deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 19.08.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a solicitat instanţei să dispună emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului ########## #######, pe o perioadă de 11 luni, cu obligarea acestuia la următoarele:

• păstrarea unei distanţe minime de 200 m faţă de reclamantă;

• păstrarea unei distanţe minime de 200 m faţă de reşedinţa reclamantei din ###### ##########, str. Prof. ####### Spănţulescu, nr. 1, #### #######;

• interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta.

Ulterior, cererea de emitere a ordinului de protecţie a fost modificată sub aspectul obligaţiilor şi măsurilor solicitate, în final dorindu-se:

• obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 400 m faţă de reclamantă;

• obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 400 m faţă de reşedinţa reclamantei din ###### ##########, str. Prof. ####### Spănţulescu, nr. 1, #### #######;

• interzicerea pârâtului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta;

• obligarea pârâtului la purtarea unui sistem electronic de supraveghere permanent;

• obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 400 m faţă de minora ########## #####-#####;

• obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 400 m faţă de reşedinţa minorei ########## #####-##### din ###### ##########, str. Prof. ####### Spănţulescu, nr. 1, #### #######;

• obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 400 m faţă de unitatea de învăţământ pe care o va frecventa minora din toamna anului 2025, respectiv şcoala gimnazială „###### ##########” din ###### ##########, strada ###### ##########, nr. 57, Judeţul #######.

În fapt, s-a susţinut că, la data de 16.08.2025, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla la domiciliul reclamantei din ###### ##########, #### #######, pârâtul a ameninţat-o pe aceasta că îi taie gâtul dacă pleacă la mare fără el.

S-a mai susţinut că, la data de 17.08.2025, în jurul orei 19:10, în timp ce se afla în zona de camping din oraşul Năvodari, #### #########, reclamanta a primit un mesaj de la pârât pe aplicaţia Whatsapp, prin care acesta i-a comunicat că se afla de asemenea la mare, fapt care i-a provocat o stare de temere reclamantei.

În drept, cererea nu a fost motivată. Pârâtul nu a depus întâmpinare.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisurile de la dosar şi cele depuse la termenul de judecată din 21.08.2025, şi a ascultat reclamanta, pârâtul fiind lipsă.

Analizând mijloacele de probă de la dosar, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, reţine că:

În fapt, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că părţile au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, aspect necontestat de către pârât.

În ceea ce priveşte actul de violenţă psihologică din data de 16.08.2025, constând în aceea că pârâtul a ameninţat-o pe reclamantă că îi taie gâtul dacă pleacă la mare fără el, instanţa apreciază că nu este dovedit.

Susţinerile reclamantei, consemnate de către organele de poliţie în procesul-verbal din 16.08.2025 (f. 23), care nu au perceput nemijlocit fapta reclamată, în absenţa vreunui alt mijloc de probă care să confirme cele declarate, nu sunt suficiente pentru ca instanţa să îşi formeze convingerea cu privire la existenţa ameninţării din 16.08.2025.

De asemenea, împrejurarea că s-au început cercetările cu privire la infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) C.pen., ca urmare a plângerii prealabile formulate de către reclamantă, este irelevantă, pârâtul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie până la dispunerea unei soluţii definitive în cauză, din care să reiasă că fapta a existat, constituie infracţiune şi a fost comisă cu vinovăţie de către acesta.

În ceea ce priveşte actul de violenţă psihologică constând în aceea că, la data de 17.08.2025, în jurul orei 19:10, în timp ce reclamanta se afla în zona de camping din oraşul Năvodari, #### #########, pârâtul i-a scris pe aplicaţia Whatsapp, comunicându-i că se afla de asemenea la mare, provocând o stare de temere reclamantei, instanţa apreciază că existenţa acestuia este dovedită.

Din capturile de ecran ale conversaţiilor purtate între reclamantă şi pârât, realizate la data de 20.08.2025 (marţi), reiese că duminică, 17.08.2025, pârâtul i-a trimis reclamantei o fotografie, care i-a dat de înţeles acesteia că bărbatul se afla de asemenea la mare, întrucât reclamanta i-a răspuns că ea a plecat deja acasă, el putând sta cât doreşte la mare.

Pârâtul i-a răspuns că se află aici, adică la mare. După acest schimb de replici, au urmat două apeluri vocale de câte un minut, după care reclamanta nu a mai răspuns apelurilor pârâtului.

Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către organele de poliţie la data de 17.08.2025, în urma apelării numărului de urgenţă 112 de către reclamantă din pricina faptului că ar fi fost urmărită de către pârât, în timp ce se afla în Năvodari, reiese că, într-adevăr, pârâtul s-a aflat în Năvodari la data la care i-a comunicat acest aspect reclamantei.

Organele de poliţie au consemnat în procesul-verbal că l-au identificat pe pârât în împrejurimile zonei în care se afla reclamanta.

Instanţa mai constată că din ansamblul probator nu rezultă existenţa vreunui act de violenţă exercitat de către pârât asupra minorei ########## #####-#####.

În drept, sunt aplicabile dispoziţiile Legii ######## pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, părţile fiind membri de familie în sensul art. 5 alin. (1) lit. c) din legea antemenţionată.

(...)

Aşadar, pentru emiterea unui ordin de protecţie este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

1. reclamantul (victima) şi pârâtul (agresorul) să fie membri de familie în accepţiunea art. 5 din Legea 217/2003;

2. pârâtul să fi exercitat împotriva reclamantului acte de violenţă astfel cum acestea sunt definite de art. 3 şi art. 4 din Legea 217/2003;

3. aceste acte de violenţă să fi generat o stare de pericol pentru viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantului;

4. starea de pericol să subzistă la momentul emiterii ordinului de protecţie;

5. măsurile dispuse prin ordinul de protecţie să fie necesare pentru înlăturarea stării de pericol pe care pârâtul a creat-o prin actele de violenţă exercitate împotriva reclamantului.

Reclamanta şi pârâtul au calitatea de membri de familie în sensul art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea 217/2013, fiind persoane care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi.

Actul de violenţă din 16.08.2025 nu a fost dovedit, astfel cum instanţa a arătat deja.

În schimb, actul de violenţă din data de 17.08.2025 a existat, mesajul trimis de către pârât reclamantei încadrându-se în categoria actelor de violenţă psihologică exercitate prin provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace.

Conduita pârâtului din 17.08.2025 a generat o stare de pericol pentru integritatea psihică a reclamantei, care subzistă.

Instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile enumerate la punctele 2-4, analizând mesajul pârâtului în corelaţie cu circumstanţele reale şi personale de comitere a faptei din 17.08.2025, deşi mesajul trimis de către pârât reclamantei, privit izolat, nu conţine un indiciu de pericol evident pentru reclamantă.

Instanţa apreciază relevant faptul că pârâtul a fost identificat de către organele de poliţie în Năvodari la momentul la care i-a transmis reclamantei că se afla acolo.

Starea de temere pe care a resimţit-o reclamanta când a primit mesajul, raportat la acest aspect, precum şi la istoricul relaţiei dintre părţi, a existat şi a fost justificată, reclamanta putând anticipa în mod fondat că pârâtul chiar se deplasase în Năvodari.

Această anticipare, în viziunea instanţei, a fost suficientă pentru a-i crea reclamantei o stare de temere cu privire la siguranţa sa, având în vedere faptul că în trecut a mai fost emis un ordin de protecţie împotriva pârâtului, prin ## ##. 8007/11.11.2021, pronunţată de Judecătoria ####### (f.28-30).

Aşadar, la un moment dat, pârâtul a comis o faptă de violenţă domestică care a generat o stare de pericol pentru reclamantă, ce nu putea fi înlăturată decât pe calea emiterii unui ordin de protecţie împotriva pârâtului.

În continuare, instanţa apreciază că starea de pericol cu privire la integritatea psihică a reclamantei generată de actul de violenţă din 17.08.2025 poate fi înlăturată pe calea emiterii unui nou ordin de protecţie împotriva pârâtului, dat fiind că în legătură cu ordinul de protecţie anterior nu s-a făcut dovada vreunei încălcări a acestuia de către pârât.

În vedere cele de mai sus, instanţa constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

Sub aspectul obligaţiilor şi măsurilor ce se impun a fi impuse, respectiv luate pe calea ordinului de protecţie, instanţa apreciază că se justifică impunerea în sarcina pârâtului a următoarelor obligaţii:

• păstrarea unei distanţe minime de 400 m faţă de reclamantă;

• păstrarea unei distanţe minime de 400 m faţă de reşedinţa reclamantei din ###### ##########, str. Prof. ####### Spănţulescu, nr. 1, #### #######;

• interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta.

În vedere că reclamanta a declarat că nu s-ar simţi în siguranţă dacă i s-ar impune pârâtului păstrarea unei distanţe de minim 200 de metri faţă de aceasta şi faţă de reşedinţa sa, precum şi faptul că avocatul pârâtului a declarat că acesta urmează să plece în străinătate în curând, instanţa apreciază că distanţa de 400 de metri solicitată de reclamantă este necesară şi suficientă pentru ca scopul emiterii ordinului de protecţie să fie îndeplinit.

Cu privire la obligarea pârâtului de a purta un sistem electronic de supraveghere permanent, instanţa apreciază că nu este cazul, raportat la gravitatea actului de violenţă reclamat şi dovedit, precum şi la faptul că anterior pârâtul a respectat ordinul de protecţie emis împotriva sa în absenţa unei astfel de monitorizări impuse de către Judecătoria #######.

În ceea ce priveşte durata pentru care se solicită emiterea ordinului de protecţie, instanţa reţine că prin cerere s-a solicitat emiterea pe o perioadă de 11 luni, iar avocatul pârâtului a solicitat emiterea pe o perioadă de 3 luni.

Raportându-se la gravitatea actului de violenţă exercitat de către pârât împotriva reclamantei, precum şi la faptul că pe calea ordinului de protecţie se restrâng drepturi şi libertăţi fundamentale ale agresorului, instanţa apreciază că emiterea ordinului de protecţie pe o perioadă de 5 luni este necesară şi suficientă pentru ca starea de pericol pentru integritatea psihică a reclamantei, generată de actul de violenţă psihică exercitat de către pârât asupra acesteia la data de 17.08.2025, să fie înlăturată.

În final, cu privire la solicitarea de emitere a ordinului de protecţie şi în favoarea minorei ########## #####-#####, instanţa reiterează faptul că existenţa actelor de violenţă asupra minorei nu a fost dovedită.

Astfel, nefiind îndeplinită prima condiţie de emitere a ordinului de protecţie privitoare la exercitarea actelor de violenţă de către agresor împotriva victimei, analizarea în continuare a îndeplinirii celorlalte condiţii de emitere a ordinului de protecţie în favoarea minorei nu mai apare ca fiind utilă.

Necesară îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii prin raportare la fiecare victimă din cauză, pentru ca ordinul de protecţie să poată fi emis în favoarea tuturor victimelor.

În vederea celor expuse mai sus, instanţa urmează să admită în parte cererea, să dispună emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului pe o perioadă de 5 luni, prin care:

• să oblige pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 400 m faţă de reclamantă;

• să oblige pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 400 m faţă de reşedinţa reclamantei din ###### ##########, str. Prof. ####### Spănţulescu, nr. 1, #### #######;

• să interzică pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta.

Instanţa va respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

De asemenea, va atrage atenţia pârâtului că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 271/2003.