Angajaţii din Portul Constanţa revoltaţi că Ponta dă portul lui Mazăre

Liderii de sindicat din Portul Constanţa anunţă că angajaţii din port vor protesta săptămâna viitoare, de luni până miercuri, faţă de transferarea acţiunilor de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime către Primăria Constanţa, urmând ca protestele să continue după alegerile europarlamentare din 25 mai, potrtivit Mediafax.
Flori Mladin
16.05.2014

alte articole

Portul Constanţa (Epoch Times România)
Flori Mladin
16.05.2014

Liderii de sindicat din Portul Constanţa anunţă că angajaţii din port vor protesta săptămâna viitoare, de luni până miercuri, faţă de transferarea acţiunilor de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime către Primăria Constanţa, urmând ca protestele să continue după alegerile europarlamentare din 25 mai, potrivit Mediafax.

Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, a informat, joi, într-o conferinţă de presă, că protestele lucrătorilor din port care încep de luni, se vor desfăşura până când Guvernul va renunţa la transferarea procentului de 13 la sută din acţiunile portului către Consiliul Local Constanţa.

"În ceea ce priveşte Federaţia am iniţiat demararea acţiunilor de protest în faţa Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, începând de luni, timp de trei zile. Le suspendăm apoi până la finalizarea procesului de alegeri ca să nu fim acuzaţi că încercăm să boicotăm într-un fel procesul de alegeri europarlamentare, după care reluăm acţiunile de protest până când vom reuşi să sensibilizăm sau să determinăm factorul politic să ia o hotărâre normală în spiritul interesului naţional şi nu al unui interes restrâns, local. Protestele vor dura două ore, între 7.00 şi 9.00 dimineaţa, se vor desfăşura paşnic şi la acestea vor fi prezente cel puţin 100 de persoane", a declarat Mircea Burlacu.

Acesta a precizat că în cazul în care acţiunile de protest nu vor determina oficialii să renunţe, sunt hotărâţi să recurgă în ultimă instanţă la oprirea lucrului în Portul Constanţa.

Liderul sindical Mircea Burlacu a precizat că operatorii portuari au avut recent o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Dan Şova, căruia i-au cerut explicaţii în legătură cu motivul transferului de acţiuni, răspunsul lui Şova fiind că decizia este una politică.

Liderul de sindicat a menţionat că majoritatea porturilor din Europa sunt susţinute de stat, cu excepţia porturilor Rotterdam şi Hamburg.

Mircea Burlacu a afirmat că operatorii portuari au solicitat să fie primiţi de premierul Victor Ponta pentru această problemă, însă au fost refuzaţi.

Acesta a susţinut că există o Hotărâre de Guvern pe baza căreia se va face acest transfer, însă notele de fundamentare care o însoţesc nu susţin necesitatea acestei tranzacţii, ci o contrazic.

"Am aflat despre o Hotărâre de Guvern mai nouă, discutată şi fundamentată de către direcţiile din cadrul Ministerului Transporturilor. Este pentru prima dată după 1990 când un act normativ este contrazis de notele de fundamentare care îl însoţesc, care ar fi trebuit să justifice hotărârea luată. Direcţiile de specialitate o contrazic şi nu o asumă. Am aflat din spaţiul public că acea hotărâre a fost semnată, dar nu am găsit-o", a menţionat Mircea Burlacu.

În context, omul de afaceri Gabriel Comănescu, preşedinte GSP şi vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Exportatorilor, care a fost prezent la conferinţa de presă, a declarat că primarul Radu Mazăre încearcă să creeze o confuzie în rândul cetăţenilor, afirmând că locuitorii municipiului vor continua să plătească un preţ mare la gigacalorie dacă nu trec aceste acţiuni la autoritatea locală.

"În discursurile sale vădit calomnioase, primarul municipiului Constanţa creează intenţionat o confuzie generală în rândul opiniei publice, încercând să deturneze atenţia de la incapacitatea autorităţii locale de a asigura dezvoltarea municipiului şi de a realiza minimele măsuri de protecţie socială către o pseudo-problemă - justificarea neîntemeiată a intenţiei de preluare a unor participaţii suplimentare la APMC. Prin discursurile sale manipulatoare se creează aparenţa că locuitorii Constanţei vor continua să plătească un preţ mare la gigacalorie din cauza opoziţiei membrilor Organizaţiei Patronale, pe care îi numeşte peiorativ 'milionarii din port'. Se induce astfel şi ideea că locuitorii Constanţei nu vor putea beneficia de subvenţie tocmai pentru ca aceşti 'milionari din port' se opun transferului de acţiuni", a menţionat Comănescu.

Acesta a mai menţionat că Radu Mazăre dezinformează opinia publică susţinând că operatorii portuari beneficiază de chirii de 0,02 euro/mp şi că aceste chirii nu au mai fost majorate de 20 de ani.

Gabriel Comănescu a precizat că majorarea tarifelor portuare ar duce la majorarea costurilor de operare, având ca urmări diminuarea traficului de mărfuri, care reprezintă principala sursă de venituri a Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa.

"Considerăm că suntem îndreptăţiţi să credem că vehemenţa nejustificată a primarului Mazăre de a dobândi controlul asupra Portului Constanţa se poate explica prin faptul că acesta are un interes direct şi personal pe care noi nu-l cunoaştem", a menţionat omul de afaceri.

Operatorii portuari fac apel la Guvern să nu schimbe structura actuală a acţionariatului Portului Constanţa, şi să ţină seama de faptul că portul este un obiectiv strategic de interes naţional, motiv pentru care nu trebuie să iasă de sub autoritatea statului. Totodată, dacă statul nu va mai avea pachetul majoritar al acţiunilor, nu va mai putea garanta implementarea politicilor portuare şi îndeplini obligaţiile ce îi revin din acordurile şi convenţiile internaţionale în care România este semnatară, susţin operatorii portuari.

De altfel, mulţi oficiali, printre care şi fostul ministru liberal al Transporturilor, Ramona Mănescu şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la acest transfer de acţiuni de sub autoritatea statului în subordinea Primăriei, întrucât Portul Constanţa este un obiectiv strategic şi de interes naţional pentru România, importanţa sa strategică fiind una multiplă: economică, energetică, militară, de conectivitate.

Conferinţa de presă a avut loc la iniţiativa Organizaţiei patronale "Operatorul portuar" Constanţa, care este formată din 33 de companii cu peste 6.000 de angajaţi, constituind un procent de peste 50 la sută din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar.

Companiile membre ale "Operatorului portuar" contribuie cu peste 85 la sută la veniturile Adminstraţiei Porturilor Maritime Constanţa, suma depusă la bugetul de stat în ultimii trei ani fiind de 45 de milioane de euro.

Edilul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, marţi, că foarte mulţi operatori din Portul Constanţa doresc să se facă transferul de acţiuni de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime către Primărie, cei care se opun dorind ca monopolul să fie păstrat şi "să plătească aproape nimic la stat".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor