"Aici a fost o pădure" - Lanţ uman pentru apărarea zonei retrocedate a parcului IOR

Parcul IOR (Grupul de Iniţiativă Civică IOR - Titan)
Loredana Diacu
17.10.2024

Mişcarea civică Aici a fost o pădure / Aici ar putea fi o pădure, cu susţinerea GIC IOR Titan, GIC Pallady şi Platforma de Mediu organizează sâmbătă, 19 octombrie, la orele 15.00, un amplu protest menit să atragă atenţia autorităţilor asupra nevoii de a păstra zona retrocedată a parcului IOR ca spaţiu verde, cu destinaţia parc, vital pentru sănătatea cetăţenilor.

Protestul are loc în condiţiile în care 30 de incendii au avut loc numai în ultimii 2 ani în zona retrocedată a parcului IOR. Au ars cumulativ aproape 50.000 m2, iar ultimul focar s-a aprins la 100 de metri distanţă de poliţiştii şi pompierii veniţi la faţa locului să stingă incendiul şi să constate fapta.

"Această zonă aflată în mijlocul oraşului este distrusă sub ochii tuturor prin incendii repetate, puţinii copaci rămaşi vii sunt tăiaţi rapid. Cu toate acestea, nici una dintre instituţiile responsabile cu siguranţa cetăţenilor - Poliţie, ISU, Garda de Mediu - nu face nimic pentru protejarea ei", transmit organizatorii.

Având sloganul „O îmbrăţişare/ pentru IOR”, evenimentul constă în crearea unui lanţ uman în jurul zonei retrocedate (sau „RetroDecedate”), pentru a transmite mesajul că acel teren este extrem de important pentru cetăţenii din zonă şi că îl vor apăra împotriva abuzurilor, se arată în comunicatul remis de organizatori redacţiei Epoch Times.

"Pe 19 octombrie, vom face un LANŢ uman în jurul zonei retrocedate a parcului IOR, pentru a arată încă o dată că vrem ca cele 12 ha să rămână parc, aşa cum au fost dintotdeauna. Dorim să transmitem un semnal-apel către consilierii şi primarii care preiau în octombrie noul mandat: solicităm măsuri concrete de apărare şi întregire a Parcului şi o reală conlucrare în interesul parcului şi al spaţiilor verzi", se precizează în comunicat

Detaliile dezastrului ecologic din zona retrocedată IOR, potrivit organizatorilor evenimentului:

"Începând de a doua zi după incendiul de pe 9 septembrie 2024, administratorii terenului au început să taie ultimii copacii vii şi sănătoşi. La sesizările locuitorilor, Poliţia Locală Bucureşti a venit să surprindă făptaşii şi să-i amendeze. Bineînţeles, copacii erau deja tăiaţi, iar amenda de 50 de lei / copac (chiar 25 de lei, dacă o plăteşti imediat) nu le dă niciun motiv celor ce distrug parcul să nu continue să o facă.

Care este poziţia instituţiilor abilitate:

Garda de Mediu, care ar trebui să fie prima instituţie care acţionează în cazul neregulilor din IOR, răspunde la solicitările noastre invocând alineatul 9, art 18, din Legea 24/2007: "Terenurile înscrise în cartea funciară că fiind în categoria curţi-construcţii, terenuri ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate ca spaţii verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere, conform legislaţiei în domeniu.

Deşi toate celelalte articole din lege şi ordonanţele de urgenţă 114/2007 şi 195/2005 protejează spaţiile verzi indiferent de statutul lor juridic, public sau privat, art. 18 din lege şi art. 71 din ordonanţa de urgenţă spun: Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verşi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutare lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.

Dar este un fapt ştiut, inclusiv de Garda de Mediu, că toate terenurile din Bucureşti sunt încadrate cadastral la categoria „curţi-construcţii”, inclusiv parcul Herăstrău sau Grădina Botanică. Pentru ISU, 80% dintre incendii sunt cauzate de o ţigară aruncată neglijent.

Garda de Mediu nu intervine pentru oprirea dezastrului, interpretând greşit, posibil voit, prevederile legislaţiei de mediu, fugind astfel de responsabilitate.

Secţia de Poliţie 12 spune că există o anchetă în curs, dar că se desfăşoară greu: cele 6 camere de filmat ce supraveghează intrările şi ieşirile de pe cele 12 hectare retrocedate sunt stricate. Primăria Sectorului 3 este responsabilă să le repare, dar nu o face.

În 2015 Primăria Sectorului 3 a fost cât pe ce să câştige procesul prin care s-ar fi constatat că retrocedarea din 2005 a fost ilegală. Însă, când i s-au cerut dovezile necesare care să demonstreze destinaţia iniţială de parc a terenului, primăria nu le-a adus, iar instanţa a tras concluzia că acolo nu a existat niciodată un parc", se arată în comunicat.

***

Pe 17 septembrie 2024, grupul de iniţiativă civică a trimis o scrisoare Ministrului Mediului şi Prim-ministrului prin care 40 de organizaţii de mediu au solicitat luarea urgentă de măsuri în ceea ce priveşte oprirea dezastrului ecologic din IOR.(link scrisoare)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor