Ce au în comun protestele din România şi cele din R.Moldova

După guvernul Streleţ, a venit rândul guvernului Ponta să cadă. Peste 20 de mii de oameni i-au cerut acestuia demisia în stradă, cât şi celor consideraţi responsabili pentru cele două tragedii – moartea poliţistului şi cazul Colectiv în care au murit 47 de oameni nevinovaţi şi alţi 200 au fost grav răniţi.

Pare paradoxal la prima vedere că deşi la Chişinău au ieşit chiar şi peste 50.000 de oameni la protestele organizate de Platforma DA şi s-a creat chiar un Oraş al Demnităţii pentru a permanentiza protestele, totuşi politicienii aflaţi la putere continuă să ignore revendicările populaţiei, pe când la Bucureşti guvernul Ponta, care părea de neclintit, a cedat după prima noapte de protest.

Niciunul dintre conducătorii instituţiilor-cheie din justiţie din Moldova – procurorul general, şeful CNA – cărora li s-a cerut demisia - nu au demisionat. Oligarhul moldovean Plahotniuc nu vrea să permită reforma justiţiei şi s-o lase să funcţioneze liber, şi, deşi este identificat ca sursa tuturor relelor, rezistă, prin controlul pe care-l deţine asupra aproape tuturor instituţiilor statului şi partidelor politice. El a preferat să dea populaţiei nemulţumite capul lui Filat, pentru a încerca să canalizeze în altă parte furia oamenilor şi să inducă o impresie falsă că lupta anti-corupţie a început.

Motivaţiile şi modul în care guvernele Streleţ şi Ponta au căzut sunt desigur diferite. În primul caz a fost vorba despre un vot în Parlament, orchestrat de Plahotniuc pentru a împiedica demiterea omului său din fruntea Centrului Naţional Anticorupţie şi pentru a pune mâna pe Ministerul de Interne, instituţie de forţă necesară pentru reprimarea protestelor în caz că acestea se înteţesc.

În cazul guvernului Ponta, premierul a fost forţat să demisioneze pentru că risca să devină o piatră de moară pentru propriul partid. Demisia sa şi apărută după protestele pentru Roşia Montană - când a refuzat să plece - după ce a fost prins cu plagiatul şi a refuzat să plece, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa şi iar a refuzat să plece. Credibilitatea lui Ponta ajunsese sub zero, iar delegaţiile oficiale din alte ţări îl ocoleau. Toate acestea s-au strâns în ani de zile, iar paharul s-a umplut după tragedia din Colectiv, care a fost declanşatorul unei adevărate revoluţii.

Dar demisia lui Ponta nu înseamnă că Sistemul care l-a adus la putere a fost înlăturat. Pentru asta este nevoie de schimbarea clasei politice în întregul ei.

Asemănări şi diferenţe

Protestele din Republica Moldova şi din România tocmai asta au în comun – o mişcare populară care contestă întregul sistem politic incapabil să le asigure o viaţă decentă, un sistem cangrenat de corupţie, complet putred, care nu are nicio empatie faţă de oamenii simpli care mor victime ale corupţiei şi ilegalităţilor Sistemului.

În ambele ţări nu se mai aşteaptă nimic de la actuala clasă politică care s-a dovedit nereformabilă, lipsită de orice principii morale şi profund coruptă. S-a creat o prăpastie uriaşă între guvernanţi şi guvernaţi, care nu mai poate fi acoperită cu minciuni şi promisiuni deşarte. Este vorba despre un nou clivaj între cetăţenii nemulţumiţi de status quo-ul economic şi politic, dar care nu au capacitatea de a influenţa politicile respective prin procese democratice, şi clasa politică, considerată principalul vinovat.

Şi în România, şi în Republica Moldova, tinerii au plecat masiv în străinătate pentru că nu au perspective de a găsi locuri de muncă şi salarii decente în ţara lor, alungaţi de corupţie, clientelism şi de dispreţul oligarhilor care au capturat ţara. Cei care au rămas acasă sunt însă o generaţie care nu mai poate accepta mentalitatea ”Merge şi aşa” şi efectele ei dezastruoase.

În fond, şi la Bucureşti, cât şi la Chişinău este nevoie ca de aer de acelaşi lucru – de o nouă clasă politică sau măcar de forţe politice noi, cu lideri credibili, cu oameni buni profesionişti şi morali, care să-şi scoată ţara din captivitatea actualului Sistem.

Îndrăznesc să spun că R.Moldova stă chiar mai bine în acest sens decât România. Deşi protestatarii n-au reuşit să oblige autorităţile să-şi dea demisia pentru jaful miliardului şi toate celelalte, în jurul Platformei DA se adună oameni cu credibilitate şi există perspective ca dintre ei să se coaguleze un nou partid care să capitalizeze nemulţumirea populaţiei.

În ambele cazuri o mişcare populară contestă întregul sistem politic incapabil să le asigure o viaţă decentă, un sistem cangrenat de corupţie, complet putred, care nu are nicio empatie faţă de oamenii simpli care mor victime ale corupţiei şi ilegalităţilor Sistemului.

În România, în afară de partidul lui Nicuşor Dan, care are o ofertă solidă şi credibilă pentru Bucureşti, este mai greu să se formeze un partid răsărit din valul de proteste, chiar dacă se poate fonda acum cu doar trei membri - pentru că mişcarea de protest este foarte eterogenă, ideile şi tendinţele fiind foarte diferite, chiar divergente.

Platforma DA a unit mişcarea de protest din R. Moldova în jurul unor valori comune pro-europene, pro-reforme şi anticorupţie, pe când în România singurul liant al mişcării de protest este respingerea corupţiei. Unitatea este mult mai greu de realizat, aşa cum s-a văzut din faptul că imediat ce au apărut infiltraţii şi încercările de a confisca protestele, s-a ajuns la conflicte, deocamdată verbale, între cei care vor şi care nu vor discursuri, între cei care sunt pro-sau anti-Biserică, între adepţii şi adversarii ideii de alegeri anticipate. Nici revendicările nu sunt comune. În schimb, la Chişinău, revendicările Platformei DA sunt asumate de toţi participanţii la proteste.

O altă diferenţă dintre cele două cazuri este că protestele din Republica Moldova au ca lideri personalităţi cunoscute ale societăţii civile din Republica Moldova, jurnalişti, analişti, experţi şi reprezentanţi ai ONG-urilor, pe când în România în prim plan sunt activişti mai puţin cunoscuţi publicului larg, iar mişcarea de protest nu are lideri. Prezenţa ONG-urilor în stradă este mai discretă, iar cei care le conduc au puţină notorietate. Ca urmare, este greu să fie identificaţi nişte oameni care să reprezinte Piaţa în dialogul propus de preşedintele Iohannis.

Dincolo de alternativa politică fără de care nu se poate face nicio schimbare adevărată pe termen lung, mai trebuie observat şi că Victor Ponta s-a agăţat de putere şi de scaunul său până în ultima clipă şi au trebuit să moară oameni pentru a putea fi forţat să plece. O altă explicaţie pentru căderea sa este că mişcarea de protest a rămas focalizată pe el ca principal reprezentant al Sistemului, chiar dacă nu avea o vină directă în cazul Colectiv.

La fel, prietenul său Vlad Plahotniuc încearcă să-şi menţină controlul total asupra partidelor, asupra parlamentarilor cu dosare, şi asupra instituţiilor-cheie ale statului, prin oamenii săi. O ţară care este controlată de un singur om ar putea fi însă cel puţin teoretic eliberată mai uşor, dacă contestarea populară se va concentra pe el în primul rând. În R.Moldova el este stăpânul Sistemului, iar dacă cade el, se va prăbuşi tot sistemul. Sistemul înseamnă însă în Moldova şi o mentalitate larg răspândită de a se pune în slujba unui oligarh sau a altuia. În România în schimb, Ponta este doar slujitorul Sistemului, iar demisia sa este doar o victorie de etapă, un prim pas mic înainte, căci Sistemul are multe capete, iar protestatarii înţeleg asta.

Restart politic

În orice caz, dincolo de contestare, contează foarte mult şi ce pui în loc. Sigur, în R.Moldova a funcţionat mereu sperietoarea geopolitică cu pro-ruşii, dar corupţia ucide şi sărăceşte şi cu falşi europeni la putere. Ca urmare, restartul întregului sistem politic este necesar în ambele ţări.

Cum poate fi făcut acesta? Cetăţenii aflaţi în stradă la Chişinău şi la Bucureşti se aşteaptă ca actualii parlamentari şi politicieni compromişi să facă un pas în spate şi să înţeleagă că sunt expiraţi, că în locul lor trebuie puşi oameni noi, tineri şi credibili, pe liste. Nu mai merge ca până acum cu şefi de partide care umplu listele cu oameni obedienţi şi care au probleme cu justiţia, dar au bani mulţi, iar noi suntem obligaţi să-i votăm la pachet.

În prezent, contractul social se negociază în stradă, iar cetăţenii au spus clar politicienilor că nu se vor mai lăsa umiliţi şi furaţi de ei. Oamenii nu se vor mai lăsa păcăliţi de câteva demisii şi persoane sacrificate. Şi în R.Moldova şi în România se cere înlăturarea întregului Sistem, iar falia dintre guvernanţi şi guvernaţi creşte în fiecare zi în care acesta se menţine la putere.