Băsescu: Ceea ce s-a întâmplat în "marţea neagră" ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Adevarul Live, că, în opinia lui, modificarea Codului Penal este o invitaţie la furt fără să ai teamă de consecinţele legii, o hoţie ordinară, iar ceea „ce s-a întâmplat în "marţea neagră" ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului”, potrivit Hotnews.
"Este exclus ca atunci când vorbeşti de modificarea Codului Penal şi când vorbeşti de o lege a amnistiei şi graţierii, este exclus ca liderii celor două partide de la putere să nu ştie. Exclud că Ponta şi Antonescu nu au ştiut. Nu e o imunitate, este o invitaţie la furt. Aş vrea să vedeţi cu câtă perfidie a fost modificat articolul 253. De altfel Antonescu a anunţat public că susţine modificarile la Codul Penal. E o invitaţie la furt fără să ai teamă de consecinţele legii", a declarat preşedintele.
Traian Băsescu a adăugat că "nu-i putem suspecta de lipsă de raţiune când urmăresc un obiectiv. Acciza pe combustibil şi ceea ce eu am sesizat că nu era necesar şi concentrarea banilor la ministerul lui Dragnea e însoţită de această modificare care îi scoate pe aleşii locali, ei nu mai pot fi acuzaţi de conflict de interese. Acum primarul poate da contractul de milioane firmei soţiei, firmei copilului".
„Este o tentativă de hoţie ordinară, dar sper că reacţia presei, aliaţilor noştri majori, inclusiv a CE, îi va face să dea înapoi. Eu cred că vor face pasul înapoi. Dacă au de rediscutat ceva, e o scăpare a Codului Penal care reduce pedepsele pentru corupţie. Să introducă în Codul Penal o situaţie tranzitorie ca să nu eliberăm o mulţime de infractori. Dacă repun în discuţie modificările, vor găsi momentul potrivit să introducă modificările”, a continuat şeful statului.
Preşedintele consideră că ceea „ce s-a întâmplat în "marţea neagră" ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului”, amintind aici şi despre legea amnistierii şi graţierii.
Pasul înapoi pe care l-au făcut cei doi lideri din USL, respectiv Ponta şi Antonescu, se aseamănă cu reacţia unui hoţ prins la furat. "Ăştia sunt ca hoţul pe care l-ai prins la furat. Ce să facă hoţul? Lasă ceasurile la ieşire şi fuge", a comentat preşedintele.
"Suntem în faţa unor lideri slabi, mult prea dependenţi de baronimea locală. Au sacrificat România. Acest tip de presiuni sunt peste tot. Inclusiv în PDL aşa s-a caştigat campania internă pentru şefia partidului. Niciun partid nu e sfânt. A spus „Băsescu, Boc ne-au dat pe mâna ANI”. Au vrut lideri care să îi apere, cum au cei din PSD", a declarat Băsescu.
"Dacă au ceva de discutat este să introducă în Codul Penal o situaţie tranzitorie ca să nu scoată din închisoare o mulţime, pentru că se reduc pedepsele. Poate cu această ocazie, a propunerii facute de domnul Antonescu, să ia în discuţie şi propunerile pe care le-au facut Parchetele. Eu cred că dacă repun în discuţie modificarile la Codul Penal, pot să repună în discuţie şi modificările cerute de Parchete, să se facă o tranziţie corectă", a precizat Traian Băsescu.
Camera Deputaţilor a adoptat o serie de modificări aduse Codului Penal care îi scot, practic, din categoria funcţionarilor publici pe preşedintele ţării, pe parlamentari şi pe cei din profesiile liberale. Potrivit acestor prevederi, parlamentarii nu vor mai putea fi cercetaţi de DNA sau Parchet pentru fapte de corupţie care se aplică funcţionarilor publici, cum ar fi abuzul în serviciu, sau conflictul de interese.
Raportul privind modificările ce urmează să fie aduse Codului Penal, a fost adoptat luni seară, fără a fi dezbătut în plen, fiind supus direct votului final, Parlamentarii neştiind de fapt ce votează.
„Demersurile au fost rapide, ascunse. E treaba parlamentarilor să fie transparenţi”, a explicat Băsescu.
În scurt timp au apărut reacţiile extrem de dure la ceea ce s-a considerat a fi un asalt al parlamentarilor asupra statului de drept, venite din partea preşedintelui, opoziţiei, ANI, DNA, Comisiei Europene, SUA, Olandei, Germaniei şi Marii Britanii şi a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România.
Crin Antonescu a solicitat, joi, preşedintelui Camerei Deputatilor rediscutarea legii privind super-imunitatea demnitarilor şi primarilor.